Întemeierea şi evoluţia coloniilor germane în judeţul Cahul: 1880-1940
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
621 10
Ultima descărcare din IBN:
2023-08-16 09:26
SM ISO690:2012
OLTEANU, Viorica. Întemeierea şi evoluţia coloniilor germane în judeţul Cahul: 1880-1940. In: Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti:: Ştiinţe umanistice Științe sociale, 21-22 aprilie 2016, Chişinău. Chişinău, 2016: CEP USM, 2016, 2016, SU, SS, pp. 70-73.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti:
SU, SS, 2016
Sesiunea "Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti: "
Chişinău, Moldova, 21-22 aprilie 2016

Întemeierea şi evoluţia coloniilor germane în judeţul Cahul: 1880-1940


Pag. 70-73

Olteanu Viorica
 
Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu“, Cahul
 
Disponibil în IBN: 9 iulie 2019


Rezumat

Partea de răsărit a Bugeacului fiind puţin populată, guvernul rus a decurs la colonizări cu germani, cărora li s-a dat pe Cogâlnic, la 1814- 1815, 115,548 de desetine de pământ. Ei au fost aduşi din principatul Varşoviei: fiind scutiţi pe 10 ani de la orice plată, li s-au dat ca împrumut pe 10 ani bani pentru instalare şi s-a asigurat [1, p.52]. Coloniştii s‐au bucurat de libertatea de a construi biserici, de a angaja clerici şi a practica fără îngrădiri propria lor religie. Drept urmare, în anii 1814‐1842 au fost înfiinţate 24 de colonii nemţeşti. La 1856 în ţinut locuiau 24159 de germani. Aceşti colonişti au adus metode şi tehnici agricole moderne, rase superioare de animale, o seriozitate şi o ordine exemplare. Aşezaţi la început în partea de sud a provinciei, germanii se vor răspândi cu timpul şi în regiunile centrale ale Basarabiei [2, p.286-294]. În continuare vom descrie coloniile germane care au fost întemeiate în sudul Basarabiei, precum sunt: Aldendorf (Albota de Sus şi Jos), Alexandreşti (com. Burlacu), Alexanderfeld, Aichendorf (sat. Doina), Sofiewka (Sofievca). 1. Colonia germană Aldendorf (Albota de Sus şi Jos) În urma anexării Basarabiei de către U.R.S.S., în baza tratatului de pace de la Bucureşti din 16 mai 1812, aici şi în toată Basarabia a început procesul de colonizare. Albota a fost populată de bulgari şi moldoveni. Ei primeau anumite privilegii. Războiul ruso-turc (războiul din Crimeea) din 1853-1856 esenţial a schimbat poziţia populaţiei bulgare. Ei au fost recrutaţi. Aceasta a impus ca ei să se mute pe noi teritorii, lăsând iarăşi localitatea Albota fără populaţie, ceea ce a permis coloniştilor-nemţi să se aşeze în această localitate. Conform datelor din arhiva germană, satul Albota ca şi colonie germană a fost înfiinţată în anul 1880. Întemeietorii coloniei germane erau veniţi din Vittemberg, fapt confirmat de datele din arhivă, potrivit cărora 97% dintre întemeietori erau din Vittemberg, păstrându-şi dialectul şi concepţiile lor regionale [3, p.25]. Denumirea de ,,Albota”, tradusă din limba latină-turcească, înseamnă ,,cal alb”. Edelman Shlinger în anul 1880 a vândut pământurile Albotei nemţilor, care au întemeiat aici colonia dată [4, p.94]. Trebuie menţionat faptul că nemţii erau interesaţi nu numai de pământul roditor, dar şi de peisajul bogat, care se referea la pădurea de la poalele Carpaţilor. Cu cât mai la nord-vest, cu atît mai verde – pădurea tânără îşi păstrează verdeaţa care a mai rămas după pustietatea lăsată de război. Numărul populaţiei la începutul anului 1880 era de circa 872 de oameni. Oamenii trăiau de-a lungul râului şi afluentului drept al râului Salcia. Pentru construirea satului, coloniştii germani au ales o regiune dreaptă între două dealuri. Colonia dată a fost construită în formă conică, răspândindu-se către nord. Majoritatea populaţiei din Albota erau creştini, având diferite ocupaţii: trei cizmari, doi lemnari, un fierar, un şelar care confecţiona şa pentru cai, şapte vizitii, iar restul prelucrau pământul. O parte din obşte serveau populaţia: o moară şi trei vânzători [5, p.2]. Coloniştii-germani erau oameni religioşi, moştenind dogmele religioase şi cunoştinţele din oraşul Vittemberg. De aceea, venind în Albota, ei au construit în centrul satului o casă de cult cu două etaje în formă de sferă cu acoperiş. 