Art.108 Codul Muncii reglementează acele pauze zilnice care se acordă părinților pentru alimentarea copilului. Această pauză este una suplimentară și nu poate înlocui alte pauze care sunt acordate acestor categorii de salariați și constă în posibilitatea salariatului, care are un copil sau mai mulți copii în vârstă de până la 3 ani, să aibă o pauză de cel puțin 30 min. o dată la cel puțin 3 ore. Pare a fi o reglementare care vine spre susținerea părinților care își continuă raportul de muncă cu toate că au copii în vârstă de până la 3 ani, totuși aceasta generează o serie de probleme mai mult legate de aplicare decât de înterpretare. Întrucât, este vorba de un drept recunoscut unor categorii speciale de salariați, urmează să determinăm cât este de aplicabil acesta în practică. Pornind de la anumite circumstanțe ce ţin de practica aplicării acestor reglementări, menționăm că articolul conține o normă specială inaplicabilă, în continuare vom încerca să propunem unele soluții în vederea realizării cât mai eficiente a acestui drept. În majoritatea cazurilor, problemele ce apar în legătură cu aplicarea normei date, sunt următoarele: ― Perioadă de timp scurtă – 30 min. este un timp insuficient pentru ca un salariat să se poată deplasa la domiciliu și înapoi la serviciu, plus timpul pentru alimentarea copilului. Totuși, ca excepție, sunt salariații angajați la o unitate aproape de domiciliu, însă aceasta nu este o circumstanță de care benificiază orice salariat. ― Alimentarea copilului nu se face mai rar de 4 ori pe zi – totuși apar probleme în cazul în care copiii de până la 3 ani nu se alimentează conform unui regim stabilit, ci, din contra, aceștia sun alimentați când propriul organism o cere. Aceasta reiese din faptul că organismul unui copil nu este deprins după un oarecare regim, iar necesitatea de alimentare apare de fiecare dată când e nevoie. Astfel, nu putem impune un copil să se alimenteze după un program stabilit de noi. ― Costul transportului – în majoritatea cazurilor pentru a se încadra în timpul dat, salariații sunt nevoiți să utilizeze cel mai rapid transport, adică taxi, de aceea mulți nu-și permit acest lucru din cauza costului considerabil. În SUA, la întreprinderile mari cu un număr foarte mare de angajați, în cadrul unității sunt create funcții, cum ar fi bona de la serviciu, – o persoană angajată care într-o încăpere special amenajată are grijă de copiii mici, iar această pauză care nu este reglementată de legislația SUA are aplicare practică ca normă cutumiară creată la nivel de unitate. În acest caz, putem vorbi de o soluție propusă în vederea asigurării aplicării în practică a normei prevazute de art.108 Codul muncii. Totuși, eficiența acesteia o putem garanta prin impunerea anumitor condiții, și anume, prin Hotărârea Guvernului nr. 529 din 03.07.2014 cu privire la aprobarea standardelor minime de calitate pentru Serviciul social „Casă comunitară pentru copii în situaţie de risc”,condiţii stabilite pe care le putem realiza la nivel de unitate. Acestea sunt: Prestatorul de serviciu asigură copilului alimentaţie sănătoasă, în corespundere cu particularităţile de vârstă şi necesităţile fiziologice ale acestuia, precum şi cu preferinţele lui. Rezultatul scontat: Copilul beneficiază de nutriţie sănătoasă, adaptată necesităţilor şi dorinţelor lui, având oportunitatea să participe la planificarea meniului, procurarea alimentelor şi, după caz, la pregătirea hranei. Indicatori de realizare: 1) Prestatorul de serviciu asigură copiii cu produse alimentare de calitate şi nutritive, în cantităţi suficiente, care corespund necesităţilor fiziologice şi individuale ale copilului. 2) Personalul Serviciului oferă posibilitate părintelui să participe la întocmirea meniului, procurarea alimentelor şi la prepararea hranei. 3) Întocmirea meniului este asigurată de bucătar, care ia în considerare preferinţele alimentare ale copiilor, specificul cultural şi religios, precum şi tipul de dietă al acestora. 4) Personalul Serviciului organizează alimentaţia copiilor conform vârstei, dar nu mai puţin de 4 ori pe zi, în baza normelor alimentare stabilite de legislaţia în vigoare. 6) Specialistul completează zilnic registrul meniurilor. 7) Unitatea trebuie să dispună de spaţiu pentru prepararea hranei – bucătărie şi spaţiu pentru servirea mesei – sufragerie. 8) Spaţiile amenajate pentru prepararea hranei şi servirea mesei corespund normelor sanitaro-igienice în vigoare, sunt curate, confortabile, funcţionale şi special amenajate în aceste scopuri. 9) Bucătăria şi sufrageria sunt amplasate într-un loc sigur şi accesibil pentru părinți, fiind asigurat accesul direct din bucătărie în sufragerie. 10) Bucătăria este dotată corespunzător pentru gătit, păstrarea alimentelor şi pentru spălarea veselei. 11) Sufrageria şi mobilierul din ea corespund numărului de copii şi al personalului care ia masa cu ei, precum şi necesităţilor individuale ale copiilor. 12) În apropierea spaţiului destinat servirii hranei sunt amplasate spaţii igienico-sanitare (lavoar, toaletă). 13) Părinții au acces la acest spaţiu şi pot să-şi pregătească oricând gustări şi băuturi în perioada dintre mese. O altă soluție ar fi ca acestor categorii de salariați să li se acorde această pauză cu o durată de cel puțin o oră. Această soluție nu este întru tot perfecta, totuși majoritatea părinților ar putea sa-și realizeze acest drept.Cu părere de rău, nu am găsit vreo legislație care să reglementeze această instituție, majoritatea nu au creat această instituție având în vedere posibilitatea realizării acesteia în practică, de aceea problematica acestui articol, și soluționarea problemei deocamdată nu este propusă decît la nivel de doctrină. Lacuna dată trebuie soluționată pentru a evita căderea în desuetudine a articolului dat. Totuși, există cazuri când angajații cer ca să le fie acordate aceste pauze, ceea ce înseamnă că reglementarea dată nu este într-atât de ineficientă.