În contextul contemporaneităţii sunt apreciate la un nivel înalt abilităţile de conducere, dirijarea într-o manieră diplomatică, lipsită de tensiuni în relaţionarea dintre grup şi lider. Liderul este responsabil de administrarea stărilor afective precum: capacitatea de motivare, empatizare şi gestionare a trăirilor şi stărilor emoţionale proprii, cât şi a altor persoane. Inteligenţa emoţională joacă un rol din ce în ce mai important, contribuind la realizarea unui management de calitate, a unei comunicări pe orizontală eficientă, care să reuşească să inspire şi să motiveze ceilalţi membri în obţinerea succesului. Printre numele de referinţă care au studiat inteligenţa emoţională menţionăm: P.Salovey, D.Goleman, H.Gardner, R.Mihaela ş.a., iar printre cei care au fost preocupaţi de studiul liderismului: D.N. Boţane, M. Vlăsceanu ş.a. Inteligenţa – facultatea de a înţelege cu uşurinţă fenomenele, faptele şi evenimentele, de a sesiza relaţiile dintre acestea, de a rezolva probleme noi pe baza experienţei anterior acumulate. J.Mayor şi P.Salovey afirmă că inteligenţa emoţională (EQ) reprezintă ,,abilitatea de a monitoriza propriile emoţii şi cele ale altor persoane, de a face distincţia între ele şi de a folosi informaţiile pentru a ghida modul de gândire şi de acţiune al unei alte persoane”. D.Goleman consideră că inteligenţa emoţională determină două tipuri de competenţe: personale (autocunoaşterea, autogestionarea şi automotivarea) şi sociale (conştiinţa socială şi managementul relaţiilor). P.Salovey evidenţiază cinci abilităţi esenţiale, specifice inteligenţei emoţionale: introspecţia emoţiilor, stăpânirea emoţiilor, motivarea personală, empatia, gestionarea emoţiilor celorlalţi. Abilităţile respective asigură comprehensiunea şi managementul trăirilor afective la nivel personal şi de grup, determinând o relaţionare interpersonală eficientă. Liderismul reprezintă interacţiunea dintre lider şi membrii grupului, exercitând influenţă reciprocă şi împreună tinzând spre schimbări reale şi obţinerea de rezultate care reflectă scopuri comune. La temelia modelului de personalitate al liderului stau cinci factori: extroversiunea (încredere în sine, iniţiativă, sociabilitate); sensibilitatea (a compătimi, a se încrede, a accepta alt punct de vedere); conştiinciozitatea (orientarea spre scop şi insistenţa în realizarea lui); stabilitatea emoţională (a fi calm în situaţie de stres, controlul emoţional, promptitudinea decizională); deschiderea spre noua experienţă (sfere largi de interese, receptivitate la inovaţii). În cadrul activităţii de leadership sunt nominalizate următoarele trăsături definitorii: influenţa intenţionată sub aspect cognitiv, social şi politic; existenţa grupului de adepţi; prezenţa unor scopuri; reprezintă un proces de inspiraţie/charisma; proces dinamic ce implică activism, iniţiativă, previziune; contextul mediului organizaţional influenţează competenţele liderului şi nivelul de responsabilitate a acestuia (poziţia în ierarhia organizaţiei). Prezentăm mai jos rezultatele experimentului psihopedagogic în etapa preexperimentală.Concluzii. Subiecţii cu un nivel de EQ mai sus de medie, inclusiv cu un nivel mediu (80% în total, Fig. 1), posedă şi un potenţial ,,Bun” (60%) şi chiar potenţial ,,Excelent” (30%) de lider (Fig. 2). EQ se dovedeşte a fi un element central care determină potenţialul de lider şi se înscrie în lista competenţelor profilului de personalitate a unui lider. Inteligenţa emoţională şi potenţialul de lider se află în strânsă relaţie de interdependenţă, întrucât persoana nu poate da dovadă de un potenţial de lider în lipsa unui nivel cel puţin mediu de EQ.