Conform art.1236 alin. (1) a Codului Civil al Republicii Moldova, părţile contractului de credit bancar sunt: ”Banca (Creditorul)” pe de o parte şi ”Persoana (Debitorul)” pe de altă parte. Doctrina autohtonă examinată, nu contestă această poziţie, căzând astfel de acord cu formularea propusă de lege. Codul Civil al Federaţiei Ruse (în continuare – CC FR) la art. 819 specifică faptul că participanți la încheierea contractului de credit sunt: ”Banca sau o altă organizaţie de creditare (Creditorul)” pe de o parte şi ”Împrumutatul” pe de altă parte. Doctrina rusească la fel ca și cea autohtonă, nu apreciază critic componența subiecților contractului de credit rusesc, unii cercetători postându-l pe acesta în specia contractelor de împrumut nu în ultimul rând pentru faptul că potrivit CC FR, ”Împrumutatul”, este parte și la contract de împrumut. Codul Civil al României (în continuare – CC Rom), a denumit relația de creditare: ”Facilitate de credit”, plasând-o pe banca contractelor încheiate între: ”Instituția de credit, o instituţie financiară nebancară sau orice altă entitate autorizată prin lege specială” pe de o parte și ”Client” pe de altă parte. Doctrina și legislația franceză, l-a determinat pe ”Client” ca participant la relația de creditare, mult mai devreme de intrarea în vigoare a prevederilor CC Rom. Clientul”francez, încheia contract cu ”Bancherul”. În prezent, ”Bancherul” este parte și la contractul de credit guvernat de legislația Angliei, pe când cealaltă parte a creditului englez, este numită ”Împrumutat” și nu ”Client” . În pofida naturii, esenţei şi caracterului consensual al contractului de credit care produce efect juridic din momentul semnării, beneficiarul creditului autohton, nu poate fi calificat ca fiind ”Debitor” iar cealaltă parte contractantă ca fiind ”Creditor”. În contextul celor expuse, considerăm că la încheierea contractului de credit bancar autohton participă: ”Banca” și „Clientul”.