Unul din elementele tradiţionale şi specifice arhitecturii vernaculare moldoveneşti sunt beciurile (gheţăria) pentru păstrarea alimentelor. Construcţia gheţăriilor permitea păstrarea în beciuri temperatura la +5–8 grade, optimă pentru păstrarea produselor uşor alterabile. Erau şi soluţii de îngheţare a cărnii. La început era săpată groapa, apoi erau ridicaţi pereţii şi construit planşeul din lemn, deasupra era turnată movila din pământ. Ghiaţa necesară era scoasă iarna prin copci, făcute in lac sau râu, şi tăiate în blocuri regulate, pentru o mai bună aderare între ele, şi pentru a nu permite formarea golurilor de aer. În comparaţie cu construcţiile similare, răspândite larg în Europa de sud-est şi sud-vest, inclusiv în Rusia, soluţionate în exclusivitate funcţional, în Moldova ele erau dotate cu deosebite calităţi artistice. Beciurile erau o parte a complexului gospodăresc, proprietarii acordându-le un caracter festiv, în spiritul stilisticii generale al fiecărei gospodării. Printr-o deosebită diversitate se distingeau pivniţele din partea centrală a Moldovei şi din zona râului Răut. O atenţie sporită a fost acordată siluetei pivniţei şi a părţii sale frontale, decorat cu sculpturi, fie flori tradiţionale de piatră, fie obeliscuri sau piramide, ce atribuiau acestor construcţii eleganţă şi monumentalitate. În casele de raport din Chişinău la începutul secolului XX în acelaşi scop al păstrării alimentelor erau prevăzute camerelor frigoriferice, instalate în nişele de sub pervazele ferestrelor, cu folosirea locală pentru peretele exterior al pietrelor de coteleţ mai subţiri sau executate din cărămidă, cu grile speciale care permiteau circularea aerului rece din stradă (instalaţii cunoscute în casa de raport, str. Puşkin, intersecţie cu str. Bucureşti). În interiorul casei, astfel de frigidere păreau dulapuri încorporate cu uşi. Ceva similar s-a păstrat până la mijlocul anilor ‚60 în casele din perioada sovietică, numite ”hruşceviste”.