Martirii lui Eros: Mihai Eminescu şi Gustavo Adolfo Bécquer (paralelisme biografice, filozofico-afective şi poetice)
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
942 31
Ultima descărcare din IBN:
2023-12-30 23:16
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
821.135.1.09+821.134.2.09 (1)
Literatură romanică balcanică (Literatură română) (2083)
Literatură ibero-romanică (Literatură catalană, Literatură spaniolă, Literatură portugheză) (20)
SM ISO690:2012
POSTICĂ, Elena. Martirii lui Eros: Mihai Eminescu şi Gustavo Adolfo Bécquer (paralelisme biografice, filozofico-afective şi poetice). In: Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti: : Ştiinţe umanistice, 25-26 aprilie 2018, Chişinău. Chişinău: Centrul Editorial-Poligrafic al USM, 2018, SU, pp. 55-57.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti:
SU, 2018
Conferința "Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti: Ştiinţe umanistice, 25-27 aprilie 2018: "
Chişinău, Moldova, 25-26 aprilie 2018

Martirii lui Eros: Mihai Eminescu şi Gustavo Adolfo Bécquer (paralelisme biografice, filozofico-afective şi poetice)

CZU: 821.135.1.09+821.134.2.09

Pag. 55-57

Postică Elena
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 27 august 2019


Rezumat

Se spune că ,,geniul n-are moarte, nici noroc…”. Dar genii se nasc, genii există şi din genii în genii se transcend. Două pământuri latine au dat naştere la două genialităţi, cel român – lui Eminescu, şi cel spaniol – lui Bécquer. Doi poeţi naţionali, doi poeţi universali, doi poeţi îndrăgiţi şi veneraţi de popoarele din care s-au întrupat. Ambii romantici tardivi, ambii fără egal prin opera lor, ambii cu aceeaşi predilecţie pentru dragoste, natură, istorie şi folclor, ambii cu o asemuită sete de absolut şi de infinit, de vis şi de dor, de armonie edenică şi de metonimie poetică. Actualitatea demersului nostru este determinată de faptul că relaţia Eminescu-poezia romantică spaniolă s-a conturat doar tangenţial în studiile eminesciene şi în cele hispanice sau comparatiste. Un studiu serios şi cuprinzător al acestei probleme deocamdată lipseşte. Lucrarea noastră se vrea o contribuţie, fie şi foarte mică, la cercetarea acestei teme. Scopul cercetării noastre constă în conturarea unui şir de afinităţi şi asemănări între ambii poeţi şi stabilirea unor paralelisme biografice, filozofico-afective şi poetice. Pentru realizarea acestui scop, ne-am propus câteva obiective şi sarcini concrete, şi anume: stabilirea şi evidenţierea unor paralelisme la nivel biografic şi ideatico-afectiv; examinarea unor paralelisme la nivel tematic şi sintactic în creaţia ambilor poeţi; explicarea acestor paralelisme pornind de la principiile cercetării comparatiste a literaturii. Pentru realizarea obiectivelor şi sarcinilor formulate, am utilizat metodologia literaturii comparate, dar şi unele principii sau aspecte ale altor abordări ale literaturii (istorico-biografică, psihologică, tipologică, sistemică, stilistică, statistică ş.a.). Am accentuat faptul că orice comparare a unui scriitor (operă) dintr-o literatură cu alt scriitor (operă) din altă literatură contribuie la dezvăluirea caracterului specific al literaturii naţionale. Comparația Eminescu–Bécquer a fost abordată până acum în unele studii şi articole, semnate de Domniţa Dumitrescu, Raisa Ganea, Dana Diaconu, Constantin N. Străchinaru, Sergiu Pavlicenco. Eminescu a fost comparat cu Bécquer şi în studiile introductive şi comentariile ce însoţesc versiunile spaniole ale unor texte poetice eminesciene, semnate de Rafael Alberti, Omar Lara, Joaquin de Entrambasaguas, cel din urmă menţionând că „în timp ce Bécquer al nostru creează o lume fantastică, foarte densă, care nu iese din ea însăşi, cea a lui Eminescu se revarsă într-o dominantă preocupare socială şi politică pentru patria sa”. Confruntarea biografiilor ambilor poeţi, veniţi din Calea Lactee şi născuţi în Zodia Poetului, creatori fără egal, prin opera lor, ai unui Frumos profund şi etern şi făuritori ai unui Univers Integru, în care existenţa umană dispersată este refăcută din unicitatea Gând-Cânt, permite stabilirea mai multor paralelisme biografice şi filozoficoafective, dar îndeosebi a unor paralelisme la nivelul tematic şi artistic al operei lor. Din lipsă de spaţiu, vom aduce doar un exemplu pentru a ilustra prezenţa unui procedeu artistic ca cel al paralelismului sintactic la Eminescu în poezia Şi dacă… din 1883 şi la Bécquer în Rima XVI din volumul Rimas, publicat postum, în 1871. Este evidentă de la prima lectură asemănarea dintre cele două poeme, bazate pe simetria sintactică a unor secvenţe paralelistice, care sunt compuse după următoarea schemă:a1 b1 strofa1 / a2 b2 strofa2 / a3 b3 strofa3 În Rima lui Becquer: a1= Dacă atunci când se leagănă albaştri clopoţei/De la balconul tău b2= crezi că suspină vântul ce trece/susurând, c1= Să ştii că, ascuns printre frunzele verzi/suspin eu. Iar în poezia lui Eminescu: a1= Şi dacă ramuri bat în geam/Şi se cutremur plopii, b2= E b3= e ca în minte să te am/Şi-ncet să te apropii. Ambele poezii încep cu o conjuncţie condiţională (ŞI-DACĂ) şi conţin subordonate cu nuanţe multiple. Structura gramaticală pare mai complicată la Bécquer, care introduce o perspectivă ipotetică atribuită iubitei. Dar şi în elegia lui Eminescu simplitatea exterioară invită o structură de profunzime mai complicată. În fond, ambele opere sunt expresia romantică a identificării umane cu elemente ale naturii, care îndeplinesc o funcţie evocatoare, graţie căreia se pot depăşi graniţele temporale şi spaţiale. În final, putem afirma că asemănările şi afinităţile dintre cei doi poeţi sunt rezultatul unor asemănări de ordin tipologic ale mediilor în care le-a fost dat să trăiască, ale mentalităţii romantice, ale unor dimensiuni specifice pentru Romantismul european tardiv. Este vorba de asemănări tipologice de felul celor pe care le-a stabilit italienistul basarabean Nicanor Rusu între Eminescu şi Leopardi, iar mai târziu Tudor Vianu între Eminescu şi Madách.