Spectacularizarea realității prin intermediul mass-mediei este fenomenul considerat și un secret de marketing mediatic, după care se ghidează majoritatea instituţiilor media naţionale şi internaționale. Această capacitate şi putere de a spectaculariza realitatea socialpolitică se manifestă în mod deosebit în televiziune, coagulând în mesaj cuvântul, sunetul și imaginea. După cum menţionează Gerard Namer, gândirea magică este cea căreia i se adresează dincolo de raţiune imaginile de televiziune; în acest mod emoţionalitatea este afectată fără ca intelectul să fie capabil de a interveni [1, p.311]. Televiziunea din Republica Moldova pune pe tavă telespectatorului de astăzi emisiuni cu pretenţii de a fi dezbateri şi talk-show-uri, în realitate manifestându-se ca discuţii/dezbateri TV. Or, aceste emisiuni televizate ne pot forma viziuni eronate faţă de formatul, contentul emisiunii, faţă de realitatea vieţii şi interesul public veridic faţă de o anumită tematică pretinsă a fi actuală doar pentru că ,,aşa a arătat la televizor”. Iar ,,ecranul nu este doar o interfaţă din sticlă şi plastic, ci o fereastră deschisă spre lumi imaginare sau reale, demult apuse sau cât se poate de contemporane, tot atâtea «universuri paralele» care îi ajută pe oameni să trăiască puţin şi vieţile altor semeni, să retrăiască evenimente la care au participat cândva sau să creeze evenimente posibile doar în imaginaţie” [2, p.113]. Talk-show-ul, ca orice piesă de teatru, nu constă în problematizarea sau înţelegerea acesteia, ci are la bază un ,,conflict” în cadrul căruia ,,instanţa mediatică construieşte schimburile înscenării de confruntare, cu o vagă problematizare – cadru lipsit de limite precise care permite doar recentrarea numeroaselor digresiuni. Motivul controversării constă în faptul că participanţii în astfel de emisiuni sunt aleşi în calitatea lor de tipuri combative sau de victime care îşi pot interpreta perfect rolul care le-a fost oferit” [3, p.110]: să plângă atunci când nu o pot face sau să ,,aprindă focul” atunci când nu mai sunt chibrituri. Talk-show-ul reprezintă acea punere în spectacol a cuvântului care poate să sensibilizeze şi să emoţioneze spectatorul chiar dacă acesta este dezlănţuit. Dezbaterea TV reprezintă o formă organizată în aşa mod încât să scoată la iveală adevărul, chiar dacă acesta are o configurare aparte în raport cu tema problematizată. În cadrul dezbaterii are loc o confruntare acerbă între participanţii ei, o confruntare a unor idei/concepţii diferite asupra subiectului discutat. Contribuind la încingerea atmosferei de spectacol, în ajutor vine modul de organizare a emisiunii, gesturile invitaţilor şi punerea lor în scenă. Astfel, putem afirma cu toată certitudinea că dezbaterea corespunde unei puneri în scenă a cuvântului, aptă să contureze o viziune relativ raţională a ,,descoperirii adevărului” [3, p.112]. Discuţia TV este o conversație liniștită între interlocutori care examinează, pun în discuție aceeaşi problemă și încearcă să o evalueze împreună pentru a identifica modalități de soluţionare a acesteia [4, p.30]. Ţara lui Dogaru, difuzată de ,,Publika TV”, este prezentată drept un talk-show unde sunt abordate subiecte importante pentru oameni, punând în dezbatere probleme sociale, politice, economice care ne marchează ziua. După părerea noastră, această emisiune nu corespunde parametrilor adecvaţi talk-show-ului, ci este mai degrabă o dezbatere TV, care uneori degenerează în discuţie cu prezentarea unor informaţii şi explicaţii la o anumită problemă socială prin intermediul invitaţilor. Aici vom întâlni rar polemici ca atare cu toate formele spectaculosului unei dezbateri, cu atât mai mult al unui talk-show. Mai degrabă, se atestă o formă educativ-informativă tipică discuţiei TV. Pornind de la părerile experţilor prezente în literatura de specialitate, ce ţin de realizarea, structura şi caracteristicile emisiunilor televizate, în special a talk-show-ului TV şi, totodată, de subiectivismul şi obiectivismul mediatic la nivelul actualităţii media vs interesul public, am observat în emisiunile de talk-show Ţara lui Dogaru de la Publika TV diverse abateri, atât din punctul de vedere al structurii, cât şi al desfăşurării pretinsului talk-show: lipsa spectatorilor în studio, actualitate şi pseudoactualitate, lipsa spectaculosului şi a polemicii care trebuie să fie prezentă conform rigorilor unei dezbateri la unele teme, pentru care nu întotdeauna există un interes public larg, ştirbind astfel din actualitatea şi noutatea ei. Deşi regulile nu sunt „bătute în cuie” şi ele există pentru a fi încălcate ca ulterior să fie descoperite noi tendinţe media, totuşi, se atestă o îndepărtare de la rigorile unei dezbateri, cu atât mai mult ale unui talk-show TV, în cazul dat, Ţara lui Dogaru. Această derogare influenţează desfăşurarea unei emisiuni complexe din punct de vedere organizaţional, provocând astfel apariţia unor hibrizi care nu sunt nici pe departe ceea ce pretind a fi. De altfel, se omite partea cea mai importantă în realizarea emisiunii – dialogul, atacurile spectaculoase. Or, neglijarea acestei componente, în funcţie de problema discutată, de actualitatea subiectului şi interesul publicului, duce la rezultate aşteptate, în mare parte, cunoscute de public, care poate fi surprins doar de imprevizibil, spectacol, situaţii dramatice. Interesul spectatorului se naşte nu din ceea ce i se prezintă la ecran, ci din faptul că telespectatorul are trăirea sentimentului de a avea acces la ,,acel ceva” care există în viaţa cotidiană unde acesta se regăseşte de fiecare dată. Or, nevoia de transparenţă, de coparticipare, de coeziune socială sunt importante pentru un stat democratic. În acest sens, Ţara lui Dogaru, realizând toate aceste misiuni, contribuind la bulversarea mai multor probleme de interes public larg, ar putea, în viziunea noastră, să exploateze mult mai eficient potenţialul unei adevărate dezbateri televizate.