Etapa contemporană în evoluția învățământului jurnalistic este caracterizată de schimbare, modernizare și de identificare a unor strategii funcționale în scopul asigurării calității procesului instructivdidactic, astfel încât absolvenții facultății de profil să obțină calificarea necesară pentru a fi competitivi pe piața muncii. Sub acest aspect, competitivitatea este asigurată de oferta educațională a instituției de învățământ acreditată în domeniul formării profesionale, a cărei activitate este adaptată în conformitate cu paradigmele educaționale moderne, dar și conform schimbărilor mediului socioeconomic contemporan. Problema eficienței și calității învățământului superior, în general, și a celui jurnalistic, în particular, este abordată frecvent în mediile academic și profesional, calitatea reprezentând un indicator sintetic, complex și multidimensional, condiționat de o serie de factori care influențează, în final, percepțiile vectorilor implicați în conturarea parcursului profesional al beneficiarilor facultății de profil. Abordarea strategică a managementului calității pe dimensiunea învățământului jurnalistic implică, în mod cert, angajarea în realizarea tuturor prevederilor și reglementărilor în vigoare, privind calitatea învățământului superior, dar și evidențierea unui ansamblu de factori care particularizează procesul de formare academică a specialiștilor în comunicare mediatică. În linii generale, principiile managementului calității se bazează pe orientarea spre clientul serviciilor educaționale, leadership, implicarea personalului, abordarea bazată pe proces și pe management ca sistem, îmbunătățire continuă, relații avantajoase cu furnizorul [2].Evaluarea calității învățământului jurnalistic presupune o analiză sistemică a tuturor elementelor componente: a misiunii, scopului, obiectivelor, obiectului și a subiectului acțiunii educative, precum și a finalităților preconizate. Abordarea sistemică determină posibilitatea evaluării eficienței, funcționării și a prognozării schimbărilor în sistemul de formare profesională. În opinia autorului T.Vladimirova, sistemul de formare în jurnalism întrunește următoarele caracteristici: - funcționalitate (este creat având la bază misiune și obiective clare, dar și utilitate socială); - structuralitate (conține o anumită configurație structurală); - interacțiune organizată a tuturor elementelor din sistem. În acest context, problema calității învățământului ține de sistem în integritatea lui, iar acesta reprezintă o valoare mult mai mare decât evaluarea sumară a calității tuturor elementelor componente [3]. Actualmente, nu există o apreciere echilibrată, unitară și echivocă a mediului academic și a comunității mediatice, referitoare la procesul de pregătire a cadrelor pe domeniul mediatic-comunicațional, fiecare exprimând o poziție separată, viziuni și opinii, care accentuează că domeniul de formare profesională necesită o resetare inovativă permanentă. Perspectiva mediului academic asupra calității actului educațional presupune, în mod expres, dezvoltarea unei personalități profesionale integre, care posedă un ansamblu de cunoștințe, competențe și aptitudini, precum și un set de achiziții de norme și valori general-umane, necesare exercitării atribuțiilor profesionale într-un context în care jurnalistul trebuie să fie un etalon al corectitudinii, responsabilității și al implicării în raport cu audiența, societatea. Jurnalistul contemporan trebuie să posede o serie de calități personale și profesionale, fundamentale, printre acestea se numără următoarele: cunoștințe profunde în domeniul științelor umanistice, responsabilitate profesională și socială, nivel înalt de cultură, competențe necesare activității profesionale sub toate aspectele, reflexivitate dezvoltată, capacitatea de conștientizare a rolului primordial al mass-mediei în societatea contemporană și înțelegere a particularităților de funcționare a diverse tipuri de media, capacitatea de autoeducare și autoperfecționare [6]. Astfel, competențele dezvoltate în mediul academic reprezintă un indicator integral al calității învățământului jurnalistic, în general, dar și al calității interacțiunii ulterioare dintre jurnalist și societate, jurnalistul fiind factorul principal în modelarea opiniei publice și a conștiinței sociale în procesul îndeplinirii atribuțiilor profesionale. În contextul procesului de modernizare a învățământului jurnalistic în raport cu schimbările de ordin tehnologic, social, economic etc., calitatea specialistului în comunicare mediatică tinde să se ralieze astfel unui nivel normativ căruia trebuie să corespundă produsul procesului educațional. În materialele UNESCO, învățământul jurnalistic universitar este fundamentat pe trei direcții de dezvoltare: norme, valori, instrumente, standarde, practici jurnalistice; aspecte sociale, culturale, politice, economice, legislative ale practicilor jurnalistice; cunoștințe despre societate și despre problematica domeniului jurnalistic [4]. Astfel, dimensiunile stipulate reflectă o anumită proiecție asupra finalității actului educațional prin prisma competențelor elaborate în acest sens și, în mod implicit, asupra calității specialistului în comunicarea mediatică. În opinia autorului Lucian Chișu, mediul academic de formare în jurnalism se confruntă cu o serie de probleme, care generează anumite disfuncționalități în planul eficienței, calității instruirii: predomină latura aplicativă limitată, ca rezultat al colaborării ineficiente dintre universități și instituțiile mediatice, acestea având o implicare moderată în domeniul instruirii studenților, dar se arată din ce în ce mai interesate de crearea unor „școli vocaționale”; angajatorii – reprezentanți ai acestor companii își exprimă nemulțumirea față de calitatea pregătirii cadrelor; mediul de afaceri a devenit mai exigent cu forța de muncă tânără, motiv pentru care absolvenții își găsesc mai greu un loc de muncă; nu există o bază de date la nivel național pentru monitorizarea inserției profesionale pe piața muncii a absolvenților de la jurnalism și nici studii sistematice în baza cărora să fie posibilă estimarea și evidențierea impactului sistemului educațional jurnalistic asupra performanțelor companiilor angajatoare din sectorul media [1]. În acest context, putem menționa o serie de contradicții dialectice privind finalitatea procesului educațional de specialitate ori viziuni divergente asupra cerințelor vizând calitatea studiilor și a profilului eventualului angajat în câmpul muncii. În altă ordine de idei, poziția mediului profesional privind calitatea pregătirii cadrelor este una dominată de pragmatism, însă exigențele angajatorilor nu prevăd în mod cert și prezența unei diplome de studii care certifică gradul de pregătire al potențialului angajat, or, absența criteriilor de angajare în câmpul muncii de pe poziții concurențiale demotivează absolventul unei facultăți de profil, care nu va percepe adecvat necesitatea de perfecționare și autoperfecționare. Calitatea instruirii în domeniul mediatic este condiționată, nu în ultimul rând, și de nivelul intelectual, aptitudinile și motivația candidatului care optează în favoarea studiilor la facultatea de profil. Problema calității învățământului jurnalistic are legătură cu abordarea învățământului superior în general și necesită o analiză sistemică pentru a putea evidenția anumite particularități, cauze și efecte, tendințe și perspective de dezvoltare. Autorul A.Puiu menționează că în prezent asistăm la devalorizarea studiilor superioare, din cauza faptului că începând cu anii ‘90, școala superioară a devenit accesibilă tuturor doritorilor, astfel s-a produs masificarea, deelitizarea învățământului superior [5]. O fațetă a acestei stări de fapt se referă și la inocularea în conștiința maselor a percepției învățământului superior ca sferă ce oferă servicii de masă, latura formativă, nefiind conștientizată la justa valoare.