În urma adoptării de către Parlamentul Republicii Moldova la 08.11.2012 a Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.252 (în continuare – Legea nr.252), Codul penal al Republicii Moldova a fost supus unor amendamente. Pentru acest studiu, prezintă interes punctul 9 al legii prin care a fost completat Codul penal cu art. 1661 „Tortura, tratamentul inuman sau degradant” și punctul 15 prin care a fost abrogat art.3091 „Tortură”. Efectuând o analiză juridico-penală a acestor două articole, conchidem că legiuitorul: 1) a exclus din legea penală infracțiunea de „tortură” prevăzută de art.3091 care făcea parte din capitolul XIV al părții speciale denumit „Infracțiuni contra justiției”; 2) a completat capitolul III al părții speciale intitulat „Infracțiuni contra libertății, cinstei și demnității persoanei” cu două variante-tip de infracțiuni la art.1661 . La prima vedere, ar putea apărea mai multe întrebări pe marginea acestei situații: De ce a fost abrogat art.3091 CP RM? Era o normă inaplicabilă art.3091 CP RM? Ce a determinat legiuitorul să completeze Codul penal cu art.1661 ? De ce a fost completat art. 1661 cu două variante-tip de infracțiuni în capitolul III al părții speciale din CP RM și nu art.3091 din redacția veche ? etc. O parte din răspunsurile la aceste întrebări le găsim chiar în nota informativă la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Inter alia, adoptarea art.1661 CP RM, care a succedat art.3091 CP RM, a marcat respectarea obligațiilor pe care Republica Moldova și le-a asumat pe plan internațional în acord cu alin.(1) art.8 din Constituție. Respectiv, deducem că statului îi revine obligația pozitivă de a încorpora în dreptul său intern reglementările internaționale, precum și obligația de a modifica legislația națională, dacă aceasta este în dezacord cu normele dreptului internațional. Astfel, art.5 al Declarației Universale a Drepturilor Omului statuează: „Nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau la tratamente crude, inumane sau degradante”. În același făgaș, Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor și a libertăților fudamentale ale omului reține la art.3: „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”. Totodată, art.7 al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice cimentează: „Nimeni nu va fi supus torturii și nici unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În special, este interzis ca o persoană să fie supusă, fără consimțământul său, unei experiențe medicale sau științifice”. Nu în ultimul rând alin.(2) art.24 din Constituția Republicii Moldova prevede: „Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante”. Până la adoptarea Legii nr.252, angajamentele internaționale susmenționate erau executate de Republica Moldova doar în raport cu fapta de tortură (art.3091 CP RM), însă nu și în privința tratamentului inuman sau degradant [1]. În Raportul Comisiei juridice, numiri și imunități la proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative (nr.1945 din 05.09.2012), se menționează că reglementările din proiect prevăd incriminarea distinctă nu numai a faptei de tortură, dar și a tratamentelor sau pedepselor cu cruzime, inumane sau degradante și a tratamentului grav. Analizând conținutul actelor internaționale la care Republica Moldova este parte, relevăm că intră în obligația legiuitorului de a incrimina și faptele ce constituie tratamente inumane sau degradante. Până la adoptarea Legii nr. 252, eram în prezența unei lacune de care profitau cei care nu purtau răspundere penală corespunzătoare pentru asemenea acțiuni. Din această cauză, Republica Moldova a fost condamnată în repetate rânduri de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Valeriu și Nicolae Roșca, Pădureț, Ciorap, Ostrovar etc c. Moldovei prezintă interes în acest sens) pentru nerespectarea cerințelor imperative ale art.3 din Convenție. Dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor inumane sau degradante este unul intangibil (adică un drept absolut). Or, interzicerea torturii, tratamentelor inumane sau degradante face parte din „nucleul dur al drepturilor omului”, în măsura în care nu conține nici o excepție și nu admite nici o derogare de la condițiile imperative ale art.3 din Convenție. Prin completarea Codului penal al RM cu art. 1661 legiuitorul a extins sfera de aplicabilitate în comparație cu fostul art. 3091 CP RM. Prin alin.(3) art.1661 CP RM se incriminează acțiunile ori inacțiunile prin care i se provoacă unei persoane o durere sau suferințe fizice ori psihice puternice. Deosebirea esențială a infracțiunilor prevăzute de art. 1661 CP RM rezidă în acel „prag de gravitate necesar” [2]. Acest nivel de gravitate este prin definiție imposibil de determinat formal, deoarece el depinde de mai mulți factori, precum: durata tratamentului, sexul, vârsta, starea de sănătate, de consecințele fizice sau mintale ale victimei etc. În contextul celor enunțate mai sus, Legea nr.252 a completat Codul penal cu art.1661 „Tortura, tratamentul inuman și degradant”. Însăși denumirea articolului denotă că prevederile acestuia nu sunt o novație, ci reprezintă o transpunere a prevederilor art.3091 CP RM în cap. III „Infracțiuni contra libertății, cinstei și demnității persoanei”. Totuși, precizăm că nu este vorba de o transpunere mecanică a unor prevederi dintr-un capitol al legii penale în altul. Obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute de art.1661 este mai aproape de cel al infracțiunilor din cap. III al părții speciale decât de cel din cap. XIV al părții speciale din CP RM. Or, repartizarea articolelor din partea specială a Codului penal al Republicii Moldova se face în funcție de obiectul juridic generic al infracțiunilor. Includerea infracțiunilor de tortură în capitolul III din partea specială a Codului penal se datorează faptului că, similar altor infracțiuni, cum ar fi sclavia sau traficul de ființe umane, care au drept scop degradarea ființei umane pînă la un simplu obiect, tortura constituie cel mai direct atac la demnitatea persoanei [3, p.517]. Codul penal din 1961, în art.101, incrimina fapta de „Torturare”. Acest articol făcea parte din cap. II al părții speciale, denumit „Infracțiuni contra vieții, sănătății, libertății și demnității persoanei”. Considerând drept criteriu de clasificare obiectul juridic generic, atestăm că această abordare din Codul penal din 1961 era mult mai reușită decât cea implementată în art.3091 din actualul Cod penal. În alți termeni, conchidem că dispozițiile incriminatoare de la art.1661 CP RM protejează un cerc de valori sociale mult mai înrudite cu cele din cap. III al părții speciale din Codul penal, în comparație cu cele din cap. XIV din partea specială Cod penal al Republicii Moldova. Este mai oportun ca, prin incrimiarea acțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, să fie protejată prioritar libertatea, cinstea și demnitatea persoanei, nu buna desfășurare a justiției. În această situație, deducem că în centrul atenției trebuie să fie persoana, și nu justiția. Or, înfăptuirea justiției se face în scopul protejării intereselor legitime ale persoanei, ceea ce conduce la ideea că buna desfășurare a justiției face parte din sfera subsidiarului în acest caz. În concluzie, menționăm că adoptarea Legii nr.252 din 08.11.2012 de către Parlamentul Republicii Moldova era necesară, deoarece au fost suplinite unele goluri normative și înlăturate unele carențe legislative. Totodată, sistemul legislativ național a fost acordat la standardele internaționale la care țara noastră face parte. Concepția, care stă la baza art.1661 CP RM, este una mai reușită în comparație cu cea care a fost pusă la temelia art.3091 CP RM