Teoria ciclului de viață al întreprinderii: abordări teoretice și opțiuni aplicative
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
1483 83
Ultima descărcare din IBN:
2024-01-10 16:11
SM ISO690:2012
MIRONOV, Svetlana. Teoria ciclului de viață al întreprinderii: abordări teoretice și opțiuni aplicative. In: Integrare prin cercetare şi inovare.: Ştiinţe juridice și economice , 10-11 noiembrie 2015, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova, 2015, R, SJE, pp. 247-249.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare şi inovare.
R, SJE, 2015
Conferința "Integrare prin cercetare şi inovare"
Chișinău, Moldova, 10-11 noiembrie 2015

Teoria ciclului de viață al întreprinderii: abordări teoretice și opțiuni aplicative


Pag. 247-249

Mironov Svetlana
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 19 octombrie 2019


Rezumat

Întreprinderile parcurg în decursul existenţei lor mai multe etape care, succedându-se, formează ciclul de viaţă al acestora. ,,Teoria ciclului de viață a întreprinderii a apărut ca rezultat al adaptării conceptului biologic al ciclului de viață...” [5, p.25]. Adepții teoriei ciclului de viață explică analogia biologică a întreprinderii cu ființa vie prin faptul că, similar vietăților, întreprinderile se nasc, cresc, se dezvoltă, se maturizează, îmbătrânesc și mor. Miller D., Friesen P. ș.a supun criticii o astfel de legitate în existența și dezvoltarea întreprinderii. În urma cercetărilor asupra companiilorlongivitale, D.Miller și P.Friesen (1984) au arătat că în dezvoltarea întreprinderilor predomină incertitudinea, iar ciclul de viață al întreprinderii este construit de către manageri în urma analizei și interpretării cumulative a mediului de afaceri al acesteia. După cum arată practica, nu toate întreprinderile trec în mod identic prin toate etapele ciclului de viață și în succesiunea propusă de autori. În unele întreprinderi, etapa de lansare este urmată de ,,moartea” întreprinderii, întreprinzătorul, din diverse motive, nefiind în stare să valorifice ideea de afacere. Iar pentru alte întreprinderi ,,moartea” nu este inevitabilă. Datorită măsurilor strategice precoce de prevenire, întreprinderea poate să se întoarcă la una din etapele anterioare, ceea ce nu pot să-și permită organismele vii. Cu toate acestea, teoria ciclului de viață și-a demonstrat viabilitatea în timp și merită o atenție aparte. În baza conceptului dat au fost elaborate modele de dezvoltare a întreprinderilor, aplicate cu succes până în prezent în companiile din SUA, Ucraina, România, Rusia ș.a. Scopul acestui articol constă în analiza cercetărilor ce vizează abordările teoriei ciclului de viață al întreprinderii, pentru a găsi oportunități de aplicare a acesteia și a modelelor sale în cadrul întreprinderilor autohtone. Succesiunea etapelor ciclului de viaţă al întreprinderii relevă o logică bine determinată şi o serie de modificări în managementul afacerii şi în caracteristicile cognitive, profesionale şi de personalitate ale întreprinzătorilor. Din punct de vedere al numărului de etape al ciclului de viaţă al întreprinderii, opinia specialiştilor în domeniu diferă considerabil. Astfel, profesorul scandinav Martin Lindell prezintă trei etape ale ciclului de viaţă al firmei: incipientă, creştere şi maturitate, iar profesorul elveţian Hans Pletiner identifică patru etape – înfiinţare, creştere, maturitate/stagnare şi decădere/închidere [4, p.315]. Profesorii americani Neil Churchill şi Virginia Lewis împart ciclul de viaţă al întreprinderii în cinci etape principale: 1. Lansarea; 2. Supraveţuirea; 3. Consolidarea; 4. Creşterea; 5. Maturitatea [1, p.156-213]. Autorii citați afirmă că trecerea de la o etapă la alta, în procesul evoluţiei sale, conferă întreprinderii noi caracteristici, întreprinzătorul trebuind să rezolve probleme legate de schimbările necesare şi crizele ce apar în cadrul întreprinderii. În cazul când întreprinzătorul ia măsuri de preîntâmpinare a influenţelor negative ale mediului intern şi extern, rezolvarea problemelor legate de schimbări organizaţionale va fi mai uşoară decât în cazul adoptării unui comportament pasiv, adică implicarea