Publicitatea citadină a luat amploare odată cu dezvoltarea sectorului serviciilor din economie. Fireşte că publicitatea din diferite oraşe este diferită, întrucât fiecare oraş are specificul său arhitectural, are un spirit al său, are legile sale, scrise şi nescrise. „Oraşul este în prezent un instrument material al vieţii colective şi un simbol al acelei concordanţe de ţeluri şi consimţăminte, care se naşte în circumstanţe favorabile. Ca şi graiul, acesta rămâne poate cea mai mare operă de artă a omului” [1, p.49]. Pentru sociologi, oraşul este o aşezare relativ întinsă, densă şi permanentă, alcătuită din indivizi eterogeni din punct de vedere social. Pentru specialiştii în domeniul economiei, oraşul este un spaţiu economic în care se concentrează, pe o suprafaţă relativ mică, un anumit număr de activităţi şi, deci, fluxuri de capital, de bunuri, de forţă de muncă, servicii etc. Pentru semioticieni, oraşul este o structură care generează semne, simboluri şi conotaţii sociale. Din punctul de vedere al semioticii citadine, publicitatea implică utilizarea unui limbaj simplu care ce împleteşte cu o tehnică creativă de reprezentare, textul având în special valoare de identificare, atenţia concentrându-se pe formă, culoare, amplasare. Încărcătura semiotică a oraşului este folosită de specialiştii în publicitate pentru a conferi produselor anumite calităţi. Dacă ar fi să estimăm importanţa mediului citadin pentru publicitate, atunci observăm că acesta este unul vizibil, capabil să cuprindă audienţe maxime cu costuri şi spaţii minime. Problema cea mai acută rezidă în faptul că eficienţa acestui mijloc de promovare este greu de măsurat, de asemenea nu se pot emite mesaje complexe şi apar dificultăţi în ceea ce priveşte adaptarea stilului publicităţii la arhitectura clădirilor [2, p.154]. În ciuda acestui fapt, publicitatea exterioară este un element pregnant al oraşelor moderne. ,,Publicitatea outdoor se face simţită în diferite modalităţi: de la panourile publicitare de diferite mărimi amplasate pe marginea drumului, pe clădiri, la panourile amplasate pe stadioane, arene sportive, la bannere aeriene şi luminoase amplasate fie aerian stradal, fie în diferite săli sau pe clădiri, pe chioşcuri, în gări şi aeroporturi, în staţiile de autobuz, la autovehicule care conţin imaginea vizuală a unui mesaj publicitar” [3, p.182-183]. Într-adevăr, publicitatea în aer liber este un mijloc dominant care combină niveluri ridicate de acoperire şi frecvenţă, o prezentare pitorească a produselor şi un CPM scăzut, reuşind în acelaşi timp să ajungă la un public aflat deja pe piaţă. Este una dintre ultimele posibilităţi de a ajunge la consumatori înainte ca aceştia să cumpere [4, p.437]. Fiecare oraş are un anumit stil, arhitectură, proiecţie spaţială, ale cărei legităţi sunt stabilite în funcţie de gradul de respectare a tradiţiei în zonă. Ambient advertising este un tip de publicitate stradală care sfidează legile arhitecturii şi se răspândeşte după principiul hazardului, ceea ce-i asigură succesul. Publicitatea de mediu, sau publicitatea ambientală, semnifică amplasarea de elemente promoţionale în locuri unde ele, de obicei, nu pot fi întâlnite, ceea ce le conferă proprietatea de a atrage atenţia şi de a uimi. Publicitatea ambientală creează mesaje directe şi/sau contextuale prin folosirea sau modificarea elementelor existente ale mediului de o manieră neaşteptată şi, drept urmare, surprinde publicul. Specialiştii sunt de părere că acest tip de publicitate este capabil să asigure transmiterea eficientă a mesajului, întrucât poate reda nu doar o informaţie, ci şi o stare, o amintire, o reprezentare din memorie sau poate chiar amuza şi distra orăşenii. Publicitatea ambientală este genul de promovare care încearcă să folosească mediul înconjurător în avantajul mesajului pe care doreşte să-l transmită. Elementele de decor ale mediului sunt special concepute ca să nu deranjeze, ci, dimpotrivă, să impresioneze, să creeze o atmosferă, o senzaţie de confort sau chiar să provoace un sentiment de admiraţie. De la simplele figuri alcătuite din flori în parcuri, ce exprimă denumirea sau logoul unei mărci, până la instalaţiile nostime de pe pereţii unor edificii – toate sugerează tendinţa publicităţii de a armoniza cu felul de a fi al oraşelor. Astfel, prin publicitatea ambientală înţelegem o publicitate prietenoasă mediului înconjurător, înţelegem un mod de promovare ce scoate în evidenţă valorile mediului, pe care, totodată, îl utilizează ca mijloc sau suport. În definitiv, trebuie să facem o legătură între oraş, arhitectura acestuia şi progresul economic care poate fi stimulat cu ajutorul publicităţii, contribuind la facilitarea liberei concurenţe, precum şi la edificarea identităţii mărcilor, dar şi a oraşelor. Publicitatea ambientală poate fi amplasată pe bannere sau poate fi exclusiv de mediu. Ambient advertising-ul este plasat în special în oraşe, pentru că are nevoie de a-şi exercita impactul asupra unui număr cât mai mare de persoane. Publicitatea de mediu este eficientă şi, de aceea, necesită un grad de cercetare şi de creativitate mai mare. Creativitatea, de fapt, este elementul-cheie al tuturor tipurilor de publicitate, fie ea tradiţională sau netradiţională. În Republica Moldova publicitatea ambientală a apărut de curând, dar a reuşit deja să se diversifice. Aici întâlnim atât bannere cu aspect diferit, cât şi instalaţii care transmit anumite stări, emoţii sau îndemnuri. Companiile de telefonie mobilă Orange şi Moldcell, bunăoară, au fost printre primele care au plasat sitylight-uri de publicitate ambientală în Chişinău. Ambele promovează produsul smartphone, în special prin bannere. Cofetăriile Crem de la Crem şi Panilino îşi demonstrează iscusinţa prin instalaţii capabile să atragă atenţia consumatorului, precum un corn cu ceai – în primul caz, şi o maşină de epocă – în cel de-al doilea caz. Aceste instalaţii ocupă un spaţiu considerabil, însă trecătorii nu exprimă nemulţumire, dimpotrivă, sunt tentaţi să viziteze localurile. Jurnal TV la fel a apelat la publicitatea ambientală pentru a spori numărul de telespectatori, plasând instalaţii cu logoul său în centrul capitalei şi folosind anumite simboluri, cum ar fi: o inimă unde tinerii căsătoriţi prind lacăte şi un cub de verdeaţă în parc. Aceste instalaţii nu dăunează anturajului, ba mai mult – contribuie la formarea unor tradiţii noi ale orăşenilor. În acest mod ar trebui să fie concepute toate produsele publicitare, astfel încât acestea, în niciun caz, să nu denatureze anturajul citadin, ci, dimpotrivă, să-l îmbogăţească cu elemente estetice care s-ar încadra armonios în mediu. În concluzie, putem afirma cu certitudine că publicitatea ambientală, care reprezintă un instrument relativ nou de promovare, câştigă tot mai mult teren şi la noi în Republica Moldova, mai ales în capitală, dar şi în alte oraşe, datorită faptului că este una creativă, atrăgătoare, memorabilă, mai de lungă durată, armonizează cu mediul urban şi, nu în ultimul rând, îi ajută de multe ori pe orăşeni să evite momentele de plictiseală.