Cercetări empirice ale noilor media: probleme, soluții, metode
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
872 50
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-26 11:59
SM ISO690:2012
RUSU, Liliana. Cercetări empirice ale noilor media: probleme, soluții, metode. In: Integrare prin cercetare și inovare.: Ştiinţe socioumanistice, 28-29 septembrie 2016, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: CEP USM, 2016, 2016, Vol.1, R, SSU, pp. 223-227. ISBN 978-9975-71-812-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare și inovare.
Vol.1, R, SSU, 2016
Conferința "Integrare prin cercetare și inovare"
Chișinău, Moldova, 28-29 septembrie 2016

Cercetări empirice ale noilor media: probleme, soluții, metode


Pag. 223-227

Rusu Liliana
 
 
Disponibil în IBN: 15 aprilie 2019


Rezumat

Elaborarea unor modele sau formularea unor teorii ale noilor media, de cele mai multe ori, a constituit un proces de cercetare marcat de anumite dificultăți de ordin metodologic. Conform afirmațiilor lui Benjamin Barber, în cazul abordării empirice și cantitative a noilor media, natura fluctuantă a spațiului web reprezintă principalul dezavantaj. În opinia lui Steven Jones, investigarea mediului on-line este o adevărată provocare pentru cercetătorii din domeniul științelor umane. Autorul lucrării Doing Internet Research a descris spațiul Web drept mediu în continuă schimbare și flux de informații cu caracter efemer [4]. Aceleași probleme metodologice au fost constatate de Rosanna De Rosa – teze prezentate în cadrul Conferinței Anuale a Societății Italiene din domeniul Științelor Politice (septembrie 2000, or. Napoli). După părerea sa, perioada precedentă alegerilor prezidențiale din SUA din 1996 a condiționat reorientarea cercetării din domeniu spre abordarea coraportului comunicare on-line – sfera politică. În consecință, au fost formulate diverse paradigme, dintre care cel mai des discutată a fost paradigma democratică, în contextul căreia reprezentarea avea rol de principiu de bază al democrației moderne. Tendința de schimbare de accent de la reprezentare la participare, remarcată în ultima perioadă, a fost condiționată de dezvoltarea și extinderea ariei de aplicabilitate a noilor tehnologii de comunicare și informare. În acest sens, interacțiunea dintre Internet și sfera politică concordă cu procesul de hipermediere a sferei publice și sporirea nivelului de control al receptării mesajelor în mediul on-line. Toate aceste modificări au fost luate în calcul de comunitățile științifice care și-au propus argumentarea ipotezei că noile media au influențat domeniul comunicării politice. Cunoașterea modalităților și a nivelului de influență a noilor tehnologii de comunicare asupra sferei politice a constituit, pentru un șir de investigații științifice realizate în SUA, Canada și ulterior în unele state europene precum Franța, Italia, Marea Britanie (în perioada anilor 2000 și din 2007 în România, Rusia, Ucraina), importante obiective ale cercetării empirice. Noii indicatori capabili de a reprezenta aspectele de bază ale realității studiate, noile elemente de evaluare cantitativă a fluxului informațional și valabilitatea temporală a datelor au fost principalele probleme metodologice ce au marcat perioada de început a investigării comunicării politice on-line. O primă încercare de clasificare a publicațiilor științifice din domeniu, conform celor menționate de Rosanna De Rosa, permite evidențierea a trei tipuri principale de abordări analitice ale noilor tehnologii de comunicare. Abordarea structurală este descrisă, în acest context, drept investigare a principalelor caracteristici tehnice ale website-urilor, realizată în scopul determinării funcționalității unităților studiate în cadrul procesului de transmitere-receptare a informațiilor. Nivelul de navigabilitate a website-ului, cel al interactivității sau al personalizării pot fi evaluate ca rezultat al examinării atente a componentelor structurale ale acestor forme ale noilor media: numărul de pagini, cantitatea unităților informaționale sau ierarhizarea itemurilor, prezența elementelor de comunicare interactivă sau capacitatea de descărcare, copiere, redirecționare a conținuturilor. Cercetătorii care optează pentru cel deal doilea tip de investigare analitică, denumit abordare retorică, consideră important a studia „ce se comunică, dar mai cu seamă, cum se comunică” [1, p.199]. În acest caz, conținuturile website-urilor sunt examinate în baza următoarelor unități de analiză: formă, stil, limbaj, semnificație, tematică. Al treilea tip de abordare – la nivel sociocultural are la bază studierea noilor media în calitate de părți integrante ale unui proces social