Delincvenţa juvenilă constituie în prezent una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă Republica Moldova, a cărei amploare este evidenţiată atât de statisticile oficiale, cât şi de massmedia. În Republica Moldova, infracţiunile comise de copii constituie actualmente circa 10% din numărul total al infracţiunilor înregistrate. Noţiunea de delincvenţă exprimă încălcarea normelor juridice cu caracter penal prin care sunt protejate cele mai importante valori şi relaţii sociale. Delincvenţa este o formă de devianţă socială negativă, definită adesea şi prin termenii de criminalitate şi infracţionalitate. În ce priveşte termenul delincvenţă juvenilă, în literatura de specialitate există mai multe opinii. Conform legislaţiei Republicii Moldova, minorul delincvent este o persoană cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, care a comis o crimă sau o acţiune pasibilă de pedeapsă. Delincvenţa juvenilă este o componentă a criminalităţii. Ea este un fenomen de devianţă, manifestat prin incapacitatea unor minori/adolescenţi de a se adapta la normele de conduită din societate. Penitenciarul este principala instituţie folosită pentru resocializarea delincvenţilor. Pentru orice persoană, minor sau adult, privarea de libertate în mediul penitenciar constituie o situaţie deosebită, cu ample rezonanţe în mediul său de viaţă, atât pe durata detenţiei, cât şi după aceea, în libertate. Studiile de specialitate evidenţiază faptul că la minorii care intră pentru prima dată în penitenciar apar multiple somatizări (slăbesc, au insomnii, plâng, au dureri ale membrelor inferioare, sunt dezorientaţi în timp). În acest caz şocul depunerii într-un penitenciar este pentru minori direct proporţional cu dezordinile emoţionale preexistente depunerii, cei sensibili, cei imaturi în plan social şi afectiv, cei bolnavi suferă în general cel mai mult. În această perioadă dezamăgirea ia locul disperării, întrucât minorii sunt părăsiţi de familie, li se iau cu forţa bunurile personale, iar contactul cu mentalităţi şi stiluri de viaţă greu de înţeles pentru ei îi fac pe minori să adere destul de repede la norme şi valori neoficiale care sunt în contradicţie cu cele promovate de administraţia penitenciară. Un lucru negativ constatat la minorii care execută pedeapsa într-un penitenciar pentru adulţi este procesul de “obişnuinţă” cu detenţia, ceea ce îi face pe minori să nu mai perceapă efectele privării de libertate ca pe ceva rău şi insuportabil, iar adaptarea la acest mod de viaţă este aproape totală. Psihologul italian Gabriela Bortolotti în lucrarea „Psihologia Comunităţii” identifică următoarele obiective strategice ale serviciilor comunitare de prevenire a comportamentului deviant şi delincvent:  Serviciile comunitare de prevenire a comportamentului delincvent trebuie să fie orientate spre dezvoltarea instituţiei familiale. Familia, ca obiect-ţintă al intervenţiilor comunitare, trebuie să devină capabilă şi competentă să conducă procesele educative ale membrilor săi. Este importantă dezvoltarea capacităţii familiei de a ajuta un copil de orice vârstă şi în cazul oricărei probleme (de identitate, integrare, criză de valori, conformism sau nonconformism etc.).  Serviciile comunitare de prevenire a comportamentului delincvent trebuie să fie orientate spre şcoală. În acest caz se impune necesitatea de a ridica la cel mai înalt nivel importanţa şcolii ca instituţie socială, ca centru de comunicare pentru „copii diferiţi”. În Republica Moldova serviciile comunitare de prevenire a comportamentului delincvent nu sunt prezente într-o formă specială, ci sunt regăsite în totalitatea serviciilor rezidenţiale de protecţie a copilului aflat în situaţie de risc. Şcoala trebuie să formeze copilului abilităţi multilaterale, de aceea este necesar ca ea să devină un actor important în viaţa psihosocială a copilului. Prin intermediul asistenţilor sociali şi al psihologilor, specialişti astăzi neglijaţi de autorităţile sistemului de învăţământ şcolar din Republica Moldova, şcoala poate controla pulsul vieţii de stradă şi familie a copilului. Este importantă şi implicarea continuă a părinţilor în proiectele educaţionale extracurriculare ale şcolii. Pentru a valida aceste propuneri, este necesar ca în şcolile din Republica Moldova să se introducă, de rând cu unitatea de psiholog, şi unitatea de cadru didactic de sprijin, aceştia lucrând împreună cu copiii ce manifestă comportament delincvent. Cadrele didactice de sprijin vor stabili legătura între manifestările dezvoltării personalităţii copilului şi familia lui, utilizând metode şi tehnici care valorifică potenţialul familiei. În afară de conţinutul programelor şcolare şi viaţa de familie, pedagogii şi psihologii ar trebui să-şi îndrepte atenţia spre rolul grupurilor de referinţă în formarea personalităţii delincvente şi al mediului comunitar – sursă de factori generatori de comportament delincvent.