Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova în conformitate cu Direcţiile strategice de activitate în vederea modernizării sistemului naţional de învăţămînt pentru perioada 2005-2010, aprobate la 22.02.05 de Vl.Voronin, Preşedinte al Republicii Moldova, a desemnat un grup de lucru, care a elaborat proiectul Codului de Legi în domeniul învăţămîntului, pus actualmente în discuţie. A fost deja elaborat Programul de modernizare a învăţămîntului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.863 din 16 august 2005, în care se prevede elaborarea Legii privind asigurarea calităţii învăţămîntului. Grupul de lucru, instituit recent, prin ordinul METS nr.367 din 25.08.05, a convocat mai multe şedinţe, la care s-au discutat 3 variante de proiecte a Legii privind asigurarea calităţii învăţămîntului. Toate reformele ce se vor produce în continuare au la bază opţiunea ţărilor din Europa, exprimată prin Declaraţia de la Bologna de a realiza la orizontul anilor 2010 spaţiul educaţional unic european. În acest context pot menţiona, că în linii mari documentele elaborate sînt destul de bine fundamentate, pentru ca să funcţioneze o perioadă cît mai îndelungată de timp şi să contribuie plenar la îmbunătăţirea, ameliorarea calităţii învăţămîntului în ţara noastră. Ne punem toţi întrebarea: De ce e nevoie de o Lege privind asigurarea calităţii învăţămîntului? Deoarece CALITATEA a fost şi este o cerinţă a societăţii. Ea trebuie să confirme încrederea societăţii în capacitatea instituţiilor de învăţămînt, ce prestează la diferite niveluri şi trepte servicii educaţionale, de a-i satisface aşteptările. Instituţiile de învăţămînt din ţară (începînd cu cele preşcolare şi terminînd cu cele de formare continuă) trebuie să-şi assume deplina responsabilitate pentru calitatea propriei prestaţii. CALITATEA este o cerinţă a orientării spre performanţă şi creşterii competivităţii instituţiei de învăţămînt. Indicatorul de performanţă reprezintă acel instrument de evaluare şi măsurare a gradului de realizare a unei activităţi prin raportare la standarde educaţionale de stat. Societatea, piaţa de muncă internă şi externă are nevoie de specialişti înzestraţi cu competenţe care le-ar permite în prezent şi în viitorul apropiat să fie utili, capabili să rezolve la nivel profesional corespunzător problemele mediului socioeconomic, contribuind la asigurarea calităţii vieţii. De aici reiese, că CALITATEA trebuie astfel promovată în practica sistemului educaţional, încît să conducă la perfecţionare continuă a nivelului profesionist al cadrelor didactice implicate, perfecţionarea continuă a metodicilor didactice creative, inovatoare prestate etc. Evaluarea serviciilor educaţionale prestate se realizează la noi în ţară, precum şi în alte state, sub forma procedurilor de licenţiere şi acreditare. Acreditarea instituţiilor, specialităţilor/specializărilor respective este o componentă inseparabilă a asigurării calităţii, prin care se certifică respectarea unor standarde predeterminate. Aş vrea să menţionez, că majoritatea echipelor manageriale şi profesorale au conştientizat deja, că acreditarea nu este doar o simplă formă statală de control şi evaluare. Comisiile specializate de evaluare şi acreditare au stabilit: subfinanţarea cronică a învăţămîntului de stat; gestionarea incorectă a surselor bugetare şi celor speciale; încălcări grave la compartimentul financiar, demonstrînd, că instituţiile private nu pot fi instituţii non-profit; baza tehnicomaterială şi instructiv-metodică prea uzată; salarizarea activităţii cadrelor didactice insuficientă; deficit de personal didactic calificat de proporţii mari; unele specialităţi/specializări, atît din cadrul instituţiilor de stat cît şi din cele private nu au decît 20/25% din posturile ocupate de bază cu cadre deţinătoare de titluri şi grade ştiinţifico-didactice; specialităţi asigurate cu cadre tinere, neexperimentate, neiniţiate în specificul practicii profesionale nonuniversitare, dar care conduc orele de seminar/de laborator, stagiile de practică, tezele de licenţă; structura de vîrstă dezechilibrată a personalului didactic (40-60% de cadre care au depăşit vîrsta de 60/70 ani); formaţiuni de studii subdimensionale la o specialitate, la care se continuă ani de-a rîndul să se pregătească specialişti (grupe academice formate din 1/2-5/8 studenţi, timp de trei promoţii au absolvit doar 13 studenţi); sisteme deficitare de evaluare; slaba utilizare a