Deși se conturează tot mai mult în relațiile internaționale, în mare parte se vorbește despre această realitate, în construcțiile teoretice termenul de ,,interes geostrategic” nu a fost formulat în mod explicit. Actualmente, se fac primele încercări de a fi exprimat și de a i se da o definiție. Tocmai din acest motiv și pentru că acest fenomen a cunoscut o evoluție în timp a fost necesară o prezentare a lui dincolo de definiție. În literatura de analiză este prezentă noţiunea „interes naţional”, pusă în circulaţie în 1935, prin includerea în Enciclopedia ştiinţelor politice editate la Oxford [1, p.71]. Multitudinea de definiţii mai mult sau mai puţin desfăşurate, mai precise sau mai confuze a dus la conturarea câtorva poziţii cu privire la definirea dimensiunii de interes naţional în contextul politicii externe. Prima poziţie, cea a curentului obiectiv sau al „realismului politic”, este reprezentată de H.Morgenthau, A.Wolfers, W.Hippman, H.Thompson, R.Tucher şi de savanţii actuali W.Lippman, K.Thompson, H.Kissinger, W.Rostov, D.Bolles ş.a. Conform acestei doctrine, interesul naţional este definit fie ca un complex ideal şi normativ de scopuri, fie ca un fenomen central al relaţiilor internaţionale, perceput prin termenii forţei, sau ca un factor fundamental în identificarea unor căi necesare prin labirinturile politicii internaţionale [3, p.120]. O ală poziţie, cea a curentului „subiectivist” (R.Snyuder, E.Furnes, N.Forward), consideră interesul naţional un fenomen al relaţiilor internaţionale, al căror purtător principal este grupul restrâns de lideri politici şi funcţionari care se află la putere, adică care iau decizii politice. Aceşti savanţi interpretează interesul naţional prin prisma unor criterii, şi anume: 1) al menţinerii „integrităţii naţionale”; 2) al asigurării „securităţii naţionale”; 3) al păstrării „rolului naţional”; 4) al precedenţei ca model al viitorului; 5) al menţinerii „reputaţiei”; 6) al „standardului internaţional”. Aceste criterii au exercitat o influenţă deosebită asupra dimensiunilor politologice, în general, şi asupra conceptului de interes naţional, în particular [3, p.120-121].Cel de-al doilea constituent al interesului geostrategic este însăși geostrategia. Astfel, prima parte a termenului ,,geo’’ face trimitere la o coordonată concretă (spațiul, locul, poziția, coordonatele zonale, regionale, climatice, de evoluție, istorice...). Astfel, spaţiul este o noţiune polisemantică şi polivalentă. Din punct de vedere filosofic, spaţiul poate fi interpretat ca o formă obiectivă şi universală a existenţei materiei, având aspectul unui întreg cu trei dimensiuni, exprimând ordinea coexistenţei obiectelor lumii reale. În sens curent, noţiunea de spaţiu exprimă ordonarea corpurilor materiale în raporturile lor reciproce, folosind ca suport real şi concret omului şi activităţilor sale. Geopolitica, disciplină ce analizează raporturile complexe, biunivoce între activitatea umană politică şi spaţiu, vizează ca principal demers ştiinţific organizarea politică a spaţiului. În acest sens, se poate vorbi despre un spaţiu geopolitic, în care subspaţiile reprezintă unităţi integrate din punct de vedere sistemic, între care există multiple relaţii de interacţiune. Spaţiul geopolitic reprezintă expresia superioară de integrare sistemică a spaţiului geografic şi a celui social-economic, într-o configurare ordonată politic. În literatură, deseori, conceptul „interes naţional” este abordat în conexiune cu strategia statului, considerându-se că statele îşi materializează interesele naţionale prin aplicarea anumitor strategii. Actorii geopolitici (state, organizații internaționale, corporații transnaționale etc.) își realizează, prin intermediul anumitor strategii, interesele vizând anumite spaţii de pe arena internațională. Utilizarea conceptului de strategie în vocabularul uzual a devenit prezentă traversând o multitudine de spații ale vieții sociale, politice, economice și organizaționale, depășind cu mult granițele unei utilizări rezervate, inclusiv domeniului militar. În limbajul contidian, termenul ,,strategie” nu mai este o calitate circumscrisă exclusiv interacțiunii dintre state la nivel global și, cu atât mai mult, interacțiunii militare, ci este folosit pentru a exprima ideea de organizare, plan sau planificare. Aceasta poate fi utilizată în domeniul afacerilor sau în cel politic, la nivel local, național sau internațional. ,,Strategia” – de