Presiunea fiscală nu trebuie considerată doar o presiune a statului asupra economiei, ci şi ca o redistribuire a veniturilor colectate, întrucât acestea se întorc în circuitul economic prin intermediul cheltuielilor publice. Rata presiunii fiscale exprimă, în mod relativ, sarcinile publice care presează asupra economiei, reflectând partea din PIB – creat într-o perioadă determinată – care este preluată la bugetul public în scopul acoperirii cheltuielilor publice.1 Economistul american Arthur Laffer a transpus grafic în anul 1980 – cunoscută sub numele de „Curba Laffer”, o idee exprimată în 1776 de către Adam Smith, conform căreia rate ale fiscalităţii prea înalte distrug baza asupra căreia acţionează fiscalitatea. Curba Laffer este un grafic care înfăţişează relaţia dintre ratele impozitelor şi veniturile totale din impozite.