Apariția spațiului informațional de alternativă, numit ciberspațiu, a substituit activitățile tradiționale și a condus la apariția anumitor tipuri de acțiune pozitivă, cu efecte constructive, precum și la apariția anumitor tipuri de acțiune negativă, cu efecte distructive. Ciberspațiul a generat noi forme de violență, fraude, escrocherii virtuale, care afectează grav entități reale și spații reale. Ceea ce îngrijorează cel mai mult este tocmai faptul că violenţa în spațiul virtual sau provocată de acest spațiu se amplifică și se extinde dincolo de hotarele virtualului. Delincvenţa cibernetică a devenit un fenomen al zilelor noastre, cu importante repercusiuni în viaţa socială cotidiană, pentru că reţelele de comunicare şi calculatorul modern prezintă caracteristici specifice care sunt de mare utilitate pentru infractori. Ele implică variate dificultăţi pentru potenţialele victime şi pentru aplicarea legii, determinate de: securizarea sistemelor, pluralitatea sistemelor hard şi soft, lipsa de experienţă a multor utilizatori, anonimatul comunicării, criptarea şi mobilitatea internaţională etc. Computerul este un factor criminogen care, pe de o parte, pune la dispoziţia conduitei criminale obiectul infracțiunii – informaţia, conţinută şi procesată de sistemele informatice, iar, pe de altă parte, – instrumentarul necesar pentru săvârșirea delictului cibernetic. Or, „el oferă un repertoriu deosebit de tehnici şi strategii de înfăptuire a infracţiunilor, dar în acelaşi timp îmbogăţeşte sfera criminalităţii cu noi infracţiuni” [1]. Astfel, în baza criteriului rolului avut de sistemele informatice în comiterea infracţiunii deosebim infracţiuni săvârşite cu ajutorul sistemelor informatice și infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor informatice. Pentru infracțiunile din prima categorie sistemele informatice constituie un instrument de facilitare a comiterii unor infracţiuni. Este vorba de infracţiuni “tradiţionale” perfecţionate prin utilizarea sistemelor informatice. Pentru cel de-al doilea tip de infracțiuni, sistemele informatice constituie ţinta infracţiunii, mai bine zis, informațiile și datele stocate în acest sistem.Astfel, infracţiunile informatice pot fi definite drept orice infracţiune în care un calculator sau o reţea de calculatoare este obiectul unei infracţiuni, sau în care un calculator sau o reţea de calculatoarea este instrumentul sau mediul de înfăptuire a unei infracţiuni. Lato senso, această definiție include toată paleta de fraude, nu numai de natură informatică, ce pot fi săvârşite cu ajutorul sistemelor informatice. În aceste cazuri, în sensul larg, au fost incluse şi acele fapte în care sistemul informatic este pe post de instrument, precum utilizarea acestuia, de exemplu, la falsificarea banilor. Stricto senso, prin infracţiune informatică se înţelege orice infracţiune în care făptuitorul interferează, fără autorizare, cu procesele de prelucrare automată a datelor. Cel mai frecvent, infracțiunile informatice sunt orientate spre viața privată a indivizilor sociali, spre domeniul economic și spre securitatea națională. Actualmente, în contextul extinderii infracţiunilor informatice, securitatea cibernetică devine unul dintre obiectivele majore ale gestionării ciberspațiului, care are menirea să prevină războiul cibernetic sau să minimalizeze efectele acestuia. Războiul în ciberspațiu este diferit de conflictele armate tradiționale din cauza că el nu este localizat geografic și depășește atât dimensiunile spațiale, cât și pe cele temporale ale unui conflict clasic. Aceste caracteristici fac ca problema securității informatice să se extindă, să crească în amploare și să cuprindă noi și noi aspecte ale vieții socioeconomice. Apărarea cibernetică solicită metode noi sau, cel puțin, îmbunătățite și net superioare celor existente în prezent pentru identificarea riscurilor la adresa securității spațiului virtual, or, „abordarea defensivă care este astăzi larg folosită pentru apărarea sistemelor informatice este ineficientă și, de aceea, atacurile cibernetice au o rată de succes semnificativă” [3]. V.-V. Patriciu susține că, în cazul incidentelor de securitate, acest fel reactiv de a acționa nu este suficient pentru protejarea sistemelor critice, deoarece poate duce la pagube ireversibile (furturi de date, compromiterea sistemelor, distrugerea acestora, afectarea imaginii organizației afectate etc.). Totodată, apărarea cibernetică solicită și măsuri proactive de securitate. „O altă abordare pentru protecția sistemelor informatice este securitatea ofensivă. Acest concept se referă la o organizație care își testează în mod activ propriile sisteme și găsește vulnerabilitățile înaintea atacatorilor. Această abordare permite organizației să remedieze în mod proactiv problemele de securitate și să fie cu un pas înaintea atacatorilor” [3]. În prezent, ciberspaţiul constituie un mediu foarte diferit, fără precedent, în care implementarea ultimelor realizări tehnice trebuie să meargă în paralel cu adoptarea de noi soluţii juridice care să monitorizeze efectele negative ale impactului utilizării TIC [2] și să reglementeze acest domeniu, precum și cu adoptarea de noi coduri de etică care să autoreglementeze utilizatorii spațiului virtual.