Controlul financiar public în Romania
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
1201 124
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-25 21:13
SM ISO690:2012
ISAC, Liliana. Controlul financiar public în Romania. In: Integrare prin cercetare și inovare.: Ştiinţe socioumanistice, 28-29 septembrie 2016, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: CEP USM, 2016, 2016, Vol.2, R, SSU, pp. 170-174. ISBN 978-9975-71-818-9.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare și inovare.
Vol.2, R, SSU, 2016
Conferința "Integrare prin cercetare și inovare"
Chișinău, Moldova, 28-29 septembrie 2016

Controlul financiar public în Romania


Pag. 170-174

Isac Liliana
 
 
Disponibil în IBN: 22 aprilie 2019


Rezumat

Din perspectivă organizatorică, controlul financiar este o componentă a controlului economic, oferind informațiile care asigură funcţionarea eficientă, corectă și sigură a finanțelor publice. Premisa primordială pentru aprecierea controlului financiar din România este cunoașterea, sub toate aspectele, a modului cum se formează, se repartizează și se utilizează resursele financiare publice. De asemenea, se mai pot invoca aspecte precum contextul economico-social, dificultățile induse de recenta criză economică (respectiv, criza finanțelor publice), nivelul ridicat de evaziune, diversificarea căilor de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor legale (pe linie financiar-fiscală), respectiv, prin urmare, necesitatea îndeplinirii obligațiilor asumate prin diferite programe/planuri de guvernare. Scopul esenţial al cercetării este acela de a înfăptui o evaluare teoretică, metodologică şi empirică a rolului, eficienței și efectelor controlului financiar public. Obiectivele operaţionale avute în vedere sunt: a) conceptualizarea și identificarea fundamentelor teoretice, respectiv, punctarea mobilurilor care au antrenat cercetările; b) caracterizarea formelor, mecanismelor și instituțiilor de control financiar public; c) identificarea căilor de eficientizare a controlului financiar public. Prin îndeplinirea acestor obiective ne propunem să oferim soluţii pentru: îmbunătăţirea administrării resurselor financiare publice; creșterea nivelului de adaptabilitate la noile condiţii; creşterea gradului de predictibilitate a afectelor politicii privind finanțele publice; diminuarea evaziunii și fraudei; adecvarea comportamentului financiar-fiscal. Bogata paletă a dezbaterilor (teoretice și practice) pe tema controlului financiar relevă că – sub aspect procedural – controlul financiar reprezintă acţiunea de determinare a stării unor activităţi economice reprezentate de documente financiare şi contabile prin raportarea acestora la prevederile legale. Obiectul controlului financiar se rezumă la examinarea modului în care se realizează (s-a realizat) programul fixat anticipat, precum și a modului cum se respectă principiile stabilite. Scopul acestui tip de control este de a releva erorile, abaterile, lipsurile, deficiențele pentru a le remedia și evita în viitor.  Din perspectiva rolului pe care îl îndeplinește, controlul financiar constituie expresia unei necesități obiective ca formă de cunoaștere. Prin urmare, „controlul este un proces de cunoaștere a trecutului, de apreciere a prezentului și de descifrare a viitorului” [1, p.19].  În aceeași ordine de idei, subscriem opiniei conform căreia „controlul este un factor de securitate și autonomie pentru societate, un instrument de reglementare a activității agenților economici, precum și un ghid pentru cei ce iau hotărâri la orice nivel” [2, p.12].  Prin prisma celor menţionate anterior, admitem premisa conform căreia controlul financiar nu este un scop, ci un mijloc de perfecționare a activității executive, inclusiv a procesului de conducere a acestuia. Activitatea de control financiar facilitează realizarea actului de conducere la nivel prin efectele benefice pe care le induce în utilizarea eficientă a resurselor materiale şi băneşti, prin [3, p.106]:  a) instituirea ordinii în utilizarea fondurilor;  b) creşterea răspunderii factorilor de decizie în angajarea şi efectuarea cheltuielilor;  c) evitarea oricăror forme de risipă înainte de a produce efecte negative;  d) supravegherea modului de respectare a normelor privind gestiunea agenţilor economici.  