Noua evoluţie tehnologico-informaţională a făcut ca mass-media să ocupe un loc de frunte în existenţa umană. E-cultură, e-guvernare, esănătate – această trecere în spaţiul virtual a atras şi media, de la jurnalismul tradiţional, la cel online, „Internetul a revoluționat viața persoanelor și a lansat o cursă nouă jurnalismului tradițional” [1, p.12].Astăzi, art jurnalismul se repoziţionează pe piaţa media din Republica Moldova, astfel, acest domeniu nu mai este unul de nişă, pe de o parte, datorită unei agende culturale vaste care este mediatizată pe site-urile de profil şi zilnic este pusă la dispoziţia publicului specializat, precum şi celui generalist, pe de altă parte, graţie abordării diversificate a speciilor de alternativă (nota culturală, recenzia, critica literară, critica teatrală).  Art jurnalismul are scop nobil de a aduce publicului larg informații cu tentă culturală, creionate în complexitatea şi profunzimea procesului creativ. Noile mijloace de comunicare devin instrumente culturale cu o forţă solidă în orientarea şi schiţarea percepţiilor, atitudinilor, în formarea imaginilor despre lume, societate, şi în difuzarea unor modele de comportament sociocultural, în acest sens, Dumitrul Coval, care a studiat în amănunte presa culturală românească, a remarcat că „Presa culturală își asumă funcția dificilă de educator estetic al cititorului său” [2, p.81].  Potrivit literaturii de specialitate, jurnalismul cultural ,,reprezintă o zonă eterogenă a mass-mediei, a genurilor și a produselor care înglobează producerea, circulația și consumul bunurilor simbolice în domeniul artelor, literaturii, științelor socioumane, în diferite scopuri: creativ, critic sau pur și simplu de a le face publice” [3, p.23]. Art jurnalismul studiază, dinamizează şi mediatizează arena artistică și cea culturală, influențează formarea publicului (cultură generală, gust estetic) și oferă algoritmul de interpretare a culturii într-un anumit spațiu și timp. Aici pot fi încadrate ziarele generaliste cu rubrici de cultură și divertisment, revistele literare, suplimentul săptămânal al unui cotidian, reviste specializate (artă, muzică, cinema etc.), care, mai nou, au şi varianta online, ceea ce permite unui public larg să acceseze şi să consume produsul mediatic cultural.  Jurnalismul online este perceput diferit, dar, datorită rapidităţii şi inovaţiei, a fost ușor acceptat de către societate. Mike Ward afirmă în cartea sa că ,,Jurnalismul online ca niciun alt mediu nu permite consumatorilor receptarea informaţiei în mod activ. Mediul comunicării este într-o permanentă evoluţie. Dacă până acum ştirile erau făcute pentru un public pasiv, de acum înainte audienţa decide cum şi cât din ceea ce oferă jurnaliştii se poate consuma. Televiziunile şi ziarele informează pe un spaţiu restrâns, unele la scară naţională.Dar ştirile online pot servi arii largi de consum, din moment ce nu există nicio formă de restrângere” [4, p.32]. Etimologia cuvântului paradigmă provine de la lat. paradigma [5], care ar însemna model, pildă, învățătură, aşadar, putem deduce că Art Jurnalismul online, ca nouă paradigmă, este un specimen de a reda evenimentele, procesele culturale sub toate formele şi expresiile caracteristice jurnalismului cultural, convertite în format virtual, acest produs mediatic devine accesibil tuturor. Astfel, art jurnalismul online devine un spaţiu public, o platformă care serveşte ca instrument de distribuire a producţiei intelectuale, a evenimentelor literare (lansarea noii ediții a romanului „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija, 10 mai 2016), a evenimentelor cultural-artistice (Spectacolul de divertisment ,,Cu drag de florar”, 18 mai 2016) etc. Formele art jurnalismului online vin din presa tipărită, prin urmare, site-urile, blog-urile abordează la fel şi specii clasice, şi cele de alternativă, textele cu specificitate literară, eseurile analitice, notele culturale punctează o zonă conflictuală, în care nu se poate distinge datoria jurnalistului și cea a specialistului, pentru că jurnalistul din domeniul culturii scrie pentru un public generalist, dar şi pentru unul specializat, jurnalistul trebuie să fie şi intelectualul, și filosoful care se regăseşte fie în publicațiile culturale, fie în paginile dedicate arealului cultural. Cultura europeană însumează o gamă vastă, o paletă de multiculturalism, iar dacă ne dorim ca cultura naţională să se facă vizibilă în acest tablou, e nevoie ca art jurnalismul, prin forme noi de comunicare, să favorizeze acest dialog intercultural, deoarece scopul primordial atât al jurnalismului social, economic, politic, cât şi al celui cultural rămâne cel de-a informa publicul, cetățeanul, consumatorul de informație asupra fenomenelor care se petrec în arena publică. Art jurnalismul online deseori se orientează spre cultura de masă pentru dobândirea profitului, dar și pentru atragerea publicului, astfel, presa caută materiale de senzație, întrucât senzaționalul într-un amestec de literatură și jurnalism provoacă salturi vizibile în audienţa unui portal de ştiri, site tematic, blog. În concluzie, presa culturală online poate fi concepută în două direcții:  a) culturalizare, educare; b) aculturație, cultură de masă, senzaționalism. Atunci când vorbim despre cultura de masă, senzaţionalism, această alunecare în divertisment trebuie să fie urmată de un set de ,,norme” în utilizarea internetului şi a spaţiului virtual, de asemenea, jurnalistul trebuie să ţină cont de codul deontologic. Libertatea şi superficialitatea oferită de mediul online sunt adesea probleme care ajung să cauzeze încălcări sau sancţionări ale eticii profesionale. ,,Misiunea jurnalismului este să pună în circuit o informare exactă şi utilă, iar misiunea divertismentului – o distracţie plăcută şi interesantă. Divertismentul mediatic deloc nu poate fi neglijat, însă este inadmisibil ca acesta să substituie sau să vulgarizeze informaţia veritabilă” [6, p.181]. Art Jurnalismul capătă tot mai mult teren în presa online, în bloguri care promovează tot mai intensiv cultura, prin site-uri care prezintă la ordinea zilei agenda culturală și, nu în ultimul rând, paginile rețelelor de socializare, acest lucru se întâmplă din considerentul că individul de astăzi este inundat într-o avalanșă informațională imensă, iar internetul ocupă un loc de seamă în itinerarul existențial.  Concluzionăm astfel că jurnalismul, cu precădere cel cultural, trebuie să îşi reasume o responsabilitate educativă. Noua etică a jurnalismului cultural online trebuie să aibă ca bază acele cerinţe stilistice care ar propulsa calitate, adevăr, pentru că nu spectacolul de presă este cel care trebuie promovat, ci adevărul şi informaţia utilă, alături de permanentul scop educaţional.