Dată fiind importanţa sistemului financiar pentru buna funcţionare a economiei în ansamblul său, asigurarea funcţionării corespunzătoare a acestuia reprezintă o prioritate a factorilor de decizie. În acest sens, trebuie să fie definite clar reguli și norme de comportament și activitate, atât pentru instituțiile financiare, cât și pentru restul agenților economici implicați în activități financiare și economice, dar și de instituire a unui sistem de supraveghere permanentă a respectării acestora. Până în anii '90 supravegherea bancară era exercitată, de regulă, de băncile centrale. Celelalte segmente ale pieţei financiare (piaţa de capital şi cea a asigurărilor, în principal) erau monitorizate de structuri distincte. Majoritatea specialiştilor au apreciat, la vremea respectivă, că supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit trebuia să fie un atribut al băncilor centrale, deoarece acesta era esenţial atât pentru elaborarea şi implementarea politicii lor monetare, cât şi pentru asigurarea stabilităţii sistemelor bancare, în ansamblul lor.În ultimii 15-20 de ani au sporit însă preocupările pentru stabilirea unui cadru adecvat de supraveghere bancară ca efect al schimbărilor profunde care s-au produs la nivelul pieţelor financiare şi care s-au concretizat, în principal, în integrarea şi globalizarea acestora şi în diminuarea graniţelor între activităţile bancare, de asigurări şi de tranzacţionare a titlurilor financiare. Drept urmare, unele ţări au decis externalizarea funcţiei de supraveghere a băncilor centrale către entităţi independente şi plasarea acesteia într-o agenţie unică (integrată) de supraveghere a tuturor segmentelor sistemului financiar [3, p.212]. În general, supravegherea prudenţială reprezintă unul din mecanismele cele mai importante prin care una sau mai multe autorităţi naţionale contribuie la asigurarea stabilităţii financiare, implicit a celei bancare. Activitatea de supraveghere are, deci, misiunea de a preveni manifestarea riscului sistemic printr-o atentă şi eficientă monitorizare a instituţiilor de credit, în măsură să asigure stabilitatea şi viabilitatea sectorului bancar în ansamblul său. Iniţial supravegherea prudenţială a fost orientată pe verificarea conformităţii cu normele care guvernează activitatea instituţiilor de credit. În prezent, vizează, cu precădere, analiza profilului de risc al instituţiilor de credit, a metodelor, strategiilor şi a politicilor utilizate de acestea pentru administrarea eficientă a riscurilor cu care se confruntă în activitatea lor [3 p.189]. Supravegherea prudenţială are rolul de a diminua externalităţile negative ale activităţii bancare asupra economiei. Permisiunea evoluţiilor bancare caracterizate printr-un ridicat apetit la risc cu scopul obţinerii de profituri mari în detrimentul stabilităţii bancare nu dovedeşte existenţa unei activităţi de supraveghere bancară eficace. Rezultatul supravegherii bancare inadecvate se traduce în costuri economico-sociale enorme determinate de ultima criză financiară, precum şi în faptul că majorarea volumului şi a complexităţii sistemului financiar global nu au condus la dezvoltarea proporţională a economiei mondiale [1, p.189]. În același timp, în sens restrâns, supravegherea prudenţială are ca scop protejarea clienţilor prin asigurarea stabilităţii instituţiilor financiare.  În sens larg, scopul supravegherii este de a asigura sănătatea sectorului bancar. Mario Draghi, guvernatorul BCE, în anul 1999 a definit sănătatea sectorului bancar prin trei trăsături: flexibilitatea, ce reprezintă capacitatea sistemului de a se adapta eficient la modificările rapide ale mediului economic;   reziliența, ce reprezintă capacitatea sistemului de a continua să funcţioneze chiar în condiţii de şocuri economice;   stabilitatea internă, ce reprezintă capacitatea sistemului de a nu genera el însuşi şocuri economice majore care să conducă la o criză financiară [2, p.37]. Altfel spus, prin intermediul supravegherii prudenţiale este