Sintetizând dezbaterile teoretice și empirice, am putut identifica aspectele-cheie ale controlului: este o activitate (de verificare), respectiv, o necesitate obiectivă; este un proces de cunoaștere (responsabilitatea fiind atribuită managementului); este un mijloc de corectare a erorilor, un ghid pentru factorul decizional, un factor de securitate și autonomie pentru societate și un mijloc de perfecționare a activităților. Rolul controlului financiar se poate aprecia prin prisma manierei în care acesta își îndeplinește funcțiile (Tabelul 1).Structura controlului financiar public din România poate fi redată astfel: I. controlul financiar intern: a) controlul intern la nivelul entităților publice (care poate fi managerial operațional, financiar preventiv propriu sau audit intern); b) controlul financiar preventiv delegat; c) inspecția guvernamentală; II. controlul financiar extern (control parlamentar).  Din punct de vedere organizatoric, sistemul actual de control financiar cuprinde: I. controlul financiar-contabil în sfera de acţiune a legislativului (realizat prin Curtea de Conturi); II. controlul financiar din sfera de acţiune a executivului (denumit şi controlul financiar public), realizat prin Ministerul Finanţelor Publice și Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; III. controlul financiar-contabil propriu realizat de instituții/entități/compartimente/persoane. Sub aspectul momentului în care se realizează, controlul poate fi: a) preventiv (anticipat) – exercitat pe operațiuni/documente; urmărește realitatea, regularitatea și legalitatea; servește la adoptarea deciziilor; b) operativ-curent – intervine pentru corectarea, diminuarea/eliminarea eventualelor deficiențe/ilegalități; c) ulterior (post-operativ) – evaluează starea unor operațiuni economice efectuate. În raport cu interesele entității controlate, se identifică următoarele forme de control [4, p.76]: a) control financiar propriu (preventiv și auditul public intern); b) auditul financiar extern (auditul performanței, auditul de regularitate); c) controlul fondurilor comunitare. În cadrul abordărilor privind structura controlului financiar, o atenție aparte este acordată manierei de tratare a două concepte: controlul financiar și auditul financiar (Tabelul 2).Control financiar vs. audit financiar Controlul financiar Auditul financiar 1. Este un control efectuat de o persoană dependentă de conducerea entității (făcând parte din personalul acesteia, având atribuții pe treptele ierarhice prevăzute de lege şi concretizate prin regulamentele interne de organizare şi funcţionare). 1. Presupune o independenţă a auditorului financiar faţă de conducerea entității auditate. Este efectuat de o persoană specializată.  2. Se organizează de sus în jos (pe verticală), de regulă în sistem piramidal, întregul aparat de control având ca ţintă finală verificarea tuturor activităţilor din unitatea patrimonială. 2. Este focalizat pe îndeplinirea obiectivelor definite de managementul entității (realizează un diagnostic general al entităţii). Impune existența unui sistem de control financiar intern. 3. Este un control concomitent sau operativ curent. 3. Are caracter concomitent sau ulterior. 4. Controlul financiar este un mijloc pentru auditul financiar extern şi un obiectiv pentru auditul financiar intern. 4. Auditul este un control al „controalelor”. 5. Controlorii financiari sunt interesați de: existenţa scriptică şi faptică a resurselor/mijloacelor; valoarea şi corespondența cu listele de inventar.  5. Auditorii financiari sunt interesaţi dacă resursele/mijloacele aparțin entității; dacă sunt corect utilizate, întreținute, exploatate, amortizate; dacă au fost periodic inventariate. Sursa: Prelucrare proprie Fondurile de resurse financiare publice se constituie ca fiind o parte considerabilă a produsului intern brut. Din aceste considerente, pledăm pentru organizarea unui control riguros asupra modului de formare, repartizare şi utilizare a fondurilor de resurse financiare publice.