Învăţământul superior în Statele Unite ale Americii s-a dezvoltat într-o modalitate total diferită de cel de pe continentul european, fiind influenţat de o varietate vastă de forţe istorice şi condiţii socioumane. Aceste forţe istorice se identifică cu cuantumul de valori şi cunoştinţe transplantate aici de pe continent, iar factorul sociouman, valorificat prin aportul populaţiei native, a factorului teritorial şi a necesităţii organizării unui sistem de învăţământ într-o „lume nouă” cumulează acele condiţii specifice ce au şi oferit învăţământului american un specific aparte, propulsându-l spre noi înălţimi şi stabilind, ca produs finit, universitatea americană în fruntea clasamentului mondial din perspectiva funcţionalităţii, a modelului paradigmatic utilizat şi a spiritului democratic ce îl transmite. Periodizarea evoluţiei învăţământului superior în Statele Unite este făcută, unanim, de către mai mulţi cercetători americani în acest domeniu, limitele temporale fiind delimitate concomitent cu unele evenimente importante din istoria continentului american. Astfel, prima eră în dezvoltarea învăţământului superior în Statele Unite o reprezintă înfiinţarea colegiilor, prototipul primului colegiu anglo-american fiind Emmanuel College a Universităţii din Cambridge [1, p.4]. Un alt colegiu înfiinţat în era colonială în Statele Unite, de o valoare similară este Yale, al cărui preşedinte, în campania sa pentru acest post, face o amplă cercetare a statutelor universităţilor din Cambridge şi Oxford şi a documentelor lor reglementatoare, întru formularea unei carte universitare pentru Yale [4, p.36], iar la William and Mary, un alt colegiu american de valoare cu puternică influenţă engleză se face cunoscut în curând. Harvard se înfiinţează în baza precedentelor colegiale britanice şi încearcă să copieze, practic, modelul organizatoric, devenind la rândul său prototipul tuturor colegiilor din America Engleză. După înfiinţarea unor colegii pe vastul teritoriu american, se ajunge la concluzia că faptul de a înfiinţa un sistem de universităţi colegiale, aşa cum era în Anglia, este practic imposibil, din cauza unei serii de factori atât de ordin intern, cât şi extern: mai întâi, se punea la îndoială faptul că regina britanică ar fi oferit acea cartă regală necesară unei universităţi americane, apoi, teritoriul ţării era prea mare şi nivelul de trai foarte scăzut, unica ieşire din situaţie întru organizarea unui oarecare sistem educaţional era înfiinţarea unor colegii separate, sacadate, cu dreptul de a oferi diplome, efortul educaţional fiind astfel risipit. Amplasarea şi organizarea individualistă a colegiilor este, de fapt, şi prima deosebire a colegiilor americane de cele britanice, urmată de o serie de alte evenimente, ce îndepărtează aceste două mari sisteme şi mai mult: heterogenitatea populaţiei continentului american condiţionează prezenţa reprezentanţilor diverselor confesiuni în comisia de control a colegiilor, acest fapt fiind întâlnit, pe continentul european, doar la universitatea din Leyden [1, p.4]. Ulterior, sistemul american se modifică conform modelului scoţian, ale cărui universităţi erau nonrezidenţiale, orientate profesional şi sub controlul unor reprezentanţi ai comunităţii, şi nu ai membrilor facultăţii. Frederick Rudolph, profesor la Williams College şi autorul celei mai importante lucrări despre evoluţia colegiului şi a universităţii americane, constată faptul că învăţământul superior în America, în etapa iniţială a formării, se dezvoltă „în preponderenţă datorită unor factori incidentali şi nu unui scop anumit, mai mult din impuls decât printr-o schemă bine organizată şi planificată” [3, p.3]. Scopurile colegiilor coloniale în America erau comune, pe fundalul unei mixturi de confesiuni şi culturi, de idei şi practici. Astfel, Yale şi Princeton contribuie cu un ţel nou pentru colegiul colonial, şi anume supravieţuirea denominaţională într-un mediu religios