Aşteptările societăţii privind reformarea  dreptului succesoral
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
390 15
Ultima descărcare din IBN:
2023-05-16 16:32
SM ISO690:2012
SEMIONOVA, Rodica, PISTRIUGA, Vitalii. Aşteptările societăţii privind reformarea  dreptului succesoral. In: Integrare prin cercetare și inovare.: Ştiinţe juridice , Ed. Vol.2, 28-29 septembrie 2016, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: CEP USM, 2016, 2016, Vol.2, R, SJ, pp. 59-62. ISBN 978-9975-71-816-5.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare și inovare.
Vol.2, R, SJ, 2016
Conferința "Integrare prin cercetare și inovare"
Vol.2, Chișinău, Moldova, 28-29 septembrie 2016

Aşteptările societăţii privind reformarea  dreptului succesoral


Pag. 59-62

Semionova Rodica, Pistriuga Vitalii
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 16 aprilie 2019


Rezumat

Analizând practica judiciară, precum şi practica notarială în domeniul succesoral, au fost identificate mai multe probleme care necesită a fi înlăturate în cadrul legal nou. Este de amintit că un grup de lucru deja a elaborat un proiect de lege în acest sens [1]. Însă prevederile propuse nu soluţionează problemele existente, ci, în opinia autorilor, pot provoca altele încă mai grave. În acest context, expunem unele dintre acele aşteptări care au fost acumulate din discuţiile cu cetăţenii Republicii Moldova. Proiectul nu conţine reglementări în domeniul testamentelor comune, deşi în practica notarială, în ultima vreme, s-a majorat numărul de cazuri când soţii doresc întocmirea acestora. Scopul întocmirii unui astfel de testament este ca bunurile proprietate comună după decesul unuia dintre soţi să devină proprietatea personală a soţului supravieţuitor, astfel încât desfiinţarea testamentului la cererea unuia dintre soţi să producă efecte asupra întregului testament, şi nu doar asupra dispoziţiei testamentare a acestuia. Întocmirea a două testamente separate nu atinge acest scop, deoarece unul dintre soţi oricând va fi în drept să modifice propria dispoziţie testamentară, fără a informa în acest sens al doilea soţ. Totodată, autorii susţin că urmează a fi introduse doar testamente comune ale soţilor, nu şi ale persoanelor care nu se află în aceste raporturi familiale. Practica denotă şi necesitatea introducerii contractelor succesorale [2, p. 3]. Astfel, destul de des persoanele doresc transmiterea bunului (sau patrimoniului viitor – care îi va aparţine la ziua decesului) pentru cauza de moarte în schimbul unei întreţineri prezente şi/sau a unor acţiuni după decesul celui ce a lăsat moştenirea. În acest context, relatăm următoarele cazuri întâlnite în practică notarială: a) proprietarul doreşte să transmită în proprietate un bun imobil în schimbul unei întreţineri, însă în aşa mod încât dobânditorul să devină proprietar doar după decesul acestuia. Deosebirea de bază faţă de contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă sau rentă viageră constă în faptul că dobânditorul devine proprietar doar după decesul înstrăinătorului, precum şi că înstrăinătorul poate institui unele obligaţii care urmează a fi executate de către dobânditor după decesul acestuia. Problema dată există datorită faptului că rezilierea contractelor nominalizate durează prea mult în instanţa de judecată, iar, de obicei, înstrăinătorul nu este nici în stare fizică, nici în cea financiară (ceea ce şi îl motivează să încheie aceste contracte) să participe la aceste procese. Pe de altă parte, urmând interesele înstrăinătorului, se întocmeşte un testament. Însă testamentul este un act juridic cu titlu gratuit şi revocabil. Astfel, moştenitorul testamentar nu poate fi garantat cu dobândirea proprietăţii, dacă testatorul va revoca sau modifica testamentul sau testamentul va fi declarat nul la cererea moştenitorilor legali. Drept consecinţă, contractul succesoral devine o soluţie pentru aceste situaţii, garantând interesele ambelor părţi, precum şi oferind moştenitorilor legali posibilitatea de a contesta numai în situaţia în care dobânditorul nu va executa contractul succesoral. b) proprietarul, având la întreţinere o persoană incapabilă (copil), doreşte să asigure întreţinerea acestuia după decesul său, dar pe perioada de viaţă a persoanei incapabile.  