Violenţa în familie este un fenomen răspândit în toate ţările lumii şi Republica Moldova nu face excepţie. Violenţa este prezentă zilnic în stradă, în şcoli, în mass-media şi, cel mai grav, în familii. În Republica Moldova există puţine date privind violenţa asupra femeilor şi copiilor (datele oficiale fiind frecvent denaturate), această situaţie fiind caracterizată prin ,,existenţa unei culturi a tăcerii”. Violenţa în familie este tradiţional acceptată şi de cele mai multe ori are loc în „intimitatea” casei, nefiind percepută ca o încălcare a drepturilor omului, ci mai degrabă ca o problemă personală [1, p.113]. Violenţa faţă de femei şi copii rămâne o problemă actuală pentru majoritatea ţărilor, inclusiv pentru Moldova. Pe parcursul celor 12 luni ale anului 2015, în funcţie de calificarea juridică a faptei, în sfera relaţiilor familiale au fost comise 2040 de infracţiuni. Victime au devenit 1760 de femei dintre care 72 de copii de gen feminin şi 280 de bărbaţi dintre care 30 de copii de gen masculin. Respectiv calitatea de agresori din această categorie le revine la 1894 de bărbaţi şi 146 de femei. În cadrul studiului realizat, autorul a utilizat următoarele metode praxiologice: ancheta sociologică în bază de chestionar, aplicată la 113 respondenţi, primari şi colaboratori ai Birourilor de Informare şi Servicii din raioanele: Cahul, Ungheni, Şoldăneşti, Străşeni, Călăraşi, Nisporeni, Rezina, Teleneşti (realizat în perioada 19.09.15-25.10.15) „Atitudinea actorilor comunitari faţă de fenomenul violenţei domestice” în cadrul Proiectului „COMMIT” implementat de Asociaţia Împotriva Violenţei în Familie ,,Casa Mărioarei”, scopul căruia constă în analiza atitudinii, gradului şi modului de implicare a actorilor comunitari în identificarea şi asistarea cazurilor de violenţă în familie întru formularea recomandărilor de rigoare; interviul realizat cu cinci specialişti din cadrul Centrului Casa Mărioarei şi un specialist al Asociaţiei Promo–Lex; interviuri cu beneficiarii (cinci beneficiare) în scopul analizei barierelor întâlnite de femei în momentul adresării după ajutor către actorii comunitari. Conform studiului „Atitudinea actorilor comunitari faţă de fenomenul violenţei domestice”, actorii comunitari au un interes sporit faţă de soluţionarea cazurilor de violenţă (70%), dar din păcate printre ei sunt şi unii care consideră fenomenul violenţei domestice o problemă privată (20%), iar 10% sunt indiferenţi faţă de problema dată, considerând că aceasta este problema celor care direct se confruntă cu ea, nu a societăţii. Cel mai important segment în procesul de identificare şi soluţionare a cazurilor de violenţă, în opinia Elenei Burcă, directorul Asociaţiei Împotriva Violenţei „Casa Mărioarei”, ,,…sunt actorii sociali şi administraţiile publice locale, care reprezintă autoritatea instituţională şi garantul respectării drepturilor oamenilor în comunitate”. În urma analizei răspunsurilor beneficiarelor din cadrul Asociaţiei Împotriva Violenţei ,,Casa Mărioarei” şi a observaţiilor făcute asupra actorilor comunitari, am atestat o multitudine de probleme în procesul de identificare şi asistare a victimelor violenţei în familie:  toleranţa actorilor comunitari faţă de acest fenomen;  lipsa colaborării dintre actorii comunitari;  numărul redus de specialişti ce pot fi implicaţi în asistarea victimelor;  posibilităţi reduse de pedepsire a agresorilor;  lipsa unei pregătiri temeinice în domeniul asistării victimelor;  indiferenţa comunităţii. Neimplicarea actorilor comunitari în prevenirea şi combaterea fenomenului de violenţă în familie este cauza primordială a răspândirii fenomenului, a rămânerii femeii în acest cerc, mod de dezvoltare a fenomenului prin creşterea noilor generaţii într-o cultură a violenţei [2, p.176]. În urma metodelor aplicate, a multiplelor materiale studiate, în încercarea de a preveni şi de a combate acest fenomen, pot fi propuse următoarele recomandări: 1) ratificarea de către Republica Moldova a Convenţiei de la Istanbul; 2) prevenirea răspândirii fenomenului de violenţă în familie prin schimbarea atitudinilor, rolurilor şi stereotipurilor care fac ca violenţa împotriva femeilor să fie acceptată; 3) instruirea specialiştilor care să lucreze cu victimele; 4) cooperarea cu ONG-urile, mass-media şi sectorul privat pentru informarea publicului privind această problemă; 5) protecţia victimelor violenţei domestice prin asigurarea ca nevoile şi siguranţa victimelor să fie pe primul plan în orice măsură întreprinsă; 6) dezvoltarea serviciilor comunitare pentru integrarea şi susţinerea victimelor violenţei, şi copiilor în situaţii de risc de violenţă, şi susţinerea familiilor şi părinţilor vulnerabili.