Scorţişoara – remediu de tratament al dereglărilor metabolice
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
573 4
Ultima descărcare din IBN:
2023-05-08 09:30
SM ISO690:2012
YAACOUBI, Saleh, CRIVOI, Aurelia, CHIRIŢA, Elena, MĂRJINEANU, Ana. Scorţişoara – remediu de tratament al dereglărilor metabolice. In: Integrare prin cercetare şi inovare.: Ştiinţe ale naturii şi exacte, 10-11 noiembrie 2015, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova, 2015, R, SNE, pp. 9-12.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare şi inovare.
R, SNE, 2015
Conferința "Integrare prin cercetare şi inovare"
Chișinău, Moldova, 10-11 noiembrie 2015

Scorţişoara – remediu de tratament al dereglărilor metabolice


Pag. 9-12

Yaacoubi Saleh, Crivoi Aurelia, Chiriţa Elena, Mărjineanu Ana
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 23 octombrie 2019


Rezumat

Diabetologia modernă pe plan naţional şi internaţional se confruntă vertiginos cu progresivitatea prevalenţei numărului de bolnavi cu diabet zaharat. Diabetul zaharat are o răspândire atât de largă şi cu un polimorfism clinic variat ce ridică un spectru înalt de probleme pentru cercetători în legatură cu descoperirea noilor metode de profilaxie şi tratament. În acest sens, investigaţiile experimentale realizate cu ajutorul diverselor substanţe biologic active permit a rezolva un şir de probleme clinice, cu care în prezent se confruntă endocrinologii. Sistemul neuroendocrin se referă la categoria funcţională a supersistemelor care filogenetic se supun unei ierarhii de subordonare strictă. Rolul acestui sistem constă în suportul adecvat în ţesuturi a nivelului hormonal în orice perioadă de dezvoltare în care se află organismul. Dereglarea ritmică a lui se consideră factor patogen în dezvoltarea diverselor patologii ale sistemului endocrin, printre care se constată şi diabetul zaharat. Această patologie prezintă disfuncţii neurovegetative în care pe lângă lipsa de insulină secretată de pancreas, mai intervin şi alte deficienţe glandulare de hormoni adrenocorticotropi, androgeni. Cauzele favorizante sunt multiple: factori genetici, stresanţi şi emotivi, sedentarism, supraalimentaţie cu proteine, glucide şi lipide etc. [1, p. 238-251]. Din multiplele remedii în domeniul tratării acestei boli se consideră şi aplicarea fitoterapiei. Efectele plantelor medicinale, ca de altfel şi al medicamentelor, se datorează principiilor active prezente în plante, care sunt substanţe chimice, mai mult sau mai puţin compuse. Introduse în organism sau aplicate pe suprafaţa corpului, acestea acţionează asupra celulelor, ţesuturilor, organelor şi sistemelor de organe, ce induc efecte specifice independent de proprietăţile lor chimice. În cazul maladiilor, persoanele deseori prezintă accidentele provocate de numeroase medicaţii chimice de sinteză, mulţi bolnavi nu mai vor să fie trataţi decât prin mijloace terapeutice naturale. Plantele medicinale au acţiune pozitivă în tratarea diabetului zaharat, deoarece baza lor se fundamentează pe proprietăţile terapeutice prin acţiune hipoglicemică şi diuretică. Acţiunea hipoglicemică a diferitelor plante este legată de activitatea substanţelor chimice ce le conţin. Acestea determină rolul benefic al fitoterapiei care intervine ca un adjuvant prin faptul că unele extrase de plante au efecte hipoglicemiante utile. Succesul fitoterapiei hiperglicemiilor depinde de cunoaşterea cauzelor lor, de alegerea şi asocierea adecvată a principiilor active hipoglicemiante, respectiv a produselor vegetale aferente în raport cu modificările survenite în organism. În medicina populară, pentru tratamentul diabetului, se utilizează infuzia din grăunte de ovăz, frunze de dafin. Rezultate bune în tratamentul diabetului sunt obţinute la folosirea paielor de ovăz. Studiile de laborator au descoperit că scorţişoara poate reduce inflamaţia, are efect antioxidant şi luptă împotriva bacteriilor, dar este încă neclar care sunt complicaţiile pentru oameni. Întrebuinţarea îndelungată a diverselor complexe din plante medicinale, îmbunătăţeşte starea generală a bolnavului, scade glicemia, ceea ce permite a reduce doza preparatelor antidiabetice sau chiar de a exclude folosirea lor. Disfuncţia totală sau parţială a pancreasului declanşează deficitul absolut sau relativ de insulină, ca urmare are loc inducerea unui dezechilibru pronunţat în organism. Ca rezultat, procesul de gluconeogeneză suferă modificări, prin dezvoltarea poliuriei, prezenţa unor disfuncţii evidente ale absorbţiei apei