Cunoscut încă din secolul al XVIII-lea [1, p.26], situl arheologic la care ne referim a început să fie cercetat sistematic abia după cel de-al Doilea Război Mondial şi astăzi este destul de bine cunoscut graţie numeroaselor publicaţii de specialitate [2-6]. În perioada anilor 1946- 1953, cercetările arheologice de la Butuceni au fost conduse de către reputatul cercetător kievean Gh.Smirnov. Rezultatele investigaţiilor arheologice au permis descoperirea mai multor fundaţii de piatră ale construcţiilor de locuit şi auxiliare, ale zidului de apărare, a unei palisade, precum şi a unui important număr de artefacte [2, p.24-29]. Acestea au permis încadrarea cetăţuii de la Butuceni în rândul celor mai reprezentative situri ale lumii barbare de la nord de Balcani. În perioada anilor 1983-2000 (cu unele întreruperi), fortificaţia getică de la Butuceni a fost investigată de către prof. I.Niculiţă, secondat de specialiştii arheologi ai Universităţii de Stat din Moldova. Pe parcursul celor 13 campanii arheologice a fost dezvelită o suprafaţă de cca 5000 m. p. şi descoperite importante vestigii arheologice. Astfel, s-a constatat că promontoriul Butuceni a început să fie locuit încă din epoca Hallstattului (sec. IX-VIII î.Hr.) [3, p.27], ulterior, cel mai probabil la începutul sec. al VI-lea a.Chr., aici aşezându-se triburile getice care au şi edificat un întreg sistem defensiv ce a dus faima promontoriului Butuceni. Fortificaţia getică de la Butuceni constă din 9 linii defensive. Primele opt linii defensive au fost cercetate de către Gh.Smirnov şi I.Niculiţă. Cea de-a noua linie defensivă, fiind amplasată la intrarea vestică a satului actual Butuceni, şi-a aşteptat rândul până în anul 2013. Cercetările din spaţiul fortificaţiei getice Butuceni au fost reluate în anul 2013 cu ocazia amenajărilor pentru instalarea conductei de alimentare cu apă a locuitorilor din satul Butuceni. Pentru a degaja de sarcina arheologică spaţiul prin care urma să treacă canalul de aprovizionare cu apă a satelor Butuceni şi Morovaia, a fost secţionat spaţiul prin care se presupunea că trecea linia defensivă ce barează accesul în promontoriul Butuceni din partea vestică [7, p.55-56].Constatarea existenţei acestui sistem defensiv a ridicat însă un şir întreg de întrebări, ale căror răspunsuri puteau fi oferite doar în contextul unor noi intervenţii în sol. Printre întrebările-cheie desprinse din cercetările preventive din anul 2013, le evidenţiem pe cele care vizează elementele constitutive ale sistemului defensiv, tehnicile utilizate pentru edificarea acestuia, dar şi delimitarea traiectoriei sistemului defensiv identificat în lumina descoperirilor efectuate. Pentru realizarea acestor obiective, în anul 2014 au fost trasate trei secţiuni, toate orientate spre cercetarea celor două linii defensive din partea vestică a promontoriului Butuceni [8, p.33-42]. În urma cercetărilor de teren prin două secţiuni paralele amplasate mai la vest de secţiunea trasată în anul 2013, a devenit posibilă delimitarea clară a unei construcţii defensive cu elemente din piatră. Aceasta era constituită din blocuri nefasonate de dimensiuni destul de mari, în asociere cu pietre de dimensiuni mai mici, fără să fi fost utilizat vreun anumit liant. O situaţie similară a fost constatată şi în partea dreaptă a şoselei ce duce în sat, unde a mai fost trasată o secţiune paralelă cu celelalte trei, la o distanţă de circa 45 m de prima. Astfel, după verificarea situaţiei prin patru secţiuni amplasate la distanţe diferite, am constatat acelaşi tablou care ne permite să afirmăm cu certitudine că acest sistem defensiv are la baza sa o importantă componentă de piatră. De altfel, a fost pus sub semnul întrebării şi caracterul rectiliniu al sistemului defensiv, fiind observată schimbarea traiectoriei fortificaţiei spre sud în partea superioară a promontoriului, fapt ce ne determină să admitem că includerea părţii vestice a fortificaţiei Butuceni în tipul de promontoriu barat ar putea să nu mai fie la fel de actuală. Cercetările din vara anului 2015 au fost canalizate spre aprecierea traiectoriei sistemului defensiv, determinate de depistarea a două aliniamente de pietre, situate pe terenul care coboară spre râu chiar la intrarea în satul Butuceni, în imediata apropiere a răstignirii. Scopul nostru a fost de a verifica dacă aceste amenajări ar putea avea legături cu sistemul defensiv pe care l-am cercetat în anii 2013-2014.