În cercetarea sociologică calitativă un rol deosebit de important îl are etapa de analiză a datelor, al cărei traseu investigaţional reprezintă un proces circular, dezvoltat de la o etapă la alta. Implicațiile procesului de analiză pot fi regăsite la toate etapele cercetării calitative, context în care concluziile studiului calitativ sunt dezvoltate pe parcursul cercetării și nu la fine, ca în cazul cercetării cantitative. Astfel, operarea cu înregistrările audio sau video ale interviurilor sau focus grupurilor îngreunează procesul de analiză și nu pot fi utilizate ca material în procesul de prelucrare. Astfel, modalitatea cea mai reușită și optimă este elaborarea transcripturilor, care facilitează procesul de analiză, fiind disponibile și ușor de manipulat comparativ cu înregistrările audio/video. exemplu, discuția, timpul, acțiunile nonverbale, relația dintre vorbitor și participant la cercetare, orientarea fizică etc.; cine pe cine reprezintă, în ce mod, cu ce scop și rezultat; cum analiștii și participanții se poziționează pe sine în reprezentările lor ca formă, conținut și acțiune [6]. Cercetătorii S.Kowal şi D. O’Connell dezvoltă acest aspect, considerând transcriptul drept o formă de reprezentare grafică a unor aspecte comportamentale selectate ale indivizilor implicaţi într-o conversaţie [3, p.248]. Cercetătoarea Ch.Davidson în articolul „Transcription: Imperatives for Qualitative Research”, făcând apel la concepțiile cercetătorilor S.Slembrouck, A.Durati ș.a., conchide că transcrierea atrage după sine o „traducere” sau o transformare a sunetului/imaginilor în text, procesul fiind unul selectiv, prin care se transcriu anumite fenomene sau caracteristici ale vorbirii și interacțiunii [1, p.37]. Analiza definiţiilor anterioare conduce spre ideea că transcriptul este un document rezultat din activitatea de cercetare, ce reprezintă conversaţia întreţinută dintre cercetător şi cel/cei cercetat/cercetaţi.  Totuși, transcrierea nu este o acțiune mecanică de selecție sau de aplicare a unui sistem de notare. În acest proces cercetătorii fac anumite alegeri, care reprezintă anumite acțiuni, ce depind exclusiv de orientările teoretice și de poziția cercetătorului în raport cu sine și cu cei cercetați.     Procesul de transcriere implică transcriberii, adică persoanele care transcriu materialul audio sau video (care pot fi cercetători sau asistenți); un sistem de notare; transcriptul ca produs şi cititorii de transcript.  Dat fiind că transcriptul este un document în baza căruia vor fi efectuate reducerea și afișarea datelor, este necesar ca în procesul de transcriere să se pună un accent deosebit pe următoarele aspecte: 1. Determinarea caracteristicilor de comportament ce vor fi transcrise (verbal, nonverbal, paraverbal), aceasta depinzând de obiectivele şi întrebările cercetate. În același timp, tipul de analiză desfășurată implică alegerea tipului de comportament transcris: analiza conversațională necesită şi transcrierea limbajului paraverbal, în timp ce analiza psihologică solicită transcrierea limbajului nonverbal. Însă diversitatea de comportamente transcrise implică creșterea nivelului de complexitate și surse de erori pentru personalul implicat în transcriere.       2. Alegerea sistemului de notare, acest moment fiind influenţat de disponibilitatea unui repertoriu adecvat de simboluri şi uşurinţa de a fi citit transcriptul. O condiție obligatorie în acest caz este ca toate persoanele ce vor efectua munca de transcriere să cunoască sistemul de notare. Analizele asupra sistemului de notare al cercetătoarei G.Jefferson atestă faptul că unele simboluri nu sunt actuale și  fiind mai puțin utile în analiza sociologică. În prezent nu există un sistem unic de notare, fiecare cercetător sau companie de cercetare dezvoltându-și propriul sistem.    3. Selectarea formatului transcriptului se referă la aranjarea pe pagină, ordinea temporală a conversaţiei etc.  4. Determinarea abilităţilor cerute persoanelor care transcriu pentru utilizarea corectă a sistemului de notare. Deseori cercetătorii calitativiști apelează la personal în procesul de transcriere, fapt care poate atrage după sine o serie de probleme. În baza analizelor efectuate asupra interviurilor transcrise de persoane angajate special pentru această activitate (în mare parte studenți), cercetătoarele S.A. Tilley și K.D. Powick au identificat câteva dintre acestea: nerespectarea direcției stabilite de către cercetător, utilizarea de către cercetători a transcripturilor (în cazul unor necorespunderi) în schimbul revenirii la datele secundare, omisiuni sau alternare a cuvintelor de către transcriberi, dilemele etice cu referire la păstrarea confidențialității [8]. În vederea evitării erorilor datorate transcriberilor, L.M. MacLean, M.Myer și A.Estable recomandă câteva strategii: verificarea unor transcripturi pe măsură ce acestea se elaborează, oferirea unui ghid de transcriere și utilizare a sistemului de notare [1, p.43]. În același timp, este necesar ca transcriberii să fie familiarizați cu scopul, obiectivele de cercetare și terminologie pentru a putea răspunde cerințelor înaintate față de ei de către cercetători, în măsura în care analizele ulterioare să nu fie superficiale din cauza selecțiilor făcute de transcriberi.   5. Stabilirea categoriilor de cititori şi a abilităţilor necesare pentru citirea  transcriptului (spre exemplu, oameni simpli, lingvişti, sociologi, computerul etc.) [4, p.6]. În concluzie putem menţiona că transcriptul – etapă importantă în analiza datelor – implică „observarea” atentă a datelor prin ascultarea/vizionarea repetată, care necesită timp îndelungat: de la 3 la 10 ore pentru 1 oră înregistrată, în funcţie de finețea și detalierea transcrierii. Reprezentarea unor date audio/video într-o formă scrisă este un proces interpretativ, ghidat de presupozițiile metodologice ale fiecărui proiect de cercetare și prezentând complexitatea interacțiunilor umane cu impact asupra modelului explicativ dezvoltat.