la grecescul stratos, care presupune ,,armata” și agein – ,,a conduce”. Conform Webster’s New Encyclopedic Dictionary, strategia desemnează știința și arta de a utiliza forțele politice, economice, psihologice, militare [5, p.10-21]. În Dicționarul politic, Instituțiile democrației și cultura civică, S.Tămaș, analizând acest termen, consideră că este provenit din practica militară, dar folosit și în alte domenii, cum ar fi cel politic, economic, management pentru a denumi modul de acțiune, astfel încât să se obțină reușita într-o competiție în care se înfruntă două sau mai multe voințe, fiecare urmărind același scop în condițiile în care nu pot să câștige toate părțile implicate [4]. În acest sens, strategia este știința și arta utilizării forțelor politice, economice, psihologice și militare ale unui stat sau grup de state pentru a oferi suportul maxim în asigurarea reușită a politicilor adoptate pe timp de pace sau de război. În literatura de specialitate este utilizat termenul ,,strategie militară”, care presupune știința și arta de a folosi forțele unei națiuni (economice, demografice), inclusiv forțele armate, pentru a realiza scopurile fixate de politică în vederea promovării efective a intereselor vitale împotriva inamicilor actuali sau potențiali. Orice strategie presupune un duel de voințe între adversarii care folosesc forța pentru a rezolva conflictele existente între ei, fiecare urmărind să-l facă pe adversar să accepte condițiile pe care vrea să i le impună. De asemenea, strategia reprezintă mijlocul, scopul căruia este definit de domeniul politicii, operație ce pune în evidență forțele ce dețin puterea. Astfel, strategia politică reprezintă planul de acțiune elaborat pentru reușita în competiție cu forțele de opoziție pe calea obținerii maximului posibil de suporturi în companiile electorale sau în alt gen de campanii politice. În plan strategic, se referă la următoarele aspecte: modul de acțiune, scopurile și obiectivele ce trebuie realizate, timpul de execuție, mijloacele și resursele ce vor utiliza principalele direcții de acțiune pe plan economic, tehnologic, social, legislativ [4, p.240]. Astfel, conform Noului Dicționar universal al Limbii Române, ,,strategia” este 1) partea cea mai im portantă a artei militare ce se ocupă de pregătirea, planificarea și purtarea războiului, 2) disciplina militară care studiază marile operații de război, pregătirea planurilor marilor bătălii [2, p.140]. Conform opiniei lui C.Sorokin, în literatura de specialitate există trei tipuri de geostrategii: 1) expansioniste, care presupun pătrunderea în vecinătatea apropiată sau îndepărtată, deseori fiind utilizată forța sau amenințarea cu forța; 2) de cedare, care admit restrângerea fizică a teritoriului statului; 3) de amplasare sau poziționare, orientate spre păstrarea status-qvo-ului sau a poziției de bază [6, p.72]. Actualmente, tot mai des se pune problema cu privire la corelaţia triadică de tip: interes – spațiu – strategie. Pentru o mai bună comprehensiune a na turii acestui raport, e necesar, mai întâi de toate, de a determina corelaţia dintre conceptele „interes geostrategic” şi „spațiu”. Conţinutul acestor concepte nu rămâne neschimbat, deoarece situaţia din lume este într-o continuă transformare. Deci, din cele menţionate putem conlcuziona că între noţiunile „interes”, ,,spațiu” și ,,strategie” există un raport de complementaritate, noţiunile completându-se una pe alta. Nici un interes nu poate fi realizat în afara şi fără implicarea statelor care dispun de un anumit spațiu sau au interese întrun anumit spațiu pe care-l realizează prin intermediul unei strategii. Chiar dacă în construcțiile teoretice nu a fost formulat în mod explicit termenul de ,,interes geostrategic”, în mare parte se vorbește despre această realitate, în special în condițiile extinderii Uniunii Europene spre Est, implicării SUA în soluționarea conflictelor de pe arena internațională, tendințelor Federației Ruse de a-şi menține influența în statele ex-republici unionale. Utilitatea introducerii conceptului de interes geostrategic, dar și impactul pe care l-a avut și-l are asupra relațiilor internaționale, va face posibilă evaluarea corectă a situației de pe mapamond, a tendințelor actorilor geopolitici, a rolui pe care aceștia îl pot deține într-un anumit spațiu, dar și va duce la apariția în viitor a unor abordări mai complexe, vizând acest fenomen – interesul geostrategic.