mixt. Tradiţia creştină devine piatra de temelie a întregii structuri intelectuale ce este adusă în „Lumea Nouă”, ulterior însă, după cum reflectă şi Cartele unor colegii fondate spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, colegiile au misiunea de a forma specialişti bine pregătiţi în alte domenii decât administraţie şi biserică. Scopurile educaţionale ale timpului, de fapt, servesc intereselor colonizatorilor pe acele teritorii, iar educaţia devine cea mai valoroasă unealtă ce permitea transpunerea acelor idei colonizatoare, britanicii stabiliţi aici încercând să păstreze acele valori din vechiul continent, să transmită şi să conserve cultura intelectuală din ţara-mamă. Deşi structura organizaţională a colegiilor americane copiază modelul oxfordian şi cambridgean, anumite practici ale unei entităţi educaţionale superioare sunt determinate de influenţe scoţiene, or, după cum am mai menţionat, în afară de modelul administrativ format în baza celui scoţian, şi unele trăsături curriculare denotă, de asemenea, apropierea acestora de cele din Glasgow sau Edinburgh. Astfel, economia politică, definită prin competenţe analitice, devine subiect-cheie în unele colegii coloniale, disciplină care ulterior ar fi contribuit la educarea viitorilor oficiali ai Lumii Noi, iar fluiditatea mediului academic descrie un învăţământ de o viziune largă, ce depăşeşte limitele cursului formal de studiu, deşi iniţial, Henrz Dunster organizează primul curs de studii pentru colegiul angloamerican după cum urmează: „primus annud Rhetoricam docebit, seundus et tertius Dialecticam, Quartum adiungat Philosophiam”, or asta nu semnifică nimic altceva decât transplantarea trivium-ului şi a quadrivium-ului din antichitatea clasică. Un alt element specific colegiului epocii coloniale este rata înaltă de părăsire a studiilor, provocată de lipsa unor obiective clare ce ar duce spre susţinerea examenelor şi obţinerea unei diplome. Studenţii la colegii constituiau în acele timpuri mai puţin de un procent din populaţie, iar un exemplu strident ar fi cel al unui singur student admis la studii în 1765, când se deschide colegiul din Rhode Island, iar doi ani mai târziu, doar zece sunt admişi, Yale, în acelaşi timp, oferind titlul de licenţiat doar la 18 absolvenţi [3, p.25]. Studenţii de la colegiile americane coloniale îşi exprimă, din start, interesul pentru discursul politic şi oratorie, acestea constituind în realitate şi principalele metode de evaluare a studenţilor la finele semestrelor. Apropierea colegiului de capitala colonială determina studenţii să observe activitatea figurilor politice şi a oamenilor de stat ai timpurilor, iar interesul deosebit în politică şi drept atât în cadrul cursurilor, cât şi în afara lor semnalează o altă schimbare importantă în colegiile coloniale, şi anume: declinul gradual, dar persistent al clerului în calitate de lideri şi ascensiunea oamenilor politici şi a avocaților pe scara ierarhică [2, p.16].Colegiul colonial cunoaşte o dezvoltare mai mult în plan orizontal decât vertical, acesta nu reuşeşte să îşi schimbe modul de organizare, nu evoluează, nu îşi atinge scopul suprem de a forma o universitate în adevăratul sens al cuvântului, sau cel puţin, în limitele modelului englez impus timpului. Această instituţie americană imită mai degrabă o şcoală secundară, ceea ce germanii ar numi „Gymnasium”, decât fundamentează o instituţie de învăţământ superior, formându-se prin metoda sincretică din transplantul elementelor fundamentale organizaţionale britanice şi a condiţiilor socioumane total noi şi diferite, pe fundalul unui spirit laic şi ecleziastic dezvoltat la egalitate. Colegiul colonial consideră finalizată îndeplinirea rolului său istoric înainte de războiul civil din Statele Unite ce marchează mijlocul secolului al XIX-lea, perioadă în care America cunoaşte apariţia unei structuri educaţionale mult mai elaborate, una care merită numele de „universitate”.