2. Colonia germană Alexandreşti / Alexandrovca Nemţească (com.Burlacu) Comuna Burlacu este situată în sud-estul Colinei Tigheciului pe Valea râului Salcia Mică. Nu există date precise despre anii când a fost aşezată localitatea din sud-estul Colinei Tigheciului. Potrivit informaţiei de care au dispus alcătuitorii ,,Dicţionarului Statistic al Basarabiei”, satul Burlacu a luat fiinţă, în forma sa actuală, în anul 1840. Conform datelor din lucrarea lui Vladimir Nicu ,,Localităţile Moldovei în documentele şi cărţile vechi”, Burlacu ar fi fost atestat documentar la 12 august 1752. Germanii au sosit în zona Tigheciului şi în regiunile limitrofe pe etape începând cu anul 1880, cumpărând şi arendând pământ de la moşierii locali, de la alte persoane particulare. Această colonizare a decurs până la începutul Primului Război Mondial şi s-a finalizat cu fondarea pe teritoriul judeţului a următoarelor colonii germane: Albota, Alexanderfeld, Alexandrova, Baimaclia, Balaban etc. Conform ,,Dicţionarului Statistic al Basarabiei”, comuna germană Alexandreşti, în 1922, avea 79 de gospodării şi 402 locuitori. Satul era subordonat primăriei comunei Burlacu, în care avea un delegat. În anul 1925 colonia germană avea 429 de locuitori [6, p.473-478], şcoală primară, cooperativă economică – ,,Alexandreşti”, mori, fierării, tâmplării, băcănii, iar în anul 1930 avea 718 locuitori, dintre care 600 de germani, 114 români, 1 rus , 1 bulgar şi 2 evrei [6, p.477]. Populaţia coloniei a crescut treptat. Astfel în anul 1939 Alexandreşti avea 688 de locuitori, care stăpâneau 2200 de hectare, 37 de familii de etnii germane, biserica evanghelist-luterană, şcoală, moară, oloiniţă şi harta satului cu indicarea numelor capilor de familie ai tuturor locuitorilor din Alexandreşti [7, p.90-91]. Conform recensământului local de la 10 august 1940, în colonie trăiau 815 persoane, dintre care 705 erau germani, 88 – români, 14 – ruşi, 4 – bulgari şi 4 – evrei [8, p.59]. Etnicii germani aveau grijă şi de biserică, şi de şcoală. Biserica germană a fost construită în anul 1909, iar peste un an în faţa bisericii a fost construită o clopotniţă şi capela cu spaţiu pentru profesori. Paracliserul şi profesorii erau salarizaţi de comunitatea etnicilor germani. În apropierea bisericii era un rezervor cu apă potabilă care asigura întreaga comunitate şi de la care burlăcenii cărau apă cu butoaiele. Cât priveşte ocupaţiile şi elementele de viaţă economică ale nemţilor, mulţi informatori afirmau că ,,nemţii se ajutau unul pe altul, nu ca ai noştri, să le pară rău...” [9]; ,,Dacă erau mai sărăcuţi, le ajutau ceilalţi şi îşi veneau repede în fire. Ce n-ai spune, ei ţineau unul la altul, nu ca ai noştri...” [10]; ,,Nemţii hrăneau caii mult mai bine ca ai noştri. Tot hrană aleasă, ovăs, popuşoi... Şi popuşoii erau mai mascaţi, nu ştiu cum, că-i primeau de la ei din ţară. Numai ei aveau batoze” [11]. În toamna anului 1940, ca urmare a Pactului dintre Hitler şi Stalin, au fost strămutaţi din Basarabia 93 500 de germani basarabeni. Doar circa 2 000 rămaseră pe acest teritoriu. Totuşi, strămutarea era, în principiu, voluntară, însă germanilor în cele din urmă nu le rămăseseră altă soluţie. După o lungă staţionare prin lagăre, cea mai mare parte de colonişti a fost aşezată în 1941/42 în Polonia pe atunci ocupată. Ceea ce germanilor li se părea ca fiind o „acţiune de salvare” din mâinile puterii sovietice, regimul nazist a uneltit ca o introducere în politica sa rasistă de colonizare, expulzare şi nimicire în Europa de Est. Pentru inginerii demografici nazişti coloniştii germani erau înainte de toate mase de deplasare, rezerve omeneşti şi potenţial de forţă de muncă. Implantaţi într-o ţară ocupată, înconjuraţi de populaţia asuprită, nemţii basarabeni nu au putut dezvolta aici sentimentul de a fi acasă. În ianuarie 1945 nemţii basarabeni strămutaţi – precum şi milioane de refugiaţi din alte regiuni de Est – au evadat de Armata Roşie spre Vest. În Germania de după război ei au fost nevoiţi să-şi creeze o nouă existenţă şi o nouă patrie. Mulţi din ei au emigrat spre America [12, p.91].