Competența de comunicare într-o limbă străină precum este limba engleză reprezintă o problemă majoră a învățământului contemporan, devenind astfel o sarcină complexă a formării personalității studentului. Diversele aspecte ale predării și învățării limbii engleze scot în evidență dinamica continuă a acestui proces. În plan metodologic, toate cercetările sunt concentrate pe integrarea situațiilor de învățare care duc la formarea competenței de comunicare specializate. Eforturile cadrelor didactice de limbi străine fundamentate pe dezvoltarea competenței de comunicare în planul integrării profesionale constituie un argument și o motivație reală în dezideratul lărgirii și diversificării obiectivelor care ar avea vectorul unei civilizații și mentalități europene. Raportul final al Proiectului Sigma al Comitetului Științific asupra Limbilor Străine recomandă ca în învățământul superior limba străină să fie abordată la nivel intermediar și avansat și în niciun caz la nivel începător [3, p.125]. Iată de ce se va impune și restructurarea procesului didactic atât sub aspectul conținutului, cât și sub aspect metodologic. În condițiile în care nevoia de comunicare în domenii specializate la nivel internațional a devenit inerentă fenomenului de globalizare, mediile culturale multimedia și plurilingvistice trebuie să fie coordonate de profesioniști care au capacitatea de a se exprima în majoritatea limbilor de circulație europeană. În acest caz, învățarea limbilor străine a devenit o componentă majoră a programului de adaptare/integrare în lumea europeană [1, p.29]. Experiența cadrelor didactice demonstrează că educații/studenții învață și se formează după modelul educatorului, adică al cadrului didactic, după felul lui de a preda, după tipul lui de personalitate și comportament. Așadar, în viziunea pedagogiei moderne, cadrul didactic nu reprezintă doar persoana care dă lecții și conținuturi, ci persoana care trebuie să creeze condiții în care studentul să fie interesat, motivat să învețe, să solicite spontaneitate, cadrul didactic trebuie să descopere și să caute probleme și situații de cunoaștere, să dezvolte gândirea divergentă, studentul hrănindu-se din spiritualitatea profesorului. Capacitatea de a învăța o limbă străină precum este limba engleză reprezintă o abilitate individuală și unică pentru fiecare individ în parte, fiind o sarcină destul de dificilă. Competența de comunicare în limba engleză are legătură directă cu procesul educațional universitar și vizează abilitatea studentului de a elabora mesaje atât educaționale cât și sociale, în conformitate cu particularitățile domeniului abordat. Competența lingvistică a fost mereu în vizorul cercetătorilor, întrebuințând diferite definiții în funcţie de specialitatea și scopurile fiecăruia dintre noi. Chiar și în prezent, lingviștii țin să discute această problemă, deoarece fiecare are explicația lui în ceea ce priveşte definiţia competenței de a vorbi o limbă străină. ,,O limbă străină o cunoaștem, de fapt, abia atunci când o putem folosi; prin folosire numai cunoștințele noastre devin eficiente” [4, p.110]. Competența comunicativă în limba străină reprezintă un obiectiv primordial în vederea integrării în spațiul european, astfel devenind o preocupare atât pentru cercetătorii din domeniul științelor umane, cât și pentru cadrele didactice interesate în dezvoltarea acestei competențe, deoarece comunicarea rămâne a fi una dintre cele mai complicate probleme ale societății umane. Obiectivele învățării limbii engleze trebuie să fie determinate în funcție de parametrii unei situații individuale și concrete, urmărindu-se:  fixarea, îmbogățirea și adecvarea cunoștințelor de limbă străină însușite în ciclul preuniversitar, în vederea formării competenței de comunicare în limba comună, dacă este posibil în cele 4 subcompetențe: înțelegere scrisă/orală; exprimare scrisă/orală;  sensibilizarea, inițierea publicului în specificitatea limbajului din domeniu de profil, pentru crearea bazei de formare a competenței de limbaj specializat;  formarea competenței generale de comunicare în limbaj specializat, cu insistență pe înțelegerea documentelor scrise, pentru domeniile unde prioritară este documentarea sau exprimarea în scris, cum este cazul profilului științific sau al profilului economic, sau pe exprimare orală, în cazul unde contactul direct cu partenerii este indispensabil. Aceste obiective pot fi realizate doar atunci când limba străină este prevăzută pe o perioadă de studii de 4-5 ani în regim de disciplină obligatorie sau facultativă și atunci când publicul este puternic motivat [3, p.120]. Conceptul de competență de comunicare a apărut în anii 70 datorită lucrărilor lui Chomsky, într-o perioadă a schimbărilor majore în didactica limbilor străine. Habermas și Luhmann (1971), Dell Hymes (1971), Canale și Swain (1980), Harley și Bachmann (1990), North, McNamara, Palmer (1996) au schimbat această noțiune, atribuindu-i modele, tehnici, strategii, concept și subcompetențe. Cercetătoarea T.Callo afirmă că ,,lumea modernă este o lume a comunicării, pentru că ea este, mai ales, orală” [2, p.9]. Formarea competenței de comunicare în limba engleză este realizabilă atâta timp cât este posibilă realizarea procesului de predare-învățare a disciplinei limba engleză, solicitând formarea unor abilități și deprinderi la nivelul comunicării orale.Problematica competenței de comunicare este cercetată și valorificată în domeniul științelor educației de către numeroși cercetători precum T.Callo, I.Șoitu, V.Pâslaru, L.Sadovei, M.Cojocaru, K.Rogers, A.Bolboceanu, V.Guțu ș.a. În prezent, limba engleză este percepută ca fiind ,,lingua-franca”. Fiind constituenţii societăți globalizate, suntem presați să dobândim abilități de comunicare în limba engleză, deoarece orice job și instituție care are un prestigiu incontestabil, care reprezintă un model pentru generațiile viitoare insistă asupra faptului că limba engleză este unicul mijloc de comunicare și dezvoltare între ei și țările sau culturile europene. Deci, predarea limbii engleze trebuie să fie concentrată pe cele mai utilizate structuri lingvistice în cadrul diverselor arii ale vieții cotidiene, precum și pe pregătirea studentului în utilizarea unor limbaje specializate, în funcție de domeniul profesional. Engleza este una dintre cele mai populare limbi străine cerute pe piața muncii și cea mai studiată limbă atât în instituțiile primare, cât și în cele universitare. Este o limbă internațională – o limbă întrebuințată de oameni de diferite naționalități pentru a comunica unii cu alții. Dezvoltarea societății, a perspectivelor multiculturale și tehnologia modernă produc numeroase schimbări în domeniul predării și învățării limbii engleze. Dat fiind faptul că procesul de învățare este modelat după procesul de dezvoltare a limbajului, abilitatea de a învăța o limbă străină ține de capacitatea fiecăruia dintre noi de a învăța în general, ține de dezvoltarea personală a fiecărui individ în parte. Fenomenul de competență de comunicare în limba engleză este unul complex, deoarece implică diferite aspecte lingvistice, contexte comunicaționale, nivele de cunoaștere diferite, diverse activități, însă scopul final este de a avea capacitatea de a vorbi această limbă în funcție de orice perspectivă profesională sau individuală. Preocupările și eforturile de formare a specialiștilor în și prin limbi străine sunt o realitate care solicită cercetare și dezvoltare continuă.