Trăsăturile social-economice ale judeţului Cahul în perioada interbelică (1918-1940)
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
532 19
Ultima descărcare din IBN:
2024-01-10 12:48
SM ISO690:2012
ROŞCA, Aliona. Trăsăturile social-economice ale judeţului Cahul în perioada interbelică (1918-1940). In: Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti:: Ştiinţe umanistice Științe sociale, 21-22 aprilie 2016, Chişinău. Chişinău, 2016: CEP USM, 2016, 2016, SU, SS, pp. 67-69.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti:
SU, SS, 2016
Sesiunea "Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti: "
Chişinău, Moldova, 21-22 aprilie 2016

Trăsăturile social-economice ale judeţului Cahul în perioada interbelică (1918-1940)


Pag. 67-69

Roşca Aliona
 
Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu“, Cahul
 
Disponibil în IBN: 9 iulie 2019


Rezumat

Judeţul Cahul a fost o unitate administrativă din Regatul României, aflată în regiunea istorică Basarabia. Consfinţită prin decretul lege din 10 aprilie 1918, Unirea Basarabiei nu a implicat o nouă diviziune administrativ-teritorială în spaţiul acesteia, păstrându-se judeţele anterioare: Akkerman, Bălţi, Cahul, Chişinău ş.a. Iniţial judeţul Cahul avea patru subprefecturi, deja în anul 1922 judeţul avea 5 plase, conduse de pretori (şefi administrativi ai unui sector din oraş), ele fiind: Plasa Cantemir, Plasa Ioan Voievod, Plasa Ştefan Cel Mare,Plasa Traian şi Plasa Mihai Viteazu. Pe teritoriul lui se aflau 2 comune urbane: Cahul şi Leova, şi 67 de comune rurale [1, p.253]. Una dintre cele mai interesante pagini ale istoriei oraşului Cahul este perioada interbelică (1918-1940). Aspectele dezvoltării economice au fost mai puţin studiate în istoriografie, însă pentru a descrie ce fenomene se produceau în economia oraşului se va lua în considerare economia Basarabiei interbelice la general. Situaţia înrăutăţită în perioada Primului Război Mondial, devastări de întreprinderi, bănci, case şi gospodării ţărăneşti, aflarea infrastructurii economice în mâinile bancherilor şi capitaliştilor străini denotă faptul că în faţa administraţiei româneşti stăteau sarcini de integrare urgentă şi energică în economia românească în ceea ce priveşte organizarea producţiei, unificarea mecanismului economic, a legislaţiei, finanţelor, băncilor, comerţului, drumurilor etc. [2, p.56]. După cum se menţiona în Anuarul României pentru comerţ, industrie, meserii şi agricultură, ediţia 1928, ponderea economică a judeţului Cahul era determinată „de situaţia lui de centru administrativ” , în acelaşi context specificându-se câţiva factori cu implicaţii nemijlocite în comerţ şi industrie: ,,Lipseşte calea ferată, posibilităţi de dezvoltare ca port fluvial, lipseşte de asemenea comerţul local de cereale, nutreţ sau vite, mori mici, fabrici mici, industria casnică se limita la ceva pânze şi covoare, iar pescăritul şi vânatul de pe baltă nu era suficient” [3, p.673]. Guvernul României a întreprins măsuri energice în vederea creditării industriei, a susţinut iniţiativele locale de creditare a industriei. Către anul 1924 s-au investit 450 mil. de lei, creditul jucând un rol mare în dezvoltarea industriei, dar el nu era suficient. Plasamentele instituţiilor bancare din judeţul Cahul îndestula numai 1/3 din necesitate [2, p.57]. Circumscripţia locală a Camerei de Comerţ şi Industrie dezvăluia încă în 1929 că criza economică din ultimii ani de după război a pus industriaşii şi comercianţii din oraş într-o situaţie de a nu-şi putea salva averea agonisită, din cauza că se simţea lipsa de credit [1, p.270]. Din motivul că organizarea noului sistem financiar a fost în centrul atenţiei administraţiei româneşti, în perioada dată au fost organizate sucursalele marilor bănci din România. Astfel, deja în anul 1935 în judeţ existau 42 de cooperative de credit, care acordau împrumuturi de peste 50 de milioane de lei [1, p.271]. Băncile au avut buni specialişti, finanţatori, care au făcut faţă cerinţelor dezvoltării financiare [1, p.58]. Agricultura ocupa primul loc în economia judeţului. Statistica arată că în judeţ existau 65 375 de gospodării, cerealele semănate ocupând o suprafaţă de mii de hectare. Jumătate din recolta de cereale mergea la export, iar jumătate se întrebuinţa pentru consumul intern şi însămânţări. În ceea ce priveşte producţia viilor, suprafaţa ocupată de ele era de circa 150 710 ha, producând anual o cantitate enormă de vin, jumătate fiind utilizată pentru consumul intern, iar cealaltă jumătate fiind distribuită prin alte judeţe din ţară [4, p.76-77]. Cei mai mari producători de vinuri erau judeţele Orhei, Chişinău, Cetatea-Alba şi Cahul [4, p.57]. Căile de comunicaţii din oraş şi din judeţ s-au intensificat simţitor, cele mai importante pentru judeţul Cahul au fost căile de comunicaţie pe râul Prut – pe atunci foarte navigabil, spre deosebire de astăzi. Transportul auto a început să fie destul de important pentru economia Basarabiei, dezvoltându-se în special în oraşe. Majoritatea automobilelor erau importate din SUA, Anglia, Austria, Franţa, Germania şi Italia [4, p.58]. În anul 1930 în oraş s-a introdus iluminatul electric, spre anul 1934 s-au efectuat lucrări mult mai importante precum construirea unor trotuare cu întinderi de 8 km, plantarea a 3000 de pomi decorativi, amenajarea parcului din centrul oraşului, dându-i-se un aspect mai civilizat, executarea pavajelor pe principalele străzi ale oraşului şi construirea unui monument al lui Ioan Vodă cel Cumplit [4, p.81-82]. Un important mijloc de comunicaţie a devenit radiodifuziunea. În anul 1938 în judeţul Cahul existau 15 centre telefonice în diferite comisii şi 40 de posturi telefonice simple realizau legătura cu cele centrale.