Creşterea numărului organizaţiilor internaţionale (la ora actuală sunt considerate a fi cumulativ, atât organizaţii internaţionale guvernamentale, cât şi neguvernamentale, circa 67.139 de organizaţii internaţionale, dintre care 7.756 sunt organizaţii internaţionale guvernamentale – ceea ce reprezintă 11,55% din numărul total) [1] a determinat, respectiv, creşterea numărului persoanelor aflate în serviciul acestora. Aceste persoane sunt cunoscute ca funcţionari internaţionali când angajarea lor are loc în baza unui contract de muncă şi a statutului organizaţiei, dar şi de agenţi ai organizaţiei internaţionale pentru anumite tipuri de funcţiuni ale acesteia. De regulă, prin tratatul constitutiv al organizaţiei sunt stabilite criteriile de angajare, încetarea contractului de muncă, drepturile şi obligaţiile funcţionarilor internaţionali. Astfel de prevederi pot fi consfinţite şi în corpurile de reguli adoptate în acest scop (care poartă denumirea de statutul personalului). Funcţiile în cadrul organizaţiilor internaţionale sunt variate: personalul obişnuit al organizaţiei internaţionale, înalţii funcţionari şi magistraţi internaţionali, agenţi ai organizaţiei, experţii şi internii (practicanţii). Personalul obişnuit al organizaţiei poate fi angajat fie pe o bază statutară (Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică) sau contractuală (NATO, Consiliul Europei), sau mixtă care implică elemente statutare şi contractuale (Banca Mondială include în sine 5 organizaţii: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare; Corporaţia Financiară Internaţională; Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor şi Centrul Internaţional pentru Soluţionarea Disputelor de Investiţii). Diferenţa în cauză are efecte asupra creării, terminării sau transformării raporturilor de muncă. Bunăoară în cazul unui raport contractual la NATO, o clauză esenţială a acestuia este durata minimă de trei ani cu posibilitatea prelungirii contractului, iar în cazul încheierii unui contract, proeficienţa în engleză sau franceză şi cunoaşterea unei limbi obligatorii reprezintă condiţii esenţiale de eligibilitate. Contractul în speţă prevede 38 de ore pe săptămână, de la 8.30-18.00 de luni până joi şi de la 8.30-16.00 vineri [2]. Înalţii funcţionari şi magistraţi internaţionali reprezintă o categorie distinctă şi ocupă funcţii precum: secretar general al organizaţiei internaţionale, director general şi sunt recrutaţi de mai multe ori dintre cei care ocupă cele mai înalte funcţii publice în cadrul statelor-membre ale organizaţiei (drept exemplu poate servi secretarul general al ONU: Ban Ki-moon, aflat acum la al doilea mandat şi fiind primul secretar general de origine asiatică, născut pe 13 iunie 1944 în Koreea, înainte de a fi ales pentru prima oară în calitate de secretar general a fost ministru al Afacerilor Externe şi Comerţului din Koreea şi avea deja o carieră de 35 de ani de serviciu n cadrul ministerului) [3]. În ceea ce priveşte magistraţii în instanţele internaţionale de judecată, ei nu sunt consideraţi ca fiind funcţionari internaţionali. Până şi numirea lor în funcţie este supusă unor reguli speciale, diferite de cele ale funcţionarilor internaţionali ai organizaţiei. Statutul lor e determinat de statutul de funcţionare al instanţei unde aceştia activează, de documente specifice adoptate chiar de instanţă sau de organele organizaţiei internaţionale în care funcţionează, cum e cazul privilegiilor şi imunităţilor acordate judecătorilor Curţii Internaţionale de Justiţie care funcţionează ca organ principal al ONU. Imunităţile şi privilegiile judecătorilor Curţii sunt reglementate de Statutul Curţii, dar şi prin documente precum Rezoluţia Adunării Generale a ONU 90 (1) din 11 decembrie 1946 (Rezoluţia prevede că judecătorii CIJ trebuie să se bucure de imunităţi, de privilegii şi facilităţi pentru şedere şi călătorie în toate ţările în care se află etc.) [4]. O altă categorie, agenţi ai organizaţiei, nu se bucură de calitatea şi de privilegiile funcţionarilor internaţionali. În această categorie se includ agenţii contractuali, agenţii temporali, personalul auxiliar, voluntarii, stagiarii. Statutul lor este stabilit prin contract. Bunăoară, în cadrul ONU personalul din această categorie trebuie să-şi ia un concediu la fiecare 11 luni înainte