Arcadie Suceveanu, un magician al jocului de cuvinte și al calamburului, un poet al rafinamentului lingvistic și un artist livresc, în sfârșit un generos incurabil, nu putea să nu fie tentat să releve și să prezinte într-o formă poetică lucruri văzute numai de el. Scrierile sucevene individualizează capacitatea de a crea noi raporturi între cuvinte; cuvintele şi destinele poeziei sale dobândesc însuşiri umane, au comportament şi trăiri, se iubesc şi se urăsc, se apropie şi se resping, pentru că, ele însele, nu exprimă sentimentele, ci sunt chiar sentimentul poetului. Dacă la Eminescu a şocat o expresie de forma „suferinţă dureros de dulce”, la Arghezi expresia „flori de mucegai”, la Nichita Stănescu limbajul poetic în totalitatea sa pare a fi o „logică a absurdului”, atunci la Arcadie Suceveanu este prezentă forța limbajului, a jocului de cuvinte, corelând clipa cu întregul, subliniind sistematic legăturile abisalului cu prezentul şi decriptând viitorul – „metoda” poetului, tentat de tonuri pure, tinde spre un delicat simfonism, spre sentimentele şi meditaţia ce se descifrează din subtextul textului poetic. Subiectul de față a tentat numeroşi cercetători. Pentru cercetarea noastră, o relevanță aparte au studiile de stilistică ale lui Iorgu Iordan, de istorie a limbii ale lui Gheorghe Ivănescu, cercetările asupra limbajului artistic la Ştefan Munteanu, lucrările lui Mihai Cimpoi, Alexandru Burlacu ș.a. Ideile pe care le desprindem din majoritatea studiilor dedicate acestei probleme rezidă în faptul că influenţele pe care Suceveanu le-a resimțit au fost eminamente catalitice, nu modelatoare, ajutându-l să se descopere, să devină, în cel mai original mod, el însuşi – un poet cu un sistem propriu de limbaj poetic. Figurile de stil pe care le-am atestat în poezii, jocul de cuvinte, termenii străini, termeni din diferite domenii – toate acestea întregesc anumite valori expresive atribuite lexicului ca: sarcasmul, dorința de cunoaștere, frica, tensiunea, calamburul, lexicul fiind astfel impregnat cu elemente expresive și stări emotive, deoarece poetul adoptă un sistem specific de reguli explicabile printr-un nonconformism evident, sursă a unor fenomene lingvistice particulare. Principala formă de manifestare a eului în poezia lui Arcadie Suceveanu este metafora. Autorul îşi metaforizează expunerea, marcând o sensibilitate deosebită, o sensibilitate ce are menirea intraductibilului şi a perfectului. Relevăm o strânsă corelație dintre poezie și fonetică prin redarea unor emoții (mirare, nostalgie), sunete (închise/deschise), zgomote, prin lungirea unor vocale, prin repetarea unor grupuri de consoane, prin accent, ritm și ortografie. Din acest capitol fac parte onomatopeele, folosindu-se deseori repetate, redau zgomote ale unei mașini, care dă și senzația de spaimă, frică a eului liric: ,,vine buldozerul să mă convingă/ de farmecul romantismului său funciar:/ prrr-poc prrrpoc prrr-poc/ rrr rrr rrr –” (Buldozerul); sau imită zgomote și acțiuni făcute de aripi, astfel poetul parcă redă și imaginea vizuală a acestei mișcări echilibrate din aripi: ,,Viața lumii durează/ cât aerul stârnit de aripile sale/ Fâlf, fâlf”; Se mai înscriu, la rândul lor, și cuvinte expresive care, prin sunetele şi volumul lor sonor, redau diferite valori stilistice, dar și conotative. O tendință aparte în analiza noastră de ordin fonetic o au și vocalele deschise, care la Suceveanu are tendința de a le lungi sau repeta, de exemplu: ,,nu va accede în centru, ținut va fi/ la periferie – a-a-a-ah, Dumnezeule periferic!” (Alte viziuni la Cernăuți), astfel nu lipsesc și cele mediane ,, – Vrednic este?/ – Vre-e-e-e-dnic e-e-este, vre-e-e-dnic e-e-este/ vre-e-e-e-ednic e-e-este’’ (Chiar așa), sugerând o atmosferă tensionată de frică și teamă, și alte diferite figuri de sunet ce fac poezia suceveană mai melodioasă, mai vie. Din perspectivă gramaticală, poezia lui Arcadie Suceveanu conține valori expresive specifice. Gramatica poeziei este, în general, o gramatică muzicală, revizuită de concepţia artistică a poetului în funcţie de proiectele sale de creaţie. La nivelul sintaxei cu pondere expresivă, poezia lui A. Suceveanu probează valori mai vechi şi mai noi, dar neapărat autentice prin lirismul şi forţa lor, care, de altfel, personalizează stilul şi viziunea autorului. Gramatica poeziei lui A. Suceveanu reliefează, întregește mesajul valoros, precum şi alura filozoficosarcastică a creaţiei. În acelaşi timp, pertinenţa stilistică a limbii în textele poetice conturează o dimensiune estetică vie, inspirată, originală a poeziei basarabene. Poezia lui Arcadie Suceveanu este un caz de democrație a inspirației, ecuație în care vorba bogată, scenografia verbalizată nu înseamnă facilitate. Sigur pe instrumentele sale, poetul se lasă dus de fluxul unor meditaţii grave ca fond şi filigranate cu măiestrie. Însă cititorul rămâne frapat de senzaţia iniţială de a fi nimerit într-o capcană, fără să poată sesiza care este mecanismul ei ascuns şi care sunt pericolele cear trebui evitate pentru a pătrunde cu adevărat în schelăria ideatică atât de sofisticată până şi a celui mai restrâns, ca proporţii, poem.