Populaţia constituie dimensiunea demografică, psihologică şi spirituală a statului. Un stat fără populaţie nu poate să existe, e de neconceput. Aceasta e şi firesc. Statul este o societate umană organizată, o societate stabilizată în interiorul unor frontiere permanente. Cei ce locuiesc pe un teritoriu delimitat de frontiere şi sunt supuşi aceleiaşi puteri pot avea faţă de acesta ori calitatea de cetăţean, de membru al statului respectiv, ori calitatea de străin (persoana având altă cetăţenie decât cea a statului în care locuieşte), ori pe cea de apatrid. Dintre aceste trei categorii de persoane, numai cetăţenii se bucură de deplinătatea drepturilor şi posedă deplinătatea obligaţiilor stabilite de stat. Comunitatea indivizilor care se află pe teritoriul strict determinat al statului şi asupra căruia se exercită puterea de stat este o categorie complexă. În unele cazuri, comunitatea formează o naţiune, naţiunea fiind uneori identificată cu populaţia. Naţiunea nu trebuie confundată nici cu statul şi nici cu populaţia, ca element constitutiv al acestuia. În Petit Larousse, ediţia 1973, conceptul de naţiune este definit astfel: „Naţiunea (de la latinescul natio) desemnează o comunitate de oameni, cel mai adesea instalată pe un acelaşi teritoriu şi care are o unitate istorică, lingvistică, religioasă, economică, mai mult sau mai puţin puternică”. Ea „este o asociaţie de oameni având aceeaşi limbă, aceeaşi origine, aceleaşi obiceiuri, aceleaşi idei şi sentimente, dezvoltate printr-o lungă convieţuire împreună” [1]. Aceste definiţii ale naţiunii cuprind elemente de originalitate şi unitate ale unei populaţii.O caracteristică esenţială a naţiunii este că ea „înglobează oamenii din cadrul unui popor bine determinat, între care există interacţiuni şi interdependenţe, respectă aceleaşi norme şi dezvoltă aceleaşi relaţii economice, teritoriale, lingvistice şi culturale şi are conştiinţa păstrării identităţii sale” [2]. Aşadar, naţiunea constituie nu o simplă comunitate umană. Ea e comunitatea umană formată istoriceşte pe un teritoriu distinct, anume pe acest teritoriu comunitatea umană dată îşi formează limba, cultura, obiceiurile, tradiţiile, spiritualitatea de neam, factura psihică, de acest teritoriu comunitatea dată îşi leagă trecutul istoric, prezentul şi, indiscutabil, viitorul. Categoria „naţiune” reprezintă nu întreaga populaţie, ci doar o parte din ea, parte ce constituie majoritatea populaţiei. Referindu-ne la coraportul categoriilor „naţiune”–„stat” putem menţiona următoarele. În lume există un număr mare de state naţionale, adică state care au la bază o naţiune, denumirea căreia ele o şi poartă, ca regulă. De exemplu, Franţa are la bază naţiunea franceză, Italia, Spania, Portugalia, Germania etc. au la bază naţiunile respective. Majoritatea absolută a statelor europene sunt state naţionale. Există însă cazuri, când una şi aceeaşi naţiune e încadrată şi stă la baza nu a unui singur stat, ci la mai multe. De exemplu, nimeni nu pune la îndoială faptul că în lume există o singură naţiune coreeană. În acelaşi timp însă, naţiunea dată e organizată în două state coreene. Sau cazul naţiunii arabe, organizată în mai multe state arabe. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre naţiunea română organizată în două state române: Republica România şi Republica Moldova. Acest lucru nu se acceptă doar de acei care au schimonosit şi mai continuă să falsifice istoria reală a noastră. Şi afirmaţiile unor „patrioţi”, conform cărora renunţând la limbă, la naţiune refuz; la stat n-au nici un temei juridic. Există, de asemenea, cazuri când la baza unui stat stau mai multe naţiuni. De exemplu, Federaţia Rusă are la baza sa ca stat mai multe naţiuni. Pe lângă naţiunea rusă, în Federaţia Rusă se încadrează asemenea naţiuni, cum ar fi, de exemplu tătarii, ciuvaşii, cecenii, başkirii, udmurţii etc. Ei formează naţiuni în virtutea faptului că istoriceşte s-au format pe un teritoriu propriu distinct. Din aceste considerente, nu trebuie confundată naţiunea cu un grup etnic, fie chiar şi numeric. De exemplu, în Germania actualmente locuiesc peste 2 milioane de turci. Aceasta însă nicidecum nu înseamnă că turcii din Germania constituie o naţiune. Istoriceşte, comunitatea dată nu s-a format pe teritoriul Germaniei. De altfel, nu constituie naţiuni nici românii din SUA, algerienii din Franţa, ucrainenii din Canada etc. Prezintă interes