monitorizată situaţia financiară a fiecărei instituţii de credit, verificându-se totodată şi nivelul în care acestea aplică şi respectă reglementările bancare în vigoare. Scopul primordial al supravegherii prudenţiale este asigurarea stabilităţii sistemului bancar, care se află însă într-un conflict latent cu funcţionarea eficientă a acestuia. O siguranţă maximă a sistemului ar putea fi atinsă în condiţiile în care toate depozitele atrase de bănci ar avea în contrapartidă active cu grad de lichiditate şi de siguranţă de 100%. Singurele active care ar îndeplini această condiţie ar fi deţinerile de monedă efectivă ceea ce ar împiedica însă obţinerea de profituri. Ca atare, autoritatea de supraveghere este nevoită să accepte faptul că băncile trebuie să îşi asume riscuri şi chiar să falimenteze. Pentru a-şi atinge scopul, supravegherea are nevoie să obţină un mare volum de informaţii. O parte dintre acestea sunt obţinute prin eforturi proprii ale supraveghetorilor sau din surse terţe. Cea mai mare parte, însă, este furnizată chiar de instituţiile supravegheate. Acest lucru face necesară punerea la punct a unui sistem de raportare care să asigure, pe de o parte, omogenitatea datelor furnizate, iar pe de altă parte, prelucrarea rapidă a unui volum mai mare de informaţii [3, p.191]. Principiul supravegherii prudenţei bancare constă în delegarea de competenţe unei autorităţi de a superviza, în virtutea unor reguli şi principii legale, modul în care se organizează şi se desfăşoară activitatea bancară în economie. Supravegherea prudenţială bancară urmăreşte atingerea unor obiective, cele mai importante fiind:  ― menţinerea încrederii publicului în sectorul bancar, însăşi existenţa autorităţii de supraveghere bancară constituie un factor psihologic care contribuie la creşterea încrederii în sistemul bancar;― protejarea fondurilor clienţilor, prin limitarea riscului asumat de către aceştia în momentul constituirii depozitelor, pe durata păstrării şi utilizării lor, ca sursă atrasă de către bănci; ― dezvoltarea unui sistem bancar viabil şi stabil, în măsură să ofere clienţilor produse şi servicii bancare de calitate şi la un cost rezonabil; ― respectarea legilor şi reglementărilor privind activitatea bancară. În scopul realizării obiectivului principal al supravegherii prudenţiale, şi anume acela de menţinere a stabilităţii şi a încrederii în sistemul bancar, instituţiile de credit sunt monitorizate pe toată durata funcţionării lor în ceea ce priveşte modul în care evoluează acestea şi îndeplinesc criterii de prudenţă şi performanţă bancară. Importanţa supravegherii are atât o dimensiune naţională, cât şi una internaţională. Dimensiunea naţională este dată de rolul esenţial pe care sistemul bancar îl are în alocarea resurselor în economie; practic, prăbuşirea sistemului bancar conduce la un blocaj economic total. Dimensiunea internaţională este determinată de interdependenţele crescânde care caracterizează astăzi economia mondială. În contextul globalizării, problemele manifestate într-un sistem bancar naţional pot contamina cu uşurinţă alte sisteme. O supraveghere prudenţială de calitate reprezintă o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru a avea un sistem bancar sănătos. Indiferent de posibilitatea de analiză și cercetare a esenței supravegherii bancare din diverse perspective și la diverse niveluri de profunzime, obiectivul-cheie al supravegherii prudenţiale este de a menţine stabilitatea şi încrederea în sistemul financiar. Un rol important în realizarea unei supravegheri financiare și implicit și a unei supravegheri bancare îi revine existenței unui cadru regulator de calitate, așa cum reglementarea oferă cadrul legislativ necesar supravegherii prudenţiale, care are rolul de a asigura îndeplinirea regulilor şi un climat favorabil pe pieţele financiare.  Totodată, o supraveghere prudenţială de calitate reprezintă o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru a avea un sistem bancar și un sistem financiar sănătoase.