la nivelul rinichilor, precum şi prezenţa hiperglicemiei. Cantitatea de glucoză eliminată nu depinde doar de puterea de reabsorbţie a epiteliului canaliculelor urinare, ci şi de mărimea presiunii osmotice a soluţiei ce migrează spre aceste canale. Consecinţa acestora serveşte la dereglarea metabolismului glucidic în organism, deoarece glucoza, nemaifiind asimilată, nu mai este depozitată sub formă de glicogen, nici consumată de către ţesuturi, ea se acumulează în sânge şi neputând fi utilizată, este eliminată prin urină, ca o substanţă străină. Cantitatea de apă consumată în primele trei zile la martori atinge valoarea de 9,72±0,04 ml/24 ore. În lotul unde a fost administrată leptina cu scorţişoară, volumul apei utilizate constituie 9,76±0,04 ml/24 ore (P>0,05) comparativ cu leptina fără scorţişoară 9,65±0,03 (P>0,05) . S-a observat că în lotul NPY cu scorţişoară a fost 9,72±0,02 ml/24 ore, dar în lotul NPY fără scorţişoară – 9,85±0,15 (P>0,05). În lotul martor volumul apei utilizate a fost 9,72 ±0,04 ml/24 ore, faţă de valoarea 9,80 ±0,03 ml/24 ore – lotul mixt. În lotul administrat cu alloxan se înregistrează cifra de 10,75 ±0,14 ml/24 ore, comparativ cu lotul plantelor medicinale – scorţişoară 9,77±0,02 ml/24 ore (P>0,05). Totodată, se determină o tendinţă spre normalizarea volumului de apă consumată la lotul mixt – unde au fost administrate extrase din plante medicinale (scorţişoară) pe fundalul diabetului alloxanic – 10,89±0,12 ml/24 ore, contra 14,11±0,30ml/24 ore (P>0,05). Pornind de la datele obţinute, putem concluziona că plantele medicinale influenţează asupra reglării metabolismului hidrosalin al organismului şi că scorţişoara are efect pozitiv asupra stimulării leptinei şi scăderea neuropeptidului Y. Poliuria apare, de regulă, ca rezultat al dereglării funcţiei rinichilor, unde au loc leziuni glomerulare. Poliuria osmotică reprezintă eliminarea în urină a substanţelor cu acţiune osmotică care atrag apa şi glucoza, în diabetul zaharat sau uree, în faza de recuperare a insuficienţei renale acute. Rezultând din aceste date, putem accentua că diabetul zaharat afectează sistemul renal şi ca simptom al acestei afecţiuni este poliuria, ceea ce am observat şi în experienţele noastre [3, p.387]. La tabloul clinic al diabetului zaharat, se mai adaugă scăderea ponderală progresivă, ceea ce a şi fost depistat în cadrul experienţelor noastre. În a 9-a zi a experienţei, greutatea corporală a şobolanilor în lotul martor constutuia – 184,08±0,46 gr contra lotului mixt, unde a fost administrată scorţişoara pe fundalul diabetului alloxanic – 172,98±0,94 gr (P>0,05) faţă de lotul alloxanic – 178,67±0,86 gr (P˂0,05). Pierderea de masă corporală a fost marcată în lotul cu administrarea leptinei cu scorţişoară din prima zi 196,92±0,78 gr, iar în a 9-a zi a fost – 176,86±0,12 gr (şobolanii au pierdut 10,2% din masa corporală în 10 zile) (P<0,05), comparativ cu lotul leptinei fără scorţişoară din prima zi 194,86±0,65 gr, iar în a 9-a zi a fost – 186,45±0,80 gr (şobolanii au pierdut 4,32% din masa corporală în 10 zile) (P˂0,05). S-a observat creşterea însemnată în masa corporală în lotul cu administrarea neuropeptidului Y (NPY) fără scorţişoară din prima zi 178,42±0,28 gr, iar în a 9-a zi reprezintă – 194,28±0,28 gr, şobolanii au adăugat cu 8,9% la masa corporală în 10 zile, (P˂0,05), comparativ cu lotul NPY cu scorţişoară din prima zi 176,86±0,72 gr, iar în a 9-a zi – 183,78±0,96 gr, şobolanii au pierdut 3,9% din masa corporală în 10 zile, (P˂0,05). Influenţa leptinei asupra receptorilor din hipotalamus a creierului, care inhibă pofta de mâncare, contracararea efectelor neuropeptidului Y, un stimulant potent de hrănire secretat de celulele din intestin și în hipotalamus promovează sinteza α – MSH şi nu suprimă pofta de mâncare. Lipsa de leptină duce la aportul alimentar necontrolat și obezitate rezultată. Numai leptina şi insulina sunt cunoscute de a acționa ca semnale de depozitare. Receptorii săi sunt găsiţi în neuronii creierului implicaţi în reglementarea aportului de energie și cheltuielile acestora, astfel controlează aportul alimentar și consumul energetic cu care acționează asupra receptorilor din hipotalamusul mediobazal. Leptina leagă neuropeptidul Y de neuronii din nucleul arcuit în așa fel încât să se reducă activitatea acestora. Semnalele de leptină din creier produc o senzație de sațietate, mai mult decât atât, acest hormon pretutindeni poate face ca oamenii să reziste mai uşor tentaţiei de alimente bogate în calorii [2, p.140].