tehnologiilor informaţionale în formarea profesională, în special în predare; insuficienta pregătire a sudenţilor pentru activitatea practică, deoarece sînt majorate orele teoretice la ciclul disciplinelor generale; un număr relativ mare de absolvenţi la unele specialităţi în raport cu posibilităţile de plasament profesional în cîmpul muncii; instituţiile de învăţămînt deseori nu-şi asumă responsabilitatea nici pentru organizarea/desfăşurarea stagiilor de practică, nici pentru amplasarea absolvenţilor în cîmpul muncii; gradul de dotare a bibliotecilor cu fond de carte specializat este mic sau chiar foarte jos.Astfel, aş sublinia încă o dată, că acreditarea este şi modalitatea de asigurare a calităţii învăţămîntului, ce presupune o acţiune corectivă continuă. Pentru a spori transparenţa deciziilor Comisiilor specializate de experţi în domeniu şi a informa un număr cît mai mare de persoane interesate de problemele educaţionale şi formării profesionale, ar trebui să se publice nu numai Hotărîrea Colegiului Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului de a acredita sau a nu acredita instituţia/ specialitatea/specializarea, ci şi punctajul obţinut în baza utilizării scalei calimetrice de apreciere a nivelului de pregătire profesională în instituţia evaluată. Conform scalei calimetrice unele specialităţi sînt apreciate la nivelul minim de 5,5 puncte din cele 10 maximum posibile. Să comparăm calitatea pregătirii specialistului într-o instituţie unde toţi indicatorii sînt apreciaţi cu 4/5/6 puncte cu calitatea pregătirii profesionale în instituţia estimată la nivelul de 8/9/10 puncte. Instituţiile de învăţămînt, atît private, cît şi cele de stat trebuie să fie în plutonul de frunte al sistemului naţional de învăţămînt, dintre care unele, cu tradiţii clasice de 60/65 ani de activitate să devină la nivel de excelenţă, contribuind la pregătirea unor specialişti cu adevărat competitivi, să fie angajate în ameliorarea calitativă a proceselor de formare profesională printr-o reflecţie continuă asupra serviciilor prestate, prin solidaritatea cadrelor didactice şi celor manageriale, cît şi a studenţilor în căutarea soluţiilor creative pentru educaţia prezentului şi viitorului. Să optăm pentru responsabilitate, transparenţă şi eficienţă. Acceptarea conceptului de instituţie cu adevărat inteligentă vor apropia instituţiile noastre de standardele internaţionale. Să nu optăm pentru o instituţie superioară de învăţămînt de masă, în care sînt admişi şi cei cu un potenţial mai redus de performanţe doar pentru a supravieţui, pentru a nu pierde o parte din finanţarea de la buget. Să nu acceptăm studenţi cu performanţe slabe şi cadre didactice necalificate. Dacă acest aspect va fi ignorat sau tratat de noi cu ipocrizie, calitatea pregătirii profesionale va fi puternic afectată, iar instituţiile noastre îşi vor pierde din prestigiu. Consider, că acreditarea realizată la nivel de experţi competenţi şi exigenţi va asigura o puternică concurenţă între instituţiile existente. Oferta educativă trebuie să fie cît mai atractivă, flexibilă şi capabilă de adaptare rapidă la cerinţele pieţei de muncă. Deci, Codul de Legi în general, şi Legea privind asigurarea calităţii în special, condiţionează cu insistenţă aplicarea unui program de schimbări în structura studiilor şi rutelor profesionale.Fiecare instituţie de învăţămînt trebuie să participle la instituirea unui sistem de evaluare internă şi externă; să elaboreze un mecanism instituţional de asigurare şi management al calităţii; să dezvolte proceduri permanente de asigurare a calităţii; să extindă evaluarea produselor educaţionale; să amelioreze standardele de învăţare; să dezvolte sistemul de consiliere şi orientare pentru studenţi; să pună accent pe rezultate pe termen lung şi nu pe performanţe utilizabile exclusive în mediul academic; să reelaboreze criteriile şi standardele de performanţă instituţională, evaluării specializărilor şi a programelor de studii şi ierarhizarea lor; să ne gîndim la întroducerea unui sistem de finanţare diferenţiată în raport cu calitatea performanţelor la nivelul programelor şi instituţiilor; fiecare instituţie să-şi dezvolte o cultură instituţională a calităţii în care se implică toţi membrii comunităţii didactice; anual s-ar cere analize comparative ale stării calităţii din propria instituţie cu cea din alte instituţii similare, fiind precizate nivelurile performanţelor pe fiecare indicator al calităţii.