Brandingul de țară reprezintă o preocupare constantă a oricărei guvernări. Acțiunile de construcție și de promovare a brandului trebuie să se bazeze pe o conceptualizare clară a misiunii asumate, pe elucidarea prealabilă a multiplelor aspecte care configurează, în definitiv, imaginea țării. Este recunoscut că potenţialul brandului naţional rezidă în substanţa identităţii pe care o degajă. Drept sursă a identităţii brandului serveşte ansamblul de idei, valori, însemne caracteristice ale culturii, reprezentări verbale şi vizuale care, în totalitatea lor, stimulează în percepţia audienţei-ţintă formarea anumitor asocieri cu ţara respectivă. Cu alte cuvinte, identitatea este acel „set de asocieri care urmează a fi creat ori menţinut”. Mecanismul construcţiei brandului se axează, astfel, pe „identificarea, dezvoltarea şi comunicarea acelor părţi ale identităţii care sunt favorabile unor grupuri-ţintă clare". Sunt esenţiale, în acest sens, următoarele acţiuni, realizate cu consecvenţă, în vederea transformării identităţii într-o realitate „palpabilă”: elaborarea unei „oferte” concretizate a identităţii; comunicarea şi proiectarea identităţii într-o manieră adecvată; determinarea valorilor, caracteristicilor şi atributelor care s-ar asocia cu brandul; definirea identităţii brandului. La baza brandului naţional trebuie să se afle o idee centrală, capabilă să producă diferenţierea ţării în raport cu altele. O astfel de idee, acceptată drept bază pentru forţa unui brand, trebuie să integreze şi să profileze caracteristicile ţării într-un mod eficient şi atractiv. O atare „mare idee” trebuie să se regăsească în următoarele exigenţe: să opereze la nivelul afectiv şi raţional, pentru a sensibiliza atât inima cât şi raţiunea audienţei; să fie marcată de relevanţă sufucientă pentru toate publicurile vizate; să deţină gradul necesar de difierenţiere; să fie plauzibilă – exprimând într-un mod original esenţa brandului şi accentuând viziunea promovată drept realistă şi generatoare de încredere.