de a începe o nouă perioadă contractuală [5]. Experţii asigură asistenţa cea mai diversificată (tehnică, administrativă, financiară etc.) statelor în curs de dezvoltare pe diverse programe de asistenţă desfăşurate de organizaţiile internaţionale. Sunt de fapt persoane angajate pentru experienţa lor. În categoria experţilor intră şi persoanele care funcţionează ca membri ai anumitor organe ale unor organizaţii internaţionale în calitate independentă de guvernele statelor ai căror cetăţeni sunt datorită expertizei într-un anumit domeniu cum sunt membrii Comisiei de Drept Internaţional a ONU [6]. O categorie distinctă o reprezintă internii (practicienii). Organizaţiile internaţionale, de regulă, oferă programe de practică care variază între 1-6 luni, iar scopul acestora este de a familiariza studentul sau absolventul cu activitatea organizaţiei întru oferirea unui ghidaj într-o carieră internaţională. În urma unei astfel de practici, absolventul poate, graţie experienţei dobândite, să participe la procesul de recrutare de funcţionari internaţionali în cadrul organizaţiei. Pagina de internet a organizaţiei cuprinde informaţii referitoare la condiţiile de participare în cadrul programelor de practică, criteriile de selecţie etc. [7]. Dacă e să analizăm procedura de recrutare, numire şi condiţiile de muncă pentru funcţionarii internaţionali, atunci menţionăm faptul că recrutarea funcţionarilor publici implică două criterii care se regăsesc expres în tratatele constitutive ale organizaţiilor: calitatea profesională a candidaţilor pentru posturile respective şi reprezentarea geografică echitabilă. Alături de criteriul profesionalităţii, criteriul reprezentării geografice echitabile a statelor poate fi exemplificat prin art. 101 al Cartei ONU: 1. Personalul va fi numit de Secretarul General, potrivit regulilor stabilite de Adunarea Generală. 2. Un personal corespunzător va fi afectat în mod permanent Consiliului Economic şi Social, Consiliului de Tutelă, şi, dacă este cazul, altor organe ale Naţiunilor Unite. Acest personal va face parte din Secretariat. 3. Considerentul precumpănitor la recrutarea şi stabilirea condiţiilor de serviciu ale personalului trebuie să fie necesitatea de a se asigura Organizaţiei serviciile unui personal care să posede cele mai înalte calităţi de muncă, de competenţă şi de integritate. Se va ţine seamă în modul cuvenit de importanţa recrutării personalului pe cea mai largă bază geografică posibilă. Pentru determinarea numărului de poziţii care ar putea fi alocate pentru cetăţenii unui stat membru se foloseşte algoritmul: se acordă un procentaj pentru calitatea de membru, altul pentru populaţie şi restul pentru contribuţia la bugetul organizaţiei. În funcţie de acest procentaj este stabilit numărul de poziţii în cadrul organizaţiei care urmează să fie ocupate de cetăţenii unui anumit stat membru al organizaţiei. Un alt criteriu puternic definitivat de recrutare a personalului în organizaţii internaţionale este cel al egalităţii dintre sexe. Asigurându-se echitatea în angajarea şi promovarea în funcţie a femeilor şi a bărbaţilor. Numirea în funcţie a funcţionarilor internaţionali se face, de regulă, de funcţionarul administrativ şef al organizaţiei, Secretarul General, Directorul General sau, în cazul unor organe subsidiare, de şeful organului pentru care a avut loc acea recrutare. Raporturile de muncă sunt guvernate de reguli adoptate în cadrul fiecărei organizaţii internaţionale în parte. Funcţionarii internaţionali se încadrează în trei categorii raportate la durata angajării: permanenţi, temporari sau pentru o perioadă nedeterminată. Funcţionarii permanenţi sunt acei funcţionari de carieră, al căror raport de muncă durează până la pensie. Un angajament de muncă de acest tip este precedat de o perioadă de probă care poate fi de până la 5 ani în unele organizaţii (spre ex. Organizaţia Mondială a Sănătăţii – 12 luni, Organizaţia Statelor Americane – 18 luni). Funcţionarii temporari sunt de trei feluri: 1. Cei angajaţi pe o perioadă nedeterminată, 2. Cei angajaţi pe o perioadă de timp fixă şi 3. Cei angajaţi pe o perioadă de timp scurtă [8]. Principala categorie de funcţionari internaţionali sunt cei angajaţi pe o perioadă nedeterminată. La fel ca şi angajaţii permanenţi, această categorie poate să rămână în serviciul organizaţiei până la pensie, dar spre deosebire de prima categorie: raporturile de muncă ale acestora pot fi încheiate ca angajamente ale funcţionarilor temporari.  