Expresionismul german pătrunde în spațiul românesc după Primul Război Mondial, având ecouri semnificative în literatura română. Influențele scriitorilor germani expresioniști au fost adaptate în conformitate cu spiritul spațiului autohton. Lucian Blaga este un reprezentant de marcă al expresionismului românesc, practicând în opera sa un ,,expresionism îmblânzit”, plasticizat. M. Mincu numește acest fenomen ,,blagianizarea expresionismului”. Poezia Vreau să joc cuprinde mai multe elemente de factură expresionistă. Ea este un imn al libertăţii spiritului. Versul „O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!” exprimă dorința de a călători spre stele, de a sparge tipare și de a trece dincolo de limitele posibilului, amintindu-ne de ,,țipătul” expresionist. Eul liric cere de la pământ un elan vitalist excerbat ,,străfulgerat de-avânturi nemaipomenite” pentru a-l propulsa spre cer. El este dominat de aspirația spre ideal. Metaforele și simbolurile din poezie: aripi, săgeată, valuri de lumină trimit la sensul de zbor, dorința de a atinge absolutul. Poezia Stalactita este, dimpotrivă, dominată de o stare de liniște și pace lăuntrică care inundă lumea eului liric. Tăcerea ia forma sufletului său. El se simte ca ,,o stalactită într-o grotă uriașă”. În poezie întâlnim mai multe lexeme care conturează liniștea: ,,Tăcere”, ,,încremenit”, ,,stau”, ,,pașnic”, ,,stalactite”, ,,lin”, ,,picuri de lumină”, ,,stropi de pace”, ,,împietresc”, ele conturând universul eului liric. Comunicarea lui cu Marele Tot se realizează prin aceste ,,picuri de lumină” care ,,cad și împietresc” în sufletul său. Poezia Liniște reprezintă legătura eului liric cu generațiile trecute. Motivul-simbol al lunii sugerează această legătură între prezent și trecut. Luna este un martor al tot ce se întâmplă în Univers. Totul e cufundat într-o liniște deplină. În această atmosferă, gândul eului liric străbate nepătrunsul. El simte influența strămoșilor care ,,vin să-și trăiască mai departe/ în noi/ viața netrăită”. Lucian Blaga este un mare creator și valorificator de mituri. Poezia Legendă prezintă remitizarea mitului paradisului. Sintagma ,,rănile amurgului” ne sugerează ideea că Eva parcă prevede destinul tragic al omenirii. Este prezentat momentul când ,,mușca din mărul ce i l-a întins ispita șarpelui”. Mărul este simbolul fructului blestemat care a cauzat păcatul primordial – Izgonirea din Rai. Din sâmburele mărului s-a întâmplat actul trădării omenirii. ,,Sâmburele încolți” ne sugerează ideea apariției răului în lume care pe parcursul timpului se multiplică. Iar crucea lui Iisus a fost cioplită dintr-unul din acei meri care au crescut. Un lucru făcut din neatenție a dus la schimbarea cursului istoriei. Ultimele versuri ,,Oh, sâmburele negru aruncat în vânt/de dinții albi ai Evei” este o constatare. În orice lucru bun putem vedea și ceva rău. Această poezie este un mit despre apariția și multiplicarea răului în lume. Poezia lui Lucian Blaga cuprinde influențe din literatura expresionistă germană. Lucian Blaga l-a venerat pe autorul austriac Rainer Maria Rilke, dedicându-și o poezie, Poetul, în care Rilke este recunoscut ca adevărat maestru al condeiului. Acesta promovează un ,,expresionism îmblânzit”, plasticizat, pozitiv. De exemplu, toamna este văzută ca un simbol al apropierii morții de către ambii autori. Ei însă o percep ca pe o pregătire plină de calm şi ca pe ceva firesc. Eul liric al lui Rilke în poezia Zi de toamnă cere ,,încă două zile de căldură, în care să se scalde/ o ultimă dulceaţă în vinul greu din vii.” Atare dorință de amânare a morţii e o pregătire mai bună pentru desăvârșirea sufletului. Acest element apare în legătură cu toamna şi la Blaga, în poezia Bunătate toamna: ,,Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările./ Toamna toţi oamenii încap laolaltă./ Iar noi cei altădat‟ atât de răi/ azi suntem buni”. Lucian Blaga și Rainer Maria Rilke abordează teme și motive comune,de exemplu : tema iubirii, a morții, a naturii. Rilke pune accent pe miturile lui Orfeu, Euridice, Hermes, dar are și poezii de inspirație creștină, cum e Nașterea Domnului. Diferența este că Blaga atribuie miturilor o aură nouă. El nu povestește miturile, ci adaugă elemente noi, remitizând sau demitizând. Blaga și Trakl tratează motivele din poezii în mod diferit.Blaga e un visător, trăiește în lumea transcendentă. Trakl e mai categoric. Vede lumea în culori mai sumbre. Ambii însă au o înclinație spre tăcere. Un alt poet expresionist german ce l-a influențat pe Blaga este Georg Trakl. Poezia acestuia însă este sumbră, apăsătoare, deoarece el reprezintă ,,expresionismul neîmblânzit”. Multe teme comune au Blaga și Trakl, însă fiecare le tratează diferit. Poezia Vară scrisă de Lucian Blaga este un adevărat ,,pastel spiritualizat”. Este o operă care întăreşte ideea reîntoarcerii omului spre natură, spre starea primordială, caracterizată de calm şi împăcare. ,,Pământu-ntreg e numai lan de grâu/și cântec de lăcuste” sugerează un spațiu frumos unde timpul curge mai încet. Este vorba de acel moment fabulos unde timpul parcă stă în loc și ,,ațipește”, fiind învăluit de mireasma florilor de mac. Greierul își îndeplinește ritualul, cântând. El ajută la contemplarea peisajului ca de poveste. La Trakl, în poezia cu același titlu, ni se înfăţişează momentul serii, când plânsetul cucului tace, iar cântecul ,,cosașului” moare. Natura este cuprinsă de o tăcere apăsătoare care prevestește o vreme rea – căci ,,Se apropie furtună neagră/de după colină”. Spațiul e ,,Fără o adiere” deoarece vine o,,noapte-nnegrită”. Peisajul lui Trakl e mult mai sumbru și mai apăsător. Considerăm că creația blagiană este plină de mister. Chiar dacă s-a inspirat din literatura germană a creat opere de valoare, asimilând elemente folclorice, elemente naționale în creația sa. Astfel a conceput o literatură specifică plaiului nostru.