Pe baza cercetărilor întreprinse, Kohlberg a identificat 6 etape de raţionament moral grupate în 3 niveluri majore. Fiecare nivel reprezintă o modificare fundamentală în perspectiva socio-morală a individului.1 Teoria dezvoltării judecăţii morale propusă de Kohlberg poate reprezenta un suport pentru identificarea unor standarde morale în educaţie. Deoarece este dificil şi ineficient să propunem standarde morale generale în educaţie, considerăm că în acest demers putem utiliza stadiile de dezvoltare morală propuse de Kohlberg. Cu alte cuvinte, pentru fiecare stadiu de dezvoltare morală putem identifica o serie de standarde morale, importante pentru procesul de ansamblu al educaţiei, care trebuie îndeplinite şi fără de care persoana nu poate accesa un nou nivel. Nivelul A. Nivelul preconvenţional Stadiul I. Stadiul pedepsei şi al supunerii Standarde morale: evitarea încălcării regulilor, evitarea prejudiciilor fizice oamenilor şi proprietăţilor Stadiul II. Stadiul scopului şi schimbului instrumental individual Standarde morale: respectarea regulilor, respectarea drepturilor şi intereselor celorlalţi, promovarea dreptăţii (ceea ce este drept este just). Nivelul B. Nivelul convenţional Stadiul III. Stadiul aşteptărilor, al relaţiilor şi al conformităţii reciproc interpersonale Standarde morale: să trăieşti potrivit statutului şi rolului tău – mamă, tată, frate, soră, prieten etc., manifestarea preocupării pentru alţii, a păstra încrederea, loialitatea, respectul şi recunoştinţa. Stadiul IV. Stadiul sistemului social şi al păstrării conştiinţei Standarde morale: să-ţi faci datoria în societate, respectarea ordinii sociale, menţinerea bunăstării societăţii şi a grupului din care faci parte, îndeplinirea obligaţiilor la care ai consimţit, respectarea legilor, C. Nivelul postconvenţional Stadiul V. Stadiul drepturilor prioritare şi al utilităţii sau al contractului social Standarde morale: respectarea drepturilor fundamentale şi contractele legale ale societăţii, respectarea diversităţii de opinii şi valori, respectarea valorilor relative la un anumit grup şi a valorilor universale, nerelative respectate în orice societate (de exemplu: viaţa, libertatea). Stadiul VI. Stadiul principiilor etice universale Standarde morale: respectarea legilor şi principiilor universale ale justiţiei: egalitatea drepturilor omului, respectul pentru demnitatea fiinţei umane, interiorizarea acestora şi transformarea lor în credinţe de nezdruncinat.2. Etica discursului la Jűrgen Habermas Supoziţiile filosofice fundamentale ale teoriei lui Lawrence Kohlberg se situează pe linia pragmatismului american. “De la apariţia lucrării lui Rawls, Theory of Justice (Teoria dreptăţii), Kohlberg utilizează această etică, care începe cu Kant şi cu dreptul natural, înainte de toate pentru a-şi preciza concepţiile sale despre natura judecăţii morale, inspirate în primul rând de Mead…”.2 observă Habermas. Acesta consideră că există trei direcţii prin care Kohlberg evidenţiază premisele împrumutate din filosofie: cognitivismul, universalismul şi formalismul. Una dintre ideile importante pe care autorul german doreşte să o promoveze este că etica discursului, ca teorie a acţiunii comunicative, ar putea completa teoria lui Kohlberg. Poziţia susţinută de Habermas este că dimensiunile cognitiviste, universaliste şi formaliste3 fundamentale pot fi deduse din principiul moral întemeiat prin etica discursului. Acest principiu este formulat astfel: “Orice formă valabilă trebuie să satisfacă condiţia ca urmările şi consecinţele secundare, ce rezultă anticipativ din respectarea ei universală pentru satisfacerea intereselor fiecărei persoane individuale, pot fi acceptate fără constrângere de toţi cei vizaţi”. Habermas formulează şi un principiu fundamental al eticii discursului care vine să completeze, alături de principiul enunţat anterior, teoria lui Kohlberg: “Orice normă validă ar primi consimţământul tuturor acelor vizaţi, dacă aceştia ar putea lua parte la un discurs practic.” Teoria etică a discursului propusă de către Jűrgen Habermas se susţine pe teze universaliste. Întemeierea eticii discursului este realizată pornind de la principiul fundamental de universalizare, înţeles ca “o reconstrucţie a acelor intuiţii cotidiene aflate la baza evaluării imparţiale a conflictelor morale de acţiune”4 . Principiul fundamental de universalizare are rolul de regulă de argumentare pentru discursurile practice. Habermas arată că teoria lui Kohlberg necesită o analiză a modelului de stadiu. Împrumutat de la Piaget, modelul stadial e descris de Kohlberg cu ajutorul a trei ipoteze: 1. Stadiile judecăţii morale formează o succesiune invariantă, ireversibilă şi consecutivă de structuri discrete. Astfel, este exclus ca subiecţi diferiţi să atingă acelaşi scop pe căi de dezvoltare diferite; un subiect să regreseze de la un stadiu superior la unul inferior; un subiect să sară în propria dezvoltare peste un stadiu. 