Cea mai gravă sancţiune juridico-civilă pentru exercitarea necorespunzătoare a obligaţiilor părinteşti este decăderea din drepturi părinteşti, care este configurată în legislaţie drept o pedeapsă represivă pentru greşita exercitare a drepturilor şi îndatoririlor de părinte, sau neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor de părinte, dar şi drept o măsură de protecţie a copilului, prin prisma principiului asigurării şi promovării cu prioritate a interesului major al copilului.  La determinarea răspunderii juridice a părinţilor se ţine cont atât de latura juridică, cât şi de categoriile morale [1]. Astfel, unul din temeiurile prevăzute de art.67 lit. e) al Codului familiei al Republicii Moldova este situaţia când părinţii, prin comportare amorală, influenţează negativ asupra copilului. În acest context, subliniem că potrivit art.62 alin.(2) al actului normativ nominalizat, metodele de educaţie ale copilului, alese de părinţi, vor exclude comportamentul abuziv, insultele şi maltratările de orice fel, discriminarea, violenţa psihică şi fizică, aplicarea pedepselor corporale, antrenarea în acţiuni criminale, iniţierea în consumul de băuturi alcoolice, folosirea substanţelor stupefiante şi psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, cerşitul şi alte acte ilicite. Totodată, în virtutea art. 6 al Legii nr.338 din 15.12.1994 privind drepturile copilului, care stipulează că statul ocroteşte inviolabilitatea persoanei copilului, protejându-l de orice formă de exploatare, discriminare, violenţă fizică sau psihică, neadmiţând comportarea plină de cruzime, grosolană, dispreţuitoare, insultele şi maltratările, antrenarea în acţiuni criminale, iniţierea în consumul de băuturi alcoolice, folosirea ilicită de substanţe stupefiante şi psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, cerşetoriei, incitarea sau constrângerea de a practica orice activitate sexuală ilegală, exploatarea în scopul prostituţiei sau alte practici sexuale ilegale, în pornografie şi în materiale cu caracter pornografic inclusiv din partea părinţilor sau persoanelor subrogatorii legale, rudelor. Nu putem nega că sintagma de „comportament amoral” este pasibilă de o interpretare destul de largă, motiv pentru care uneori în practică este destul de dificil a determina dacă un anumit comportament al părinţilor este amoral şi influenţează negativ educaţia copilului. Conform doctrinei de specialitate, comportamentul amoral al părinţilor presupune de fiecare dată o acţiune a părinţilor şi se caracterizează printr-o formă intenţionată a vinovăţiei. Se menţionează că, de cele mai dese ori, comportamentul amoral al părinţilor îmbracă forma de impunere a copiilor de a frecventa o anumită sectă religioasă, a cărei activitate este periculoasă pentru integritatea fizică şi psihică a copilului, atragerea copiilor în unele activităţi ilegale, cum ar fi prostituţia, cerşitul – obligarea, încurajarea sau tolerarea fenomenului de obţinere de bani de către minori prin apelarea la mila publică, iniţierea în consumul băuturilor alcoolice sau substanţelor narcotice, practicarea jocurilor de noroc. Utilizarea copilului pentru comiterea de infracţiuni presupune incitarea minorului (care nu răspunde penal) pentru furt sau fraudă de orice fel, folosirea minorului (care nu răspunde penal) pentru furt sau fraudă; folosirea copiilor (care nu răspund penal) pentru producţia, transportul, traficul sau distribuirea de substanţe psihotrope. Pericolul unui asemenea comportament constă în faptul că copilul are încredere în părinţi, este dependent de ei, iar părinţii se folosesc de neputinţa copilului de a se împotrivi, ceea ce duce la încălcarea flagrantă a drepturilor copilului. Urmează de menţionat că, de multe ori, părinţii care manifestă un asemenea comportament faţă de copii, sunt pasibili şi de răspundere penală, în baza art. 208 