Viteza cu care comerţul se mondializează, face ca procesul de integrare să apară ca o etapă indispensabilă care le permite statelor să fie cât mai prezente în economia mondială. Acest proces îşi propune ca obiectiv liberalizarea schimburilor comerciale între ţările ce fac parte din aceeaşi zonă integraţionistă. Însă, lansarea unui asemenea proces se confruntă cu problema regulilor de origine. În asemenea condiţii, analiza procesului integraţionist prin care trec ţările din Maghreb (Algeria, Maroc, Tunis) se impune ca extrem de interesantă, deoarece aceste ţări sunt implicate în două procese de integrare concomitente şi paralele (Nord-Sud şi Sud-Sud). Pe de o parte, aceste state participă la promovarea parteneriatului euro-maghrebin, numit „procesul de la Barcelona”. Acest parteneriat priveşte 27 state ale UE şi 12 state de pe malul de sud al Mediteranei şi pune un accent important pe regulile de determinare a ţării de origine a mărfii. Pe de alta parte, ţările din Maghreb participă la procesul de integrare intra-maghrebin, care acordă şi el o atenţie deosebită regulilor de origine. Acest proces priveşte integrarea lor in Marea Zonă Arabă de liber schimb, precum şi participarea la procese integrationiste subregionale, cum ar fi Uniunea Maghrebului Arab şi Acordul de liber schimb de la Agadir.