Pentru a atrage funcţionari, organizaţiile internaţionale oferă salarii mari. Bunăoară, în sistemul ONU se aplică principiul Noblemarie [9] care stabileşte că ONU trebuie să plătească personalului său în mod egal pentru muncă de aceeaşi valoare, în pofida diferenţelor de salarii între statele din care provin funcţionarii, iar nivelul salariilor se stabileşte prin raport la cel mai înalt nivel de salarizare a funcţionarilor publici în statele-membre.  În cele mai multe organizaţii, funcţionarii sunt grupaţi în diverse categorii care reflectă natura şi importanţa acestor funcţii. În acest sens există categoria directorilor sau a funcţionarilor principali, categoria profesioniştilor (cea mai mare categorie de funcţionari recrutaţi la nivel internaţional) sau categoria serviciilor generale (personalul tehnic). Este esenţial de menţionat faptul că funcţionarii internaţionali se bucură, în funcţie de rangul lor, de imunitate de jurisdicţie, de scutire de impozite pe salarii, de dreptul de liberă trecere etc. Privilegiile şi imunităţile funcţionarilor internaţionali definesc statutul juridic al acestora pe teritoriul statelor-membre sau membre ale organizaţiei internaţionale. Privilegiile şi imunităţile în cauză sunt comparabile cu cele ale personalului diplomatic şi sunt acordate în vederea îndeplinirii funcţiunilor organizaţiei internaţionale. Totodată, în acest sens multe organizaţii internaţionale prevăd prin tratatele lor costituitive sau prin alte instrumente internaţionale dispoziţii care se referă la obligaţia lor de a coopera cu autorităţile statelor-membre în scopul facilitării administrării corecte a justiţiei, asigurării observării regulilor politice şi evitării oricărui abuz care ar putea să aibă loc în relaţie cu privilegiile şi imunităţile de care se bucură funcţionarii internaţionali.  Cu referire la agenţii organizaţiilor internaţionale, între aceştia sunt câteva categorii care se bucură de privilegii şi imunităţi, drept exemplu poate servi expertul care funcţionează în diverse comisii şi comitete, precum şi membrii forţelor armate internaţionale. De regulă, în ceea ce priveşte membrii forţelor armate internaţionale, acordurile care se încheie privind prezenţa acestora pe teritoriul unui stat prevăd pentru privilegiile şi imunităţile personalului acestor forţe: imunitatea de jurisdicţie (ea se referă doar la actele săvârşite de aceşti agenţi în exercitarea funcţiilor lor oficiale). O categorie aparte de persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul organizaţiilor internaţionale şi care se bucură de privilegii şi de imunităţi reprezintă cei care ocupă o poziţie judiciară internaţională în organizaţiile internaţionale cu caracter judiciar sau în organele judiciare ale organizaţiilor internaţionale. Astfel, judecătorii Curţii Internaţionale de Justiţie se bucură, conform Statutului Curţii, precum şi acordului de sediu între CIJ şi Olanda, de privilegii diplomatice în exercitarea funcţiunilor lor. Potrivit art. 32, §8 din Statutul CIJ, remuneraţia acestora sub orice formă primită de la Curte nu poate fi impozitată. Conchidem analiza statutului funcţionarului internaţional prin delimitarea principiilor care guvernează activitatea acestuia: loialitatea profesională (implică obiectivitate, imparţialitate, iar protecţia acordată loialităţii funcţionarului internaţional are la bază acordarea unor garanţii de independenţă care să asigure remunerarea suficientă, securitatea la locul de muncă etc.); atitudinea politică rezervată (dat fiind faptul că administraţia organizaţiei internaţionale participă la exerciţiul activităţii diplomatice trebuie să fie adoptată o atitudine de completă neutralitate de judecată şi de acţiune între interesele diferite ale statelor) şi independenţa (un principiu fundamental care adesea apare stipulat direct în tratatele constitutive ale organizaţiilor, spre exemplu, în art. 105, §. 2 al Cartei ONU: Reprezentanţii Membrilor Naţiunilor Unite şi funcţionarii Organizaţiei se vor bucura, de asemenea, de privilegiile şi imunităţile necesare pentru îndeplinirea, în mod cu totul independent, a funcţiilor lor legate de Organizaţie).