Cod penal, care presupune atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale). Subliniem că condamnarea părinţilor în baza articolului nominalizat, de asemenea, poate constitui temei pentru decăderea din drepturi părinteşti, or, faptele au tangenţă directă cu integritatea morală şi fizică a copilului şi demonstrează că părintele (părinţii) prezintă pericol pentru copil. Se consideră că în cadrul compotamentului amoral al părinţilor intră şi expunerea copilului nenăscut (sau a sugarului care este alăptat la sân) la factori de risc din cauza faptului ca mama consumă substanţe ilegale care pot cauza traume fătului (respectiv sugarului), obligarea minorului de a bea băuturi alcoolice sau de a înghiţi tranchilizante pentru a obţine calmul ori somnul copilului se încadrează, de asemenea, în această categorie. În această categorie de comportament amoral intră şi folosirea de către părinte sau persoana care îngrijeşte copiii de substanţe care afectează abilitatea respectivei persoane de a se îngriji de copil, de asemenea producerea de alcool, droguri sau alte substanţe psihotrope în prezenţa copilului, vânzarea sau distribuirea gratuită către un minor de alcool, droguri, sau alte substanţe psihotrope, încurajarea minorilor de a consuma alcool, tutun, droguri, substanţe psihotrope sau a altor substanţe pseudopsihotrope, obligarea copilului sa trăiască într-un mediu toxic sau care îl obligă pe acesta să fumeze pasiv sau orice comportamente din partea părintelui care încurajează consumul de alcool, produse de tutun, droguri sau alte substanţe psihotrope sau pseudodroguri de către copii. Un aspect important ţine de decăderea din drepturi părinteşti, care se aplică doar faţă de părintele care se face vinovat de compotamentul amoral. Astfel, sancţiunea decăderii se poate pronunţa faţă de ambii părinţi sau doar faţă de unul din ei, în funcţie de persoana celui care manifestă atitudine necorespunzătoare faţă de educaţia copilului. Din păcate, în practică sunt foarte frecvente cazurile când ambii părinţi dau dovadă de amoralitate, astfel încât copilul este pus sub tutelă în situaţia când instanţa de judecată constată vinovăţia ambilor părinţi. Pe de altă parte, fiind o măsură de strictă aplicare, decăderea faţă de un anumit copil nu poate fi extinsă şi faţă de ceilalţi copii [2].  În aceeaşi ordine de idei, se remarcă că Codul familiei al Republicii Moldova indică expres că compotamentul amoral al părinţilor constituie temei de decădere din drepturi părinteşti, doar în situaţia când acesta influenţează negativ asupra copilului. Astfel, putem constata că dacă copilul nu este martor al conduitei amorale a părinţilor, nu este marcat de aceasta, psihologia copilului nu este traumată şi el nu este pus într-o situaţie dificilă ca rezultatul comportamentului părinţilor, instituţia decăderii din drepturile părinteşti va fi inaplicabilă în această situaţie. Totodată, interesul superior al copilului presupune, pe de o parte, garantarea evoluţiei copilului într-un mediu sănătos, iar pe de altă parte, menţinerea legăturilor acestuia cu familia, cu excepţia cazului în care aceasta s-a arătat a fi nedemnă, deoarece distrugerea acestei legături determină ruperea copilului de rădăcinile sale [3]. Totuşi, în cauzele de decădere din drepturi părinteşti, examinarea elementelor care servesc cel mai bine interesele copilului este întodeauna de o importanţă fundamentală, astfel încât instanţele naţionale, la constatarea existenţei comportamentului abuziv al părinţilor şi influenţei acestuia asupra copilului, urmează să ia în consideraţie întregul ansamblu de circumstanţe, pentru a stabili cu certitudine modalitatea în care va fi protejat cel mai eficient interesul superior al copilului şi a determina dacă ingerinţa statului într-o anumită situaţie este proporţională, pertinentă şi suficientă în coraport cu motivele speţei.