Analizând doctrina și practica penală actuală, am constatat că prezintă un interes deosebit cercetarea infracțiunilor săvârșite în stare de afect. Actualitatea acestui subiect constă în faptul că viteza accelerată de desfășurare a relațiilor sociale, precum și apariția a tot mai mulți factori agresivi ce influențează psihicul uman generează creșterea continuă a numărului de situații în care comportamentul deosebit sau deviant al unor persoane ridică problema responsabilității și necesitatea stabilirii existenței sau lipsei stării de afect în momentul săvârșirii unor infracțiuni. Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnicoştiinţifice şi medico-legale nr.1086-XIV din 23.06.2000 stabilește că expertizele în cauzele penale privind infracţiunile comise împotriva vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei pot fi efectuate doar de către instituţiile specializate de stat. Potrivit datelor din Registrul de stat al experților judiciari atestați, în Republica Moldova există un singur expert-psiholog atestat, și anume: Silvia Pancenco – expert judiciar particular. Așadar, constatăm o gravă problemă practică: expertizele unicului expert-psiholog din RM nu pot fi acceptate de instanţa de judecată, pentru că acesta nu activează într-o instituţie de stat. În căutarea unei soluții, observăm că participarea acestuia este posibilă în cadrul unei expertize complexe prin includerea lui în comisia respectivă la decizia conducătorului instituției de expertiză, însă apar unele dificultăți în ceea ce privește remunerarea activității experților particulari. Starea de afect reprezintă o stare de suprastimulare psihologică extremă, caracterizată prin dezorganizarea conștiinței, care apare spontan și este de scurtă durată. Starea de afect se manifestă în condiţiile apariţiei pe neaşteptate a unui pericol pentru o valoare supremă a individului. Cu cât valoarea obiectului la care se atentează este mai mare, cu atât mai puternic se manifestă afectul. Potrivit Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.11 din 24.12.2012 „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile săvârşite prin omor (art. 145- 148 CP al RM)”, în contextul infracţiunii prevăzute la art.146 CP RM, prin stare de afect se înţelege starea psihică ce se caracterizează printro emoţie intensă, de scurtă durată (de la câteva secunde până la câteva minute), legată de activitatea instinctivă şi de reflexele necondiţionate. Este o stare care nu depăşeşte limitele normalităţii, fiind însoţită de modificări spontane (dar nu şi psihotice) ale activităţii psihice, în special observându-se îngustarea conştiinţei. În psihologie și psihiatrie sunt delimitate două tipuri de bază ale stării de afect: afectul fiziologic și afectul patologic (determinat de o boală mentală). Din punctul de vedere al dreptului penal, trebuie să menționăm că noţiunea de stare de afect, utilizată în dispoziţia art.146 CP RM, are aceeaşi semnificaţie ca şi noţiunea de afect fiziologic, consacrată în psihologie şi psihiatrie. Fapta săvârşită în stare de afect patologic nu este susceptibilă de răspundere penală, căci persoana care comite o asemenea faptă se află în stare de iresponsabilitate. Astfel, noţiunea „stare de afect” este simultan o noţiune psihologică şi o noţiune juridică. Importanța stabilirii circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea se reflectă prin necesitatea delimitării stării de afect de starea de gelozie, starea de legitimă apărare – art.36 CP RM, omorul săvârșit cu deosebită cruzime – lit.j) alin.(2) art.145 CP RM. Din punct de vedere procesual penal, apar două întrebări esențiale: „Cine este competent să constate existența sau lipsa stării de afect?” și „Este sau nu necesară efectuarea unei expertize psihologice?” În acest sens, doctrina propune trei soluții alternative: 1) expertiza este indispensabilă în fiecare caz; 2) expertiza, în general, nu este necesară; 3) în unele situații, expertiza este necesară, iar în altele – nu. Aceste trei concepte sunt determinate de interpretarea dualistă a noțiunii „afect”: fie ca noțiune juridică, însemnând o stare asupra existenței căreia trebuie să se expună independent (doar) instanța de judecată, fie ca noțiune psihologică, semnificând o stare asupra existenței căreia poate fi trasă o concluzie numai în baza atragerii unor cunoștințe speciale, și anume: în baza efectuării unei expertize psihologice judiciare. Totuși, trebuie să ținem cont de faptul că stabilirea stării de afect în fiecare situație particulară reprezintă un proces extrem de dificil, ce necesită cunoștințe speciale în domeniul psihologiei și psihofiziologiei. Din acest motiv, majoritatea doctrinarilor sunt de părere că determinarea existenței sau lipsei stării de afect ține de competența expertizei psihologice judiciare. Așadar, pentru a înlătura diverse probleme practice, este necesară perfecționarea cadrului normativ: includerea în legislație a noțiunii „stare de afect” și a caracteristicilor acesteia, reglementarea detaliată a participării experților particulari în cadrul unei expertize complexe, facilitarea acreditării experților-psihologi (inclusiv prin solicitarea suportului unor experți străini), crearea unor metodici cu privire la efectuarea expertizei psihologice judiciare etc. Totodată, ar fi oportună includerea în legislația națională a obligativității efectuării expertizei psihologice în vederea stabilirii stării de afect atunci când există bănuiala că persoana s-ar fi aflat într-o astfel de stare psihologică în momentul săvârșirii infracțiunii.