Trecerea la noile relaţii de piaţă a generat schimbări cardinale în relaţiile economice din toate domeniile de activitate, afectând esenţial şi sistemul educaţional. Astfel, procesele manageriale din acest sistem devin tot mai adecvate celor antreprenoriale cu scopul soluţionării unui şir de probleme care, în opinia noastră, sunt generate de următoarele premise:  reducerea finanţării statale ale instituţiilor de învăţământ superior;  apariţia concurenţei, îndeosebi, din partea instituţiilor particulare;  cererea la serviciile educaţionale. Marketingul în general şi cel educaţional, în parte, reprezintă o inovaţie capabilă să provoace schimbări globale în modelul managerial al instituţiilor de învăţământ superior, care vor afecta statica structurii de conducere a acestora, oferindu-i, în schimb, o mobilitate ce le va permite acestora a supravieţui şi a obţine competitivitate în condiţiile mediului concurenţial. Nu ne-am pus drept scop analiza extinderii pieţii serviciilor educaţionale, însă e de menţionat faptul, că încă un deceniu în urmă în republică exista un număr limitat de instituţii de învăţământ superior statale cu profil şi domeniu de specializare înguste, recunoscute de toţi. Trecerea la noile relaţii economice a dus la crearea pieţii serviciilor educaţionale, care s-a format stihiinic, de altfel, la fel ca şi celelalte pieţe. Au apărut un şir de instituţii de învăţământ particulare, care au început pregătirea specialiştilor în cele mai „prestigioase” direcţii ca, de exemplu, economie şi jurisprudenţă, ignorând, în cele mai dese cazuri, crearea condiţiilor obligatorii şi minimale pentru activitatea de instruire şi educaţie: crearea fondului bibliografic, a bazei tehnico-materiale, cadrelor specializate etc. Astfel, instituţiile de învăţământ superior publice, odată cu reducerea finanţării din partea statului s-au ciocnit de procese noi, legate de necesitatea atragerii fluxurilor financiare suplimentare survenite din învăţământul cu plată; apariţia concurenţei, deseori, nejustificate din partea instituţiilor de învăţământ particulare. În acest context, considerăm, se face necesară exercitarea unor acţiuni şi măsuri, ce ar permite instituţiei de învăţământ superior să se diferenţieze de concurenţi, să ocupe un loc favorabil pe piaţa serviciilor educaţionale, să studieze tendinţele de dezvoltare a acesteia, cum ar fi cele sugerate de activtatea de marketing. După părerea unor specialişti, în prezent, piaţa serviciilor educaţionale s-a apropiat de „punctul de marketing”, adică situaţia când:  oferta depăşeşte cererea solvabilă;  are loc diferenţierea cererii pentru serviciile educaţionale;  organele statale nu asigură susţinerea financiară necesară pentru activitate nornală a instituţiilor de învăţământ superior, fapt, ce condiţionează necesitatea aplicării instrumentarului de marketing cu scopul „supravieţuirii” instituţiilor de învăţământ publice. De fapt, învăţământul superior în republică a făcut, deja, primul pas spre utilizarea abordării de marketing a pieţii spre consumatorul final – student. Însă, aceste procese rămân a fi spontane, deoarece nu ţin cont de necesităţile economiei, fapt ce duce la apariţia „producerii” excesive a specialiştilor în unele ramuri şi deficitul de specialişti în altele. Utilizarea instrumentelor şi tehnicilor de marketing, considerăm, va permite soluţionarea şi a acestei probleme. Mixul de marketing educaţional, la fel ca şi conceptul clasic al marketingului, poate fi reprezentat ca un vector cu patru dimensiuni: MIX de marketing educaţional = PRODUS x PREŢ x DISTRIBUŢIE x PROMOVARE Fiecare dimensiune este o variabilă care poate fi aleasă şi manipulată în funcţie de obiectivele instituţiei de învăţământ superior.Marketingul-mix educaţional este amestecul şi dozajul în care aceste variabile sunt combinate şi armonizate într-un set unitar şi coerent, care ar provoca maximum de impact asupra pieţii din partea instituţiei de învăţământ superior. (Figura 1) Considerăm, că activitatea de marketing educaţional va agrea soluţionarea unei serii de probleme nu numai din activitatea instituţiilor de învăţământ superior, cum ar fi concurenţa pe piaţa serviciilor educaţionale, calitatea instruirii şi educaţiei, dar şi a celor de pe piaţa serviciilor educaţionale în întregime, precum şi de pe piaţa muncii – eliminarea efectelor de „supraproducere” a unor specialişti, suprasaturare a pieţii forţei de muncă în anumite domenii.