2. Stadiile sunt ierarhizate in funcţie de structurile cognitive ale unui stadiu superior, care au rolul de a suprima şi conserva în acelaşi timp structurile cognitive de la stadiile inferioare. Cu alte cuvinte structurile cognitive aparţinând stadiilor inferioare sunt înlocuite dar păstrate întro nouă organizare. 3. Fiecare stadiu al dezvoltării morale poate fi înţeles ca un tot structurat, fiind imposibilă situaţia ca un individ să evalueze simultan diferite conţinuturi morale la diferite nivele. Habermas consideră că nucleul modelului îl constituie ipoteza a doua care constă în identificarea unei căi de dezvoltare, descriptibilă prin structuri ierarhice bine ordonate. Etica discursului se distinge de alte etici (cognitiviste, universaliste şi formaliste) prin faptul că nu oferă orientări de conţinut, ci o procedură cu mai multe premise, prin care se garantează imparţialitatea formării judecăţii. Teoria dezvoltării conştiinţei morale elaborată de L.Kohlberg este interpretată de către Habermas ca o confirmare a eticii discursului ca o etică universalistă. Cu alte cuvinte, atât teoria lui Kohlberg cât şi aceea a lui Habermas converg spre o respingere a relativismului etic. Cel din urmă arată astfel că “împotriva eticilor universaliste se invocă în general faptul că alte culturi dispun de alte concepţii despre morală. Împotriva îndoielii relativiste de acest tip, teoria dezvoltării morale a lui Kohlberg oferă posibilitatea de a reduce diversitatea empirică a concepţiilor existente despre morală la o varietate a conţinuturilor în raport cu formele universale ale judecăţii morale şi de a explica diferenţele structurale existente chiar şi în acest caz ca diferenţe de nivel în cadrul dezvoltării facultăţii de judecată morală.”5 Concluzii 1. Creştem într-o atmosferă socială care ne spune ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Dacă propria noastră moralitate este diferită de cea a altor culturi tindem să credem că ceilalţi se înşeală iar viziunea noastră moralculturală este cea care are tot dreptul de a fi promovată. Nu toate societăţile valorizează aceleaşi principii morale. Având în vedere acest aspect, relativismul moral este teoria conform căreia toate perspectivele morale sunt egal acceptabile. Ceea ce poate fi acceptabil pentru o cultură, poate fi neacceptabil pentru o alta şi nici una nu are dreptate în mod obiectiv. Date fiind standardele morale diferite de la o cultură la alta, putem să reţinem cel puţin două idei: a) prima ideea ar fi că nu există principii morale universale sau generale comune, tuturor sau celor mai multe culturi şi b) nu există standarde obiective, independente cultural prin care să fie evaluat codul moral al oricărei culturi. Prima afirmaţie presupune că nu există un acord universal asupra adevărurilor morale. Aceasta înseamnă că fiecare cultură decide pentru ea însăşi ceea ce este acceptabil moral în cultura dată. Pe de altă parte, deşi se vorbeşte despre o diversitate de culturi şi norme morale, există o serie de valori universale care au rezistat în timp şi care au fost considerate actuale în diferite societăţi şi epoci. Există adevăruri morale universale pe care toate culturile le consideră importante, fără de care societatea nu ar putea fiinţa şi progresa. De exemplu, cele mai multe culturi valorizează onestitatea şi interzicerea crimei. Societăţile, în general, trebuie să adere la anumite valori profunde pentru a exista mai departe. În acest sens, doctrinele morale antice pot reprezenta modele de inspiraţie pentru promovarea unor standarde morale în educaţia contemporană. Nu avem încă la dispoziţie un “instrument” care să măsoare care dintre valorile morale susţinute de diferite sisteme etice pot fi trecute la categoria universale. Există totuşi o serie de valori morale care pot fi “nominalizate” la această “etichetare”: cunoaşterea de sine, stăpânirea de sine (ca dominare a instinctelor prin raţiune), libertatea (ca fugă de pasiuni), promovarea dialogului, dreptatea, identitatea dintre virtute şi cunoaştere, binele public care implică binele individual, abordarea căii de mijloc ca virtute, înţelepciunea, cunoaşterea ca scop în sine, cosmopolitismul, libertatea, apropierea de natură, a filosofa asupra esenţelor, a fi raţional, reţinere şi detaşare în felul propriu de a trăi, a fi “măsurat”, “cântărit”, a fi prudent etc. Reconectarea la filosofie oferă pedagogiei posibilitatea unei autoregenerări şi a unei resemnificări a fenomenului paideutic.