Angajarea radioului în reflectarea evenimentelor politice nu este o practică nouă. Chiar de la apariţia sa, acest mijloc de comunicare în masă s-a dovedit a fi un instrument eficient de diseminare a informaţiilor politice. Încă în 1903, la 18 ianuarie, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosvelt, a transmis, prin intermediul radioului, un mesaj de felicitare regelui Eduard al VII-lea al Angliei. Şi apariţia primului post de radio comercial a fost marcată de un eveniment politic. Astfel, în prima emisiune oficială au fost anunţate rezultatele alegerilor pentru cel de-al 29-lea preşedinte al Statelor Unite. „Victoria lui Warren Gamaliel Harding a fost anunţată pe 2 noiembrie 1920, dintr-un studio improvizat pe acoperişul clădirii în care funcţiona firma la care era angajat Frank Conrad. Leo Rosenburg a fost cel care a rostit primele cuvinte la radio KDKA: „Aici radio KDKA, din estul Pittsburgh-ului, Pensilvania. Vom transmite acum rezultatele alegerilor” [1]. Pe lângă emisiunile informative, în cadrul cărora erau reflectate şi evenimentele politice, încă în anii ′20 ai secolului trecut şi-a făcut apariţia un alt format comunicaţional – talk-show-ul de radio, în care erau dezbătute mai multe teme şi probleme, inclusiv legate de viaţa politică. Mai târziu, prin anii 50, în Statele Unite ale Americii, precum şi în toată lumea occidentală, staţiile de radio au început să transmită emisiuni specializate exclusiv pe domeniul politic, cum ar fi: relatările în direct de la convenţii electorale, întâlnirile și tratativele internaţionale, inaugurările prezidenţiale, discursurile electorale ale actorilor politici, adresările către naţiune etc. De altfel, implicarea radioului în educaţia politică a fost recunoscută de mai mult timp. În urma realizării unor cercetări, un istoric al radioului, Francis Case JR., afirma: „Apariţia radioului a făcut ca ştirile despre guverne şi modul lor de funcţionare să devină informaţii de uz curent, aşa cum niciodată până atunci nu s-a mai întâmplat” [2, p.10].  Dacă în Statele Unite şi în unele ţări europene radioul era utilizat pentru a difuza informaţia, în alte ţări radioul a fost perceput din start ca un instrument de propagandă. Este cazul statelor cu regim politic dictatorial, totalitarist. De exemplu, în Rusia, guvernul sovietic relan sase încă din 1918 experienţe de radiotelefonie. Astfel, „radioul îşi dorea să depăşească problemele de distanţă şi a fost conceput ca un mijloc de propagandă şi de «educare a maselor” [5, p.248]. Punctul culminant în uzitarea radioului ca instrument de propagandă s-a atins în preajma şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fapt ce a predominat până la înlăturarea regimurilor totalitare.  Şi astăzi viaţa radioului este percepută prin producţia radiofonică realizată în condiţii democratice, mai puţin democratice sau total nedemocratice. Emisiunile transmise fac diferenţă de conţinut şi de politici editoriale. Cât despre efectele pe care le produce radioul în cadrul unei societăţi, G.Rusu-Păsărin susține în studiul Comunicarea radiofonică. Provocări actuale: „Intensitatea impactului asupra receptorilor (ascultătorilor) se traduce în timp prin durata în memoria publicului şi prin reiterare, prin efectul de catalizare asupra unei noi generaţii” [3, p.19]. Conceperea, creaţia/realizarea şi difuzarea sunt etapele esenţiale ale producerii materialului radiofonic. Ele sunt diferite ca durată, intensitate, implicare și deţin diferite grade de realizare, care sunt influențate atât de factorul uman, cât şi de cel tehnic. Deseori, în procesul de realizare a unui material, a unei emisiuni, jurnaliştii politici se complac în postura de experţi în domeniul politic şi uită de rolul pe care îl au în procesul de informare a publicului, or presa în general, radioul şi televiziunea în special se adresează unui public divers. Chiar dacă emisiunile sunt cu adresabilitate directă pentru un public-ţintă stabilit pe criterii psihografice sau demografice, aceste emisiuni sunt ascultate întâmplător sau din fidelitate pentru postul de radio şi de alţi receptori. De aceea, informaţiile politice trebuie formulate cu un grad de generalitate, pe înţelesul tuturor şi cu un grad de specificitate, în funcţie de nivelul de cultură politică şi de nivelul de înţelegere al