în rezolvarea influenţelor de mediu, după ce acestea se fac simţite. Autorii menţionează că este probabil că unele întreprinderi nu vor parcurge toate etapele de mai sus, evoluţia lor putând prezenta particularităţi dictate de influenţa factorilor interni şi externi. Specialistul american în domeniul economiei și managementului Larry Greiner, profesor la Școala de Business din Harvard, în anul 1972, în articolul ,,Evolution and Revolution as Organizations Growth”, propune cinci etape prin care trece întreprinderea în perioada existenței sale pe piață, care se realizează de la mic la mare, în funcție de vânzări și numărul de angajați. Modelul de evoluție al întreprinderii al lui L.Greiner este unul din primele modele elaborate în secolul XX, care este aplicat până în prezent. Modelul lui Greiner este considerat de unii specialiști ca model al ciclului de viață al managementului. În opinia acestui autor, fiecare etapă se distinge printr-o evoluție de la etapa anterioară și, apoi, printr-o criză care precede saltul la următoarea etapă. Fiecare etapă de evoluție se caracterizează printrun anumit stil de management și fiecare perioadă de revoluție – printr-o anumită problemă de management cu care se confruntă întreprinderea. Acest model are o logică clară de dezvoltare a managementului la diferite etape a ciclului de viață al întreprinderii. De asemenea, sunt clare măsurile de ieșire din crizele manageriale. În anul 1979, I.Adizes a preluat și a dezvoltat ideile din modelul lui L.Greiner. Modelul lui I.Adizes poartă denumirea de ,,analogie organismică”, la baza căruia stă presupunerea că dinamica dezvoltării organizației este similară organismelor biologice și sistemelor sociale. Modelul lui I. Adizes pornește de la ideea că întreprinderea trebuie să-și asume patru funcții principale: a întreprinde (a se adapta la mediu), a administra, a produce și de integrare. Concluzii: Marcanţi oameni de ştiinţă în domeniul managementului au găsit modul în care întreprinderile pot să evolueze, dezvoltând caracteristicile elementelor întreprinderii la fiecare din etapele pe care aceasta le parcurge. Însă unii autori sunt sceptici în abordarea ciclului de viaţă al întreprinderii, afirmând că întreprinderile pot supravieţui, fără să dispară, chiar şi în condiţiile când nu ajung la etapa de maturitate. Considerăm că evoluţia întreprinderilor mici şi mijlocii depinde de motivaţiile, dorinţa şi potenţialul de autorealizare a întreprinzătorului, prin afacerea pe care a iniţiat-o. Unii întreprinzători sunt satisfăcuţi de nivelul atins şi nu doresc să dezvolte afacerea în continuare. Despre aceşti întreprinzători putem spune că au un grad redus de toleranţă a riscului. Trecerea la o etapă următoare a ciclului de viaţă al afacerii denotă şi eforturi de autoperfecţionare a întreprinzătorului, datorită creşterii complexităţii deciziilor adoptate. Creşterea şi dezvoltarea cer alt tip şi nivel de cunoştinţe şi aptitudini de management al afacerii, comportament social separat, atribuit de statutul obţinut, întreprinzătorul nu întotdeauna fiind pregătit de aceste exigenţe ale schimbării. În schimb, o altă categorie de întreprinzători doresc să savureze din plin succesul afacerii, depunând eforturi pentru a-l atinge. Opțiunile aplicative ale teoriei ciclului de viață, pentru întreprinderile autohtone, țin de: - ciclul de viață al întreprinderii poate fi utilizat ca instrument de diagnosticare care permite să determinăm etapa ciclului de viață la care se află întreprinderea și să aplicăm măsuri de profilaxie a problemelor specifice care apar la diferite etape ale ciclului de viață; - elaborarea strategiilor întreprinderii, în funcţie de etapa ciclului de viață; - elaborarea politicilor concurențiale, reieșind din etapa ciclului de viață; - gestiunea corectă a portofoliului de produse și/sau servicii în scopul evitării apariției premature a etapei de declin și criză; - la adoptarea deciziilor strategice este necesară luarea în considerare a etapei ciclului de viață în care se află la moment întreprinderea, pentru a se înțelege clar unde se poate ajunge, care sunt pericolele, riscurile și oportunitățile.