şi raportul dintre naţiune şi stat, din punctul de vedere al apariţiei lor. Problema dată evidenţiază existenţa a trei situaţii:1. apariţia simultană a naţiunii şi a statului în urma împletirii proceselor de formare a celor două entităţi: naţională şi statală; 2. apariţia, mai întâi, a organizării statale şi mai apoi a naţiunii (este cazul majorităţii ţărilor africane care deşi au o putere politică centrală (o organizare statală), din punctul de vedere al comunităţii etnice se află în stadiul gentilico-tribal cu toate consecinţele ce decurg de aici: absenţa unei limbi comune, fiecare trib avându-şi dialectul său, limba oficială (franceză, engleză, spaniolă şi portugheză) fiind limba fostei metropole; teritoriul fărămiţat în zone aparţinând diferitelor triburi, fiecare dintre ele având obiceiuri, tradiţii proprii ş.a.m.d.); 3. apariţia, mai întâi, a naţiunii şi ulterior a statului naţional (cazul naţiunii române a cărei constituire a permis formarea statului naţional unitar român) [3]. O atenţie deosebită merită, de asemenea, şi problema minorităţii naţionale. Problema dată nici până azi nu e interpretată uniform în plan internaţional. Într-un raport din 1993 al subcomisiei ONU pentru prevenirea discriminării şi protecţia minorităţilor se propune interpretarea în care prin minoritate se înţelege „un grup numeric inferior restului populaţiei unui stat, ai cărui membri, care au cetăţenia acestui stat, posedă caracteristici etnice, religioase sau lingvistice diferite de cele ale restului populaţiei şi sunt animaţi de voinţa de a-şi păstra cultura, tradiţiile, religia sau limba” [4]. Într-un proiect de document supus Consiliului Europei în 1993, ca anexă la Recomandarea 1201 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, se menţionează: „În sensul acestei Convenţii expresia minoritate naţională desemnează un grup de persoane dintr-un stat care: a. îşi au reşedinţa pe teritoriul acestui stat şi sunt cetăţeni ai săi; b. întreţine legături vechi, solide şi durabile cu acest stat; c. prezintă trăsături etnice, culturale, religioase sau lingvistice specifice; d. sunt suficient de reprezentative, deşi sunt mai puţin numeroase decât restul populaţiei acestui stat sau a unei regiuni ale sale; e. sunt animate de voinţa de a păstra împreună ceea ce formează identitatea lor comună, mai ales cultura, tradiţiile lor, religia şi limba lor” [5]. Termenul „minoritate” desemnează un grup etnic numeric inferior restului populaţiei, ai cărui membri au caracteristici etnice, religioase, lingvistice, culturale comune. Dar e important ca aceste calităţi să se formeze un timp îndelungat şi că grupului dat să-i aparţină un teritoriu al său distinct, unde aceste calităţi au apărut. Caracteristic e şi faptul că grupului dat să-i revină aceleaşi atribuţii ca şi naţiunii. Deosebirea dintre ei constă doar în aceea că grupul dat, în virtutea unor împrejurări, cum ar fi colonizarea teritorială, prigonirea, strămutarea forţată etc. s-au pomenit a fi în minoritate pe propriul lor teritoriu. Cele menţionate ne permit de a concluziona că turcii din Germania, algerienii din Franţa, ruşii din Republica Moldova sau găgăuzii nu sunt minorităţi naţionale. Ca minorităţi naţionale pot fi priviţi românii din Ucraina, maghiarii din România etc. Aceasta însă nicidecum nu înseamnă că membrii unor grupuri etnice pe teritoriul unui stat nu beneficiază de anumite protecţii. Dimpotrivă, ele sunt impuse de standardele internaţionale pe care statele lumii trebuie să le respecte. Asemenea obligaţiuni şi-a asumat şi Republica Moldova ca membru al ONU şi al Consiliului Europei. Pe lângă statele multinaţionale, pot fi întâlnite şi state care în momentul apariţiei lor nu au avut la bază vreo naţiune. Drept exemplu pot servi SUA sau Australia. Naţiunea nu trebuie confundată cu naţionalitatea sau cu poporul. Naţionalitatea exprimă apartenenţa indivizilor la o anumită naţiune, în timp ce poporul desemnează masa indivizilor indiferent de naţionalitatea lor, constituită ca suport demografic al statului. Fundamentul oricărui stat rezidă în unitatea poporului. Iată de ce art.10 al Constituţiei Republicii Moldova prevede că „statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica Moldova este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor ei”. Mai mult ca atât: „Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice culturale, lingvistice şi religioase”.