complex. Este obligatorie, pentru astfel de investigații științifice, nu doar înțelegerea fenomenului propriu-zis, dar și delimitarea unor caracteristici contextuale. Drept exemplu poate servi analiza website-urilor politice, utilizate de către candidați pe perioada preelectorală, care însumează nu doar examinarea conținuturilor postate pe respectivele platforme de comunicare on-line, ci și capacitatea concurențială a actorilor politici vizați, dialogul pe care îl au oponenții sau mesajele pe care le transmit prin intermediul mass-mediei tradiționale. Drept model de abordare socioculturală a noilor media poate servi studiul teoretico-practic al densității spațiului Web realizat de către Pippa Norris în 2001. Analiza website-urilor partidelor politice și cele ale guvernelor din diferite state a fost realizată în baza următoarelor variabile: nivelul de dezvoltare socioeconomică și cel de democratizare al țării, tipul de sistem politic, gradul de dezvoltare al sistemului informațional. Rezultatele au demonstrat tendința de aplicare a inovațiilor tehnologice la un nivel mai ridicat în cazul instituțiilor politice reprezentative, în comparație cu partidele politice ale statelor studiate. De asemenea, a fost constatat faptul că indicele de utilizare al noilor media în calitate de canal de transmitere a informațiilor politice este interdependent de nivelul de dezvoltare economică al fiecărui stat [3]. În urma analizei a 19 publicații, semnate de cercetători cu experiență din domeniul științelor comunicării, Sally J. McMillan a constatat că spațiul web reprezintă o realitate mult prea flexibilă, dar care poate fi investigată științific. Analiza de conținut este, conform concluziilor realizate în baza acestui studiu teoretic, cea mai adecvată metodă de abordare a realității dinamice pe care o reprezintă spațiul Web. Singurele probleme ce pot apărea în cazul investigării empirice a comunicării on-line sunt dezvoltarea rapidă a website-urilor și schimbul continuu de conținuturi din spațiul numeric. Totuși, acest procedeu a permis, la acea etapă (începutul anilor 2000), studierea următoarelor trei tematici: diversitatea, comercializarea și utilizarea noilor tehnologii de comunicare și informare. Având drept scop formularea unor recomandări de utilizare a acestei metode în cazul studierii comunicării on-line, Sally J. McMillan a considerat utilă găsirea răspunsului la două întrebări principale: 1. Cum au fost readaptate principiile analizei de conținut la această formă emergentă de comunicare din mediul virtual? 2. Care sunt principalele probleme de aplicare a acestui procedeu pentru cercetarea Web-ului ? În succinta prezentare a evoluției noționale a analizei de conținut au fost menționați Kippendorff, Berelson, Lazersfeld – cei care au formulat teoretic și au demonstrat practic avantajele acestei metode de cercetare. Citându-l pe Kippendorff, autoarea respectivei lucrări delimitează cele patru oportunități oferite de acest procedeu: 1) este discret, 2) poate fi utilizat atunci când obiectul cercetării este un material nestructurat, 3) se ține cont de context, 4) are capacitatea procesării unui volum mare de date. După părerea sa, posibilitatea examinării unui volum mare de date constituie principalul avantaj „în termeni de analiză a Web-ului” [2, p.81]. Conform recomandărilor formulate de Sally J. McMillan, pentru viitoarele cercetări ale comunicării realizate prin intermediul noilor media, analiza de conținut se adeverește a fi un procedeu de investigare științifică eficient în cazul respectării a două principii de bază: 1) sunt urmate cele cinci etape-cheie de aplicare a metodei respective; 2) sunt examinate particularitățile definitorii ale noilor mijloace de comunicare: difuzare multidirecțională de conținuturi, flux continuu de informații la distanțe mari, hipertextualitate, opțiuni de comunicare interactivă. În prezent, Website-urile oficiale, paginile de Facebook, Twitter, YouTube sunt principalele forme ale noilor media aplicate în procesul de comunicare politică a majorității statelor democratice europene. Aceste noi mijloace de comunicare și informare servesc la vizualizarea activității instituțiilor reprezentative și a liderilor politici, contribuie la promovarea democrației electronice și implicarea activă a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor. Analiza de conținut și cuantificarea caracteristicilor tehnice, a indicatorilor de informare și a indicatorilor interactivității ne pot furniza răspunsul la întrebarea dacă aceste platforme de comunicare politică on-line favorizează sau nu deliberarea publică și, respectiv, corespund sau nu idealului de democratizare a dialogului dintre guvernanți și guvernați.