Dobânditorul, având o obligaţie contractuală, nelimitată de valoarea bunurilor ce vor fi obţinute, şi nu un avantaj patrimonial care poate fi obţinut prin instituirea unui legat în favoarea acestuia, limitat la valoarea patrimoniului succesoral moştenit (sau cotei succesorale din acesta), va putea oferi o întreţinere mai corespunzătoare. Totodată, este evident că un astfel de dobânditor va fi motivat la executarea cu bună credinţă a obligaţiei de întreţinere mult mai bine în comparaţie cu un simplu moştenitor grevat cu legat. A treia problemă identificată este legată de drepturile legatarilor şi creditorilor defunctului. În prezent, sarcina notarului este una mai mult pasivă în această privinţă – doar de recepţionare a cererilor/pretenţiilor acestora. Asigurarea intereselor acestor persoane este posibilă doar pe calea judiciară, chiar dacă există acordul moştenitorilor, cu o singură excepţie – legiuitorul permite încheierea acordului între moștenitori şi creditori, deşi satisfacerea intereselor creditorilor rămâne pe seama moştenitorilor.  Situaţia se agravează în cazul în care bunul ce intră în patrimoniul succesoral este grevat în folosul mai multor moştenitori, existând diferite proceduri cu aplicarea sechestrului sau interdicţiilor în acest sens: proceduri judiciare sau executorii. Problema soluţionării întrebării cu succesiunea procesuală nu este înlăturată într-un mod clar (dat fiind faptul că calitatea de moştenitor apare la momentul obţinerii certificatului de moştenitor), fiind utilizată doar o expresie generală – locul defunctului va fi ocupat de către moştenitorii acestuia.   La nivel mondial, există diferite concepte pentru satisfacerea intereselor acestora, printre care şi proprietatea fiduciară, gestionată de executorul testamentar, de notar sau de un terţ numit de către notar cu acordul moştenitorilor. Sarcina acestei persoane este conservarea şi, după caz, administrarea patrimoniului succesoral, satisfacerea intereselor legatarilor şi creditorilor patrimoniului succesoral (în unele state şi achitarea compensaţiei către rezervatar), astfel încât moştenitorii obţin patrimoniul succesoral care nu este grevat cu anumite drepturi ale terţilor. Deci, considerăm oportună instituirea unui sistem de administrare a patrimoniului succesoral de către executorul testamentar, de către un terţ numit de notar cu acordul moştenitorilor sau, în lipsa altor variante, de notar. Pe perioada până la confirmarea drepturilor moştenitorilor, anume acest administrator al proprietăţii financiare va satisface interesele creditorilor şi legatarilor, precum şi va asigura succesiunea procedurală în cazul unor drepturi contestate, astfel fiind înlăturată tergiversarea examinării acestor pricini.   A patra problemă ţine de opţiunea succesorală. În perioada sovietică cultura juridică a populaţiei o îndemna la un comportament activ, mai ales ţinând cont de numărul redus de bunuri ce puteau fi în proprietatea personală şi, respectiv, moştenite. Ca urmare, orice persoană se comporta corespunzător, depunând o declaraţie – de acceptare sau de renunţare la succesiune, fiind sancţionat cu termenul de decădere. La expirarea termenului de opţiune, moştenitorul nu putea pretinde la moştenire, fiind recunoscut că nu a acceptat această succesiune. În prezent, moştenitorii în mare parte sunt pasivi, mai ales cei care nu doresc moştenirea. Ca rezultat, conform logicii juridice, urmează a fi instituită o prezumţie ori de acceptare, ori de renunţare la succesiune. Proiectul sus-nominalizat încearcă să instituie prezumţia de acceptare cu drept de renunţare. La fel, se propune o revizuire a termenului de opţiune, care din cel de decădere va deveni de prescripţie extinctivă, fiind majorat de la 6 luni până la 10 ani. Transformarea în termen de prescripţie atinge şi momentul începerii curgerii acestuia, ceea ce prelungeşte acest termen până la unul nedeterminat. Efectul unui astfel de pas este clar – instabilitatea raporturilor juridice, care vor fi întotdeauna condiţionate de intervenţia unui alt moştenitor. Autorii propun instituirea unei prezumţii de renunţare cu dreptul de acceptare. Or, proprietatea nu este un drept curat, ci impune sarcini în faţa proprietarului de a avea grijă de proprietatea sa. Ca urmare, dacă moştenitorul consideră că este proprietar, atunci trebuie să se comporte astfel încât societatea să-l conştientizeze ca proprietar. Gestionând procedurile succesorale, sunt destul de des întâlnite cazuri când moştenitorii sunt plecaţi peste hotare şi vin o dată pe an în Republica Moldova. Deci, eliberarea certificatului de moştenitor este destul de des amânată la dorinţa moştenitorilor. Astfel, se propune majorarea termenului de acceptare de la 6 luni până la 1 an. La fel, va fi exclusă şi necesitatea depunerii unor declaraţii despre neacceptarea succesiunii.