Consideraţii generale. Art. 24 din Tratatul de fuziune a executivelor comunitare (1967) a impus stabilirea unui regulament unic si comun pentru personalul instituţiilor comunitare. Unificarea s-a realizat prin Regulamentul CEE, CECA şi CEEA nr. 259 din 29 februarie 1968, modificat de mai multe ori, cea mai nouă şi importantă modificare s-a produs prin Regulamentul CE si EURATOM nr. 723 din 22 martie 2004, cunoscut sub numele de STATUT, cu subtitlul „Regulamente şi reglementări aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Comunităţilor Europene” [1]. Drepturile şi libertăţile funcţionarului european. În desfăşurarea activităţii lor, funcţionarii beneficiază de unele drepturi şi libertăţi stabilite prin Statut. Aceste drepturi se regăsesc în titlul II al Statutului funcţionarului Uniunii Europene [2], sub numele „drepturile şi obligaţiile funcţionarului”. După unii autori, precum Ion Deleanu în doctrina românească și Jean Rivero și Georges Burdeau în cea franceză, „drepturile omului și libertățile publice nu se situează pe același plan și nu au același conținut” [3]. Drepturile omului sunt înțelese ca drepturi inalienabile fundamentale la care o persoană are în mod inerent dreptul pur și simplu pentru că este o ființă umană, în schimb libertățile publice sunt „categorii reale, prerogative recunoscute și garantate juridicește”. Printre multe alte drepturi ale funcționarilor europeni, regăsim Dreptul la integritate fizică și psihică, care de nenumărate ori este încălcat în cadrul relațiilor de serviciu, sub forma unui anumit tip de hărțuire psihologică, denumit „mobbing”, un concept nou, dar cu rădăcini vechi. Definiția fenomenului numit mobbing este hărțuirea psihologică sistematică și continuă (cu o durată de cel puțin 6 luni) la locul de muncă, când un salariat este atacat și stigmatizat de colegi sau superiori prin zvonuri, intimidare, umilire, discreditare şi izolare, punându-se în pericol atât starea emoțională, cât și abilitățile profesionale. În conformitate cu prevederile art.12 bis al Statutului: „Funcționarul se abține de la orice formă de hărțuire morală și sexuală”. Prin hărțuire morală se înțelege orice conduită abuzivă de lungă durată, repetată sau sistematică, ce se manifestă prin comportament, limbaj, acte, gesturi și înscrisuri care sunt intenționate și care aduc atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice ale unei persoane [4]. Funcționarul care este victimă a hărțuirii morale sau sexuale și care a furnizat probe ce atestă hărțuirea morală sau sexuală nu suferă nici un prejudiciu din partea instiuției, dacă a acționat cu bună credință. Potrivit unui studiu realizat de Fundația Europeană pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și a condițiilor de lucru, în anul 2000 au fost: 2% din lucrători din Uniunea Europeană (3 mil.) expuse la violență fizică, 9% (13 mil.) mobbing și 2% (3 mil.) hărțuire sexuală. Acest sondaj a fost efectuat în toate statele membre ale UE de Pascal Paoli [5]. În urma Comunicării primite de Comisia Europeană, privind sănătatea și securitatea la locul de muncă, pentru anii 2002-2006, care este o consolidare de prevenire a riscurilor, s-a stabilit ca anumite forme de risc au crescut puternic, în special în legătură cu probleme, cum ar fi stresul, depresia, anxietatea și violența, hărțuirea și intimidarea la locul de muncă.Mobbing-ul şi hărțuirea sexuală sunt probleme serioase pe care Comisia le consideră inacceptabile, de aceea a fost adoptată Decizia C 1624/3 din 26 aprilie 2006, privind măsurile de protecție a demnității umane și împotriva mobbing-ului și a hărțuirii sexuale. Intimidarea și hărțuirea sexuală sunt probleme diferite, dar au anumite similitudini, de aceea Comisia a stabilit că este necesară o procedură informală, care va permite, cu ajutorul rețelei de terți și Centrul de Mediere a Comisiei, să ia măsuri împotriva ambelor forme de violență la locul de muncă. Împotriva mobbing-ului și hărțuirii sexuale la locul de muncă, Comisia a hotărât că tot personalul este obligat să respecte demnitatea colegilor. Într-un mediu profesional multilingv, cu diferite culturi, diversitatea acestor forme de violență poate îmbrăca diverse forme, însă orice comportament, care va răni demnitatea unei persoane, va fi condamnată. Prin Hotărârea din data de 18 septembrie 2012 [6], Tribunalul Funcției Publice a avut de soluționat cererea depusă la dl Allgeier, personal temporar al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, a solicitat anularea deciziei Agenției care a respins o cerere de asistență, precum și constatarea faptului că el a fost o victimă a agresiunii directorului adjunct M.M., cu toate consecințele pe care le presupune disciplina sau deschiderea unei anchete administrative, echitabile, independente și imparțiale. În decembrie 2005, EUMC a negociat cu compania S. un contract pentru a furniza o centrală telefonică privată. La 23 decembrie 2005, contractul semnat de către EUMC a fost trimis la compania S., dar acesta conținea greșeli semnificative. În martie 2006, EUMC și S Corporation au fost de acord că acel contract va fi modificat prin act adițional. La 19 aprilie 2006, reclamantul, însoțit de unul dintre colegii săi s-a deplasat la sediul societății S. și a solicitat să se semneze contractul și actul adițional; și să se antedateze. Potrivit reclamantului, acesta ar fi avut loc la cererea expresă a M.M. și a fost motivată de dorința acestuia din urmă de a reglementa situația. Tot în aprilie, în temeiul articolului 22a din statut, reclamantul a raportat la M.M., aducându-i la cunoștință ca a antedata un contract reprezintă fraudă. Directorul EUMC a decis să anuleze contractul cu S., pe motiv că a fost încheiat greșit. După ce directorul a aflat că data contractului poate fi modificată, nu a mai anulat contractul, însă au fost modificate datele, astfel încât să corespundă realității. Din momentul acela reclamantul susține că relația sa cu M.M. a degradat grav, începând să-l hărțuiască moral. Concluzie. Astfel cum reiese din această scurtă expunere, principiile generale și drepturile fundamentale ale funcționarului public european sunt prioritare în litigiu, iar individul se află în centrul atenției. Jurisprudența pare să evolueze spre consolidarea drepturilor omului, iar această situație este de felicitat, astfel, toate părțile beneficiază de proceduri tratate cu mai mult respect și se bucură de investigații în domeniul drepturilor omului. O astfel de ameliorare ar susține intervenții rapide și eficiente în situații dificile, cum ar fi cazurile de hărțuire. Jurisprudența Tribunalului Funcției Publice, cu privire la aceste aspecte, este un factor de progres social.