publicului vizat. La etapa de concepere a unui material/emisiune radio este deosebit de important a conştientiza că „Un fapt nu este o informaţie. Un fapt nu devine informaţie, decât atunci când un informator informează un informat” [4, p.13]. De modul în care este conceput un material radiofonic depinde în mare parte felul cum va fi realizat şi difuzat. Alegerea corectă a unghiului de abordare a unui eveniment politic face diferenţa dintre variantele difuzate de alte posturi de radio şi televiziune. Chiar de la etapa de concepere a unui material pe teme politice, „mesajul radiofonic este supus „bruiajului” creat de factorii intenţionalitate, subiectivitate, produs de un emiţător şi transmis unui destinatar (informat)” [3, p.45]. Orice tip de comunicare se bazează pe două nivele de sens: conţinutul şi relaţia. De aceea efectele comunicării radiofonice sunt abordate din două perspective: din perspectiva informaţiilor receptate şi din perspectiva influenţei pe care acestea o vor avea asupra convingerilor, mentalităţilor şi comportamentelor. La etapa de realizare a unui produs radiofonic cu tematică politică, jurnalistul radio trebuie să-şi pună în aplicare toate abilităţile de observator şi să selecteze cele mai importante momente ce merită a fi transmise publicului. Dat fiind faptul că mesajul radiofonic are un caracter efemer, el trebuie să fie concis, pentru că există riscul de a îneca esenţialul în detalii. De altfel, în literatura de specialitate o astfel de eroare de realizare a materialului este catalogată ca fiind o tehnică de dezinformare.  Publicul actual, spre deosebire de cel dinainte de 1989, este conştient de faptul că poate fi dezinformat sau manipulat, inclusiv prin intermediul mesajului radiofonic. Astfel că deseori tehnicile moderne de realizare a materialelor radiofonice se bazează pe nişte elemente persuasive bine gândite, precum: repetiţia, asocierea, omisiunea, diversiunea, confuzia.  Procesul de realizare a unui material radiofonic comportă şi alte riscuri care ar putea influenţa forma finală a produsului, şi anume: relaţia dintre reporter şi exponenţii mediului politic, simpatiile politice şi convingerile personale. Totodată, nu este de neglijat faptul că radioul scade dorinţa de participare la viaţa publică în condiţiile în care jurnaliştii vorbesc din numele opiniei publice.  Radioul este un mediu fascinant, ce presupune o ascultare participativ-afectivă atâta timp cât catalizează procesele cognitive şi afective şi determină receptorul să descopere sensuri ale mesajului la diferite nivele de decodare, în funcţie de propriile competenţe culturale. Ultima etapă pe care o parcurge produsul radiofonic în drum spre consumatorul său este difuzarea. Şi în cadrul acestei etape pot interveni mai multe probleme. La o audiere atentă a mesajelor emise de către unele posturi de radio, pot fi depistate cu uşurinţă forme de manipulare precum: ambiguitatea, echivocul, subînţelesurile sau prezenţa unor figuri de stil manipulatorii. Mesajul radiofonic poate folosi cu uşurinţă aceste forme, apelând la calităţile rostirii la microfon (intonaţie, timbru, amplitudinea vocii, frazare). Pauzele alogice şi neglijarea accentelor logice în procesul de prezentare a informaţiilor pot schimba radical mesajul, conceput şi elaborat fără anumite abateri de la normele de redactare a textelor radiofonice.  În definitiv, ierarhizarea unui material pe teme politice în jumătatea a doua a programului informativ sau alocarea timpului minim de prezentare (30 de secunde) denotă o acţiune de diminuare a importanţei subiectului, or deciziile şi acţiunile politice au un impact direct asupra fiecărui cetăţean. Principiul libertăţii de exprimare şi cel al pluralismului trebuie să anime mediile publice şi private în egală măsură. În această ordine de idei, democratizarea societăţii moldoveneşti a permis noilor instituţii media, precum şi instituţiilor publice reorganizate să adopte o nouă abordare a evenimentelor politice. Pe lângă angajamentele oficiale de a respecta legislaţia naţională şi cea internaţională, precum şi codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, instituţiile media trebuie să demonstreze zilnic că nu sunt sclavul preferinţelor unor forţe politice sau economice, ci servesc cu maxim profesionalism interesului public.