Declararea vamală în contextul aprecierii ca fiind o procedură obligatorie a procesului de vămuire constituie, în primul rând, un concept de abordare doctrinară, dar şi un subiect de reglementare juridică, fapt ce reiese din importanţa acesteia, precum şi din multitudinea de aspecte problematice întâlnite în activitatea organelor vamale.  Noţiunea de declarare vamală comportă accepţiuni mai mult sau mai puţin complexe, iar conform unor doctrinari din Republica Moldova „orice marfă introdusă sau scoasă de pe teritoriul vamal trebuie să fie obiectul unei declaraţii vamale întocmită şi depusă organului vamal de către declarantul vamal” [1]. Cu această afirmaţie precum că reprezintă etapa principală a procedurii de perfectare a actelor vamale suntem pe deplin de acord şi o susţinem. Într-adevăr, prima operaţiune vamală, în cadrul procedurii de perfectare vamală a mărfurilor, se consideră declararea mărfurilor respective. Pentru început, vom analiza prevederile legale naţionale despre declararea vamală, având drept scop aprecierea eficienţei şi corespunderii cu legislaţia europeană. Astfel pct. 23) art. 1 al Codului vamal al Republicii Moldova defineşte declaraţia vamală ca actul unilateral prin care o persoană manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute de legislaţia vamală, voinţa de a plasa mărfurile sub o anumită destinaţie vamală [2].  Un alt act normativ [3], care nu defineşte expres noţiunea de declaraţie vamală, însă în pct. 8 defineşte după cum urmează: declaraţia vamală în detaliu – act unilateral, prin care o persoană manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute de legislaţia vamală, voinţa de a plasa mărfurile într-o procedură vamală. Declaraţia vamală în detaliu este alcătuită dintr-un set ce cuprinde numărul de exemplare corespunzător procedurii vamale şi este format din declaraţia vamală primară şi, după caz, declaraţia(iile) vamală(e) complementară(e); declaraţia vamală primară – exemplarele declaraţiei vamale în detaliu utilizate pentru declararea în detaliu a mărfurilor clasificate la un singur cod tarifar şi declaraţia vamală complementară – exemplarele declaraţiei vamale în detaliu utilizate împreună cu exemplarele declaraţiei vamale primare, pentru declararea mărfurilor care se clasifică la coduri tarifare diferite sau care, deşi se clasifică la acelaşi cod tarifar, prezintă caracteristici diferite, în special în ceea ce priveşte originea şi care determină tratamente tarifare preferenţiale diferite.  Luând în consideraţie necesitatea sporită a adoptării unor norme speciale, care să stipuleze în detaliu tipurile de declaraţii vamale, precum şi modalitatea de completare şi utilizare a acesteia, a fost aprobat Ordinul referitor la aprobarea normelor de utilizare a declaraţiei sumare [4], conform căruia declaraţia sumară este o declaraţie vamală care se completează şi se depune organului vamal la plasarea mărfurilor în depozit provizoriu şi prin care se garantează plata drepturilor de import sau altor plăţi legale de către declarant (sau brokerul vamal care depune declaraţia în numele acestuia). În continuare, vom efectua o analiză a prevederilor legislaţiei altor state în domeniu, şi conform definiţiei din art. 4 (17) al Codului comunitar, „declaraţie vamală” înseamnă orice act prin care o persoană indică, în forma şi modalitatea prevăzută, dorinţa de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal [5]. Acest lucru înseamnă că, în temeiul dreptului public, declaraţia vamală este declaraţia de intenţie a declarantului.  Codul vamal al Republicii Azerbaidjan în capitolul 1 – ,,Dispoziţii principale”, art. 1 pct.1.0.1. prevede că declaraţia poate fi verbală, în scris sau transmiterea electronică a informaţiilor către autorităţile vamale la mărfuri şi mijloace de transport transmise peste frontiera vamală a Republicii Azerbaidjan plasate sub controlul vamal [6]. În conformitate cu art. 4 pct.17 al Codului vamal din Kosovo, declaraţia vamală reprezintă documentul în care o persoană indică în forma şi modalitatea prevăzută dorinţa de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal [7]. De altfel, şi Codul vamal al Ucrainei specifică că „Declaraţia de valoare în vamă înseamnă un document în forma prevăzută, care este depusă de declarant şi conţine informaţii privind valoarea în vamă a mărfurilor care trec frontiera vamală a Ucrainei sau plasate sub un alt regim vamal” [8]. Codul vamal al României defineşte în art. 2 pct.21 declaraţia vamală ca fiind actul cu caracter public, prin care o persoană manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute în reglementările vamale, voinţa de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal [9]. De asemenea, şi Codul vamal al Federaţiei Ruse prevede în art.124 că declararea mărfurilor este efectuată prin prezentarea către autorităţile vamale a informaţiilor referitoare la bunurile şi statutul lor procedural de vămuire, precum şi orice alte informaţii, care pot fi solicitate în scopuri de vămuire, într-o declaraţie vamală sau prin orice altă metodă prevăzută prin prezentul Cod vamal într-o formă scrisă, verbală, electronic sau contractantă [10].  O altă definiţie ne este oferită de Codul vamal belarus care în art. 8 pct.1.28 prevede noţiunea de declarare vamală, care înseamnă un document vamal ce conţine datele necesare pentru ca mărfurile să fie plasate sub un regim vamal, sau informaţiile necesare în alte scopuri specificate de lege [11]. Şi în cele din urmă art. 82, pct.17 din Codul vamal albanez defineşte declararea vamală ca fiind actul prin care o persoană care exprimă în formele şi modalităţile prescrise, voinţa de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal [12]. În urma celor cercetate, cu certitudine putem afirma că totalitatea noţiunilor formulate au elemente comune, se deosebesc în funcţie de specificul legislaţiei naţionale sau de evoluţia dreptului vamal corespunzător, creându-se o mulţime de interpretări, care contribuie la crearea unei idei uniforme privind declararea vamală. Din considerentele date, ne-am propus următoarea noţiune a declarării vamale: Declararea vamală semnifică „o comunicare oficială în faţa autorităţilor vamale din partea persoanelor fizice şi celor juridice, care au intenţia de a scoate din ţară sau de a introduce mărfuri, bunuri, mijloace de transport şi alte valori, date veridice privind tipul, cantitatea şi scopul trecerii acestora peste frontiera vamală, precum şi alte informaţii cerute de autorităţile oficiale vamale în conformitate cu legislaţia vamală actuală”. Prezentarea principalelor reglementări naţionale privind declararea vamală a avut drept scop evidenţierea cadrului normativ existent, care, cu certitudine, conţine şi anumite lacune legislative, însă pe parcursul perioadei cercetate au fost adoptate o multitudine de acte normative menite să faciliteze atât activitatea organelor vamale, cât şi reducerea probabilităţii declarării necorespunzătoare a mărfurilor, indiferent de tipul acesteia. Legislaţia vamală a Republicii Moldova, în general, preia prevederile din legislaţia Uniunii Europene, însă există necesitatea excluderii contradicţiilor, simplificării, unificării şi perfecţionării acesteia. În prezent, operaţiunile vamale sunt foarte complicate şi efectuarea acestora durează foarte mult. De aceea se impune necesitatea armonizării legislaţiei vamale cu standardele şi regulile Uniunii Europene.