Realismul este un curent literar care ia naștere în secolul al XIX-lea și tinde să dea o reprezentare veridică a realității, să înfățișeze cu obiectivitate adevărul, să observe existența reală. Scriitorii realiști se îndreaptă spre viața socială, reprezentând omul ca produs al mediului în care trăiește. De fapt, apariţia Realismului nu a fost condiţionată numai de împrejurări estetice (precum reacţia antiromantică), ci și de cauze istorico-sociale distincte: Revoluţia din Franţa (1789), Revoluţia industrială din Anglia, Revoluţiile de la 1848 din Europa (inclusiv în Ţările Române), conflictul dintre nobilimea decadentă care îşi conservă privilegiile şi noua burghezie, cât și influenţa dezvoltării ştiințelor naturii, a ideilor pozitiviste, materialiste în filozofie. Astfel, putem afirma că tema omului în conflict cu societatea: aventurierul, parvenitul, arivistul, bancherul lipsit de scrupule şi criminalul, cât și cea a tânărului provincial ambițios care luptă pentru a avansa în lumea competitivă, va fi mereu explorată de marii scriitori contemporani. Prin urmare, Honoré de Balzac apare ca un observator şi cronicar suprem al societăţii franceze contemporane lui. El a contribuit la consacrarea structurii şi caracteristicilor generale ale romanului realist tradiţional, în care întâmplări logice sunt narate cronologic de către un observator mereu prezent la locul acţiunii (naratorul omniscient), iar personajele sunt coerent creionate. De altfel, el a cercetat teme ca: sursele îmbogăţirii burgheze şi tipurile de carieră posibile în cadrul societăţii burgheze, parvenitismul ca fenomen social, degradarea morală a omului sub influenţa banului, descompunerea familiei, vicierea instituţiilor, corupţia presei, sărăcirea şi mizeria oamenilor simpli etc. „Balzacianismul” este un concept estetic ce a impus un model literar prin care se analizează imaginea dramatică a societății franceze după revoluția de la 1789, sub toate aspectele ei, societate în care banul și puterea acestuia prevalează asupra altor privilegii și valori reale. Termenul provine de la autorul Honoré de Balzac, care susține că banul are o putere distrugătoare asupra eticii unei societăți și în acest sens, afirmă: „Zeul la care se închină toți este banul”. În literatura română, autorul George Călinescu este cel care aduce în actualitate balzacianismul. Acest model literar este prezentat în Enigma Otiliei prin tema romanului, întreaga acțiune construindu-se în jurul averii lui moș Costache Giurgiuveanu, care concentrează faptele și reacțiile tuturor celorlalte personaje, interesate, mai mult sau mai puțin de moștenire. Astfel, încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea şi până astăzi, exemplul balzacian a suscitat un interes deosebit, determinând mai multe trepte de concordanţă, de interferenţă şi asimilare a Comediei umane. În plus, unitatea ei este asigurată printr-o temă comună – viaţa societăţii franceze din secolul al XIX-lea în cele mai diverse şi interdependente aspecte şi manifestări ale acesteia; idee comună – scriitorul nu numai descrie obiectiv societatea, dar o şi judecă; personaje comune, care circulă dintr-un roman în altul, principiul revenirii sau recurenţei personajelor asigurând unitatea operei balzaciene. În consecință, romanul Enigma Otiliei pune în evidenţă două teme balzaciene: tema moştenirii și tema paternităţii – ilustrate în romanele Eugenie Grandet şi Moş Goriot ale scriitorului francez. Sunt două teme legate de familia burgheză, de degradarea relaţiilor dintre membrii familiei şi din societatea burgheză, dominată de obsesia îmbogăţirii. În romanul Moş Goriot avem povestea unui bătrân burghez care se retrage din afaceri şi îşi împarte averea celor două fiice. Acestea continuă să-l exploateze şi, în cele din urmă, când nu mai pot obţine nimic de la el, îl abandonează şi bătrânul moare singur în mizerie, în podul unei pensiuni. Asemenea lui Moş Goriot, Costache Giurgiuveanu dominat de avariţie, depăşeşte limitele moralităţii şi ilustrează în unele episoade ale romanului fenomenul dezumanizării sub influenţa banului care îi va provoca, în cele din urmă, moartea. El este pândit de rude şi moare în momentul în care se vede prădat de Stanică Raţiu. În romanul Eugenie Grandet, bătrânul Felix Grandet este întruchiparea avariţiei. Obsedat de bani, îşi terorizează fiica şi pe patul de moarte o ameninţă că va da socoteală de averea lui pe lumea cealaltă.În concluzie, noutatea științifică și originalitatea constau în faptul că studiul comparativ francez-român al realismului balzacian și aplicarea lui în cercetarea romanelor lui Honoré de Balzac și George Călinescu permit exploatarea amplă a realității verosimile. De asemenea, se poate spune că opera lui Balzac este prezentă în toate stadiile de evoluţie ale prozei româneşti, rămânând un stimulent al creaţiei originale în domeniul romanului şi al consolidării genului epic şi contribuind la înscrierea valorilor acestei specii pe traiectoria literaturii universale.