Natura dezalcalinizării sticlei cu gaze acide (oxizi de sulf şi carbon, clorură de hidrogen ş.a.) se studiază mai mult de o sută de ani. Mecanismele de interacţiune ale siclelor industriale cu gaze acide corespund dezalcalinizării stratului superficial la adâncimea orientativ până la 1,0 m cu gradul lui de dezalcalinizare până la 80% [1]. Tratarea termochimică a produselor industriale din sticlă cu gaze acide sporeşte stabilitatea chimică a lor de câteva ori, la fel creşte şi rezistenţa mecanică cu 20-30%, microduritatea şi rezistenţa termică – cu 10-15% [1, 2]. Creşterea esenţială a stabilităţii chimice a ambalajului din sticlă se asigură prin tratarea cu reagenţi, ce conţin fluorură şi clorură [1-3]. Scopul experimentelor efectuate constă în studiul deosebirilor interacţiunilor chimice a suprafeţei sticlei de ambalaj incoloră transparentă cu reagenţi, ce conţin fluorură şi clorură. Metodica experimentului. Obiectul de cercetare a fost ambalajul din sticlă incoloră transparentă (butelii, borcane şi flacoane). Compoziţia chimică a sticlei a fost următoarea (în părţi de masă, %): 71,58 SiO2; 2,72 Al2O3; 0,06 Fe2O3; 6,45 CaO; 4,12 MgO; 14,83 Na2O; 0,29 SO3. Pentru tratarea termochimică a probelor din sticlă, s-au folosit difluordiclormetanul şi difluorclormetanul. Experimentele au fost efectuate în condiţii de laborator şi industriale. Regimurile de tratare termochimică a probelor din sticlă în condiţii de laborator sunt următoarele: temperatura – a fost variată de la 20 la 6000C; volumul reagentului pentru o tratare – de la 1 ml la 15 l; durata – de la 1 s la 30 min. Tratarea termochimică a ambalajului din sticlă a fost efectuată în condiţii industriale la măsuţele de răcire ale maşinilor automate şi la conveierul pentru transportarea produselor în cuptorul de recoacere. Parametrii principali ai tratării termoсhimice a produselor din sticlă proaspăt fasonate cu reagenţi, ce conţin fluorură şi clorură, la liniile tehnologice sunt: temperatura – a fost variată de la 500 la 6000C; volumul reagentului pentru un produs – de la 0,05 la 10,0 ml; durata – de la 1 s la 50 min. Dintre proprietăţile fizico-chimice ale produselor industriale din sticlă sau determinat stabilitatea la apă şi acizi, rezistenţa la presiunea interioară hidrostatică, rezistenţa la efort de compresiune pe direcţia perpendiculară a pereţilor corpului, microduritatea şi stabilitatea termică. Starea straturilor superficiale modificate ale sticlelor industriale a fost cercetată cu ajutorul spectroscopiei în infraroşu şi metodei secţionării cu soluţie HF. Rezultatele obţinute şi discutarea lor. În urma tratării termochimice a sticlei de ambalaj incoloră transparentă cu difluordiclormetan şi difluorclormetan, a fost observată formarea la suprafaţa probelor a produşilor reacţiei cu diferită intensitate. Compoziţia mineralogică a produşilor reacţiei ne demonstrează decurgerea procesului de dezalcalinizare a sticlei [4]. După dezalcalinizarea sticlelor industriale cu reagenţi, ce conţin fluorură şi clorură, stabilitatea la apă şi acizi sporeşte de câteva ori, la fel creşte şi microduritatea cu 10-15%. Un exemplu al eficacităţii tratării termochimice a flacoanelor cu difluordiclormetan şi difluorclormetan pentru mărirea stabilităţii la apă este prezentat în Tabel. Folosirea pentru tratarea termochimică a sticlei de ambalaj incoloră transparentă a difluordiclormetanului şi a difluorclormetanului are practic tot acelaşi efect la îmbunătăţirea proprietăţilor chimice şi termomecanice. Mărirea stabilităţii la apă a produselor din sticlă supuse tratamentului termochimic cu reagenţi, ce conţin fluorură şi clorură, a fost obţinută prin două căi principale diferite. În primul caz, partea de volum a reagentului către capacitatea totală a flaconului a alcătuit nu mai puţin de 0,3%. În urma tratării, la suprafaţa sticlei s-a format o depunere intensivă albă, ce caracterizează decurgerea procesului de dezalcalinizare. Rezistenţa la apă în acest caz a crescut de multe ori, iar microduritatea, rezistenţa mecanică şi stabilitatea termică au fost sporite cu 10-20%. Îmbunătăţirea radicală a stabilităţii la apă a produselor din sticlă a fost realizată după a doua metodă de tratare, când partea de volum a reagentului, ce conţine fluorură şi clorură, către capacitatea totală a flaconului a variat apromaxiv de la 0,05 la 0,2%, iar la suprafaţa interioară a produselor din sticlă se observă formarea urmelor de depuneri sau, în general, această formare nu apare. Microduritatea sticlei după aşa tratare, practic, nu s-a schimbat, în tot acelaşi timp rezistenţa mecanică şi stabilitatea termică au crescut cu 5-15%. Această metodă de tratare termochimică am numit-o convenţional „modificarea” suprafeţei sticlei. Analiza spectrelor de reflecţie în infraroşu şi a rezultatelor secţionării cu soluţie HF a suprafeţei „modificate” a flacoanelor ne demonstrează lipsa procesului de dezalcalinizare. Posibil, în cazul dat are loc o substituire la suprafaţa sticlei a grupelor OH¯ şi, parţial, a anionilor punţilor de oxigen cu anioni F¯ , datorită razelor ionice apropiate [1, 3], ca rezultat al căreia se preîntâmpină crearea celor mai slabe legături pe suprafaţa sticlei Si–OH . Experimental, s-a stabilit că obţinerea suprafeţei „modificate” a flacoanelor depinde de temperatura sticlei şi a reagentului, compoziţia sticlei, natura reagentului, partea de volum a gazului în produs, durata tratamentului, metoda de fasonare a ambalajului, capacitatea şi configuraţia acesteia. Din punct de vedere tehnologic şi ecologic, „modificarea” suprafeţei ambalajului cu compuşi ce conţin fluorură, este mai prioritară, în comparaţie cu dezalcalinizarea sticlei.