Cartometria este ramura cartografiei ce studiază metodele și instrumentele cu care se determină precizia hărților, procedeele de măsurare a distanțelor și a suprafeței. Evoluţia interpretării cartografice a solurilor a fost condiţionată de nivelul informaţiei despre învelişul de sol în diferite perioade istorice. În lucrarea dată, au fost utilizate hărţi pedologice editate în anii de cercetare 1900-2011. Evoluţia indicilor cartometrici ai hărţilor pedologice este redată prin examinarea şi analiza materialelor cartografice, care a fost efectuată în aspect istoric prin metoda comparativ-geografică, metoda analizei ş.a. Analiza cartometrică actuală necesită elaborarea unui program special computerizat, care ar permite aprecierea numerică nu numai a arealelor, dar şi a lungimii, perimetrelor, gruparea unităţilor pe diferite principii condiţionate de SIG. Alcătuirea hărţilor a fost condiţionată de necesitatea aprecierii impozitului funciar şi efectuată prin gestionare şi metode statistice. În funcţie de dimensiunile loturilor funciare şi posibilităţile obţinerii informaţiei, hărţile solurilor (pământurilor arabile) puteau fi destul de detaliate. Stabilizarea pedologiei ca ramură a ştiinţelor naturale, precum şi cercetările pe teren efectuate de Dokuceaev mai întâi în scopul pregătirii „Cernoziomului rusesc”, apoi cercetările complexe efectuate în regiunile Poltava, Nijegorodsk şi Smolensk au pus bazele studierii solului prin metode speciale. Asemenea cercetări la început puteau fi realizate doar selectiv în anumite regiuni şi în diferite scopuri. Bineînţeles, că la iniţial hărţile pedologice bazate pe cercetări puteau fi elaborate numai la scară de proporţie mică cu caracter de generalizări. Privitor la teritoriul Moldovei, prima interpretare cartografică a învelișului de sol a fost harta „Răspândirea solurilor de la Prut până la Ingul”, publicată de A. Grossul-Tolstoi în anul 1856. Pe parcurs apar noi unităţi genetice, mai întâi soluri la nivel de tip, apoi (începând cu anii’30) şi subtip de sol. Devizarea unităţilor genetice lărgeşte esenţial legendele şi gradul de detaliere a arealelor. Numărul total de areale include diferite unităţi taxonomice (Докучеаев, 1900; Murgoci, 1909; 1927; Nabokih, 1924; Florov, 1927, 1938). Hărţile elaborate în perioada postbelică, fiind bazate pe cercetări detaliate, includ unităţile taxonomice conform clasificărilor în vigoare şi scara de proporţie a hărţilor (de regulă, la nivel de tip, de subtip) (Крупеников, 1971). Pe măsura conştientizării rolului solului în economie şi a posibilităţii de utilizăre a informaţiei despre proprietăţile şi particularităţile solurilor, a apărut necesitatea studierii detaliate a solurilor. Astfel, după hărţile regionale ale solurilor, apar hărţile diferitelor unităţi teritoriale, apoi a diferitelor unităţi administrative. Concomitent, s-a lărgit şi s-a majorat informaţia pedologică, de la grupări la tipuri şi subtipuri, apoi la unităţi taxonomice mai mici. Tot mai mici şi mai detaliate devin arealele solurilor. O primă analiză cartografică a hărţilor editate în diverse perioade ne demonstrează următoarele (Tab.).Analiza cartometrică a hărţilor pedologice denotă că pe măsura acumulării informaţiei, dezvoltării pedogeografiei, detalierii cercetărilor şi modelelor de cartografiere, se majorează numărul unităţilor taxonomice, se micşorează dimensiunile arealelor (care depind preponderent de scara de proporţie a hărţii), hărţile devin tot mai exacte, obiective. Se lărgeşte utilizarea lor practică. În funcţie de metoda de alcătuire, nivelul de informaţie şi scara de proporţie, hărţile pedologice conţin diferit volum de informaţie şi se deosebesc prin caracteristicile cartometrice. Numărul arealelor de sol creşte de la 35 – pe Harta solurilor Rusiei europene (1900) până la 1357 – pe Harta solurilor Republicii Moldova (2011), ceea ce demonstrează evoluţia indicilor cartometrici ai hărţilor pedologice.