După obţinerea independentei, prima reformă administrativ-teritorială a Republicii Moldova a fost adoptată în 1994. Principalele modificări legislative aplicate pentru aşezările urbane au fost: lichidarea statutului administrativ de aşezare de tip orăşenească şi includerea acestor localităţi în categoria oraşelor, astfel numărul acestora a crescut în republică de la 21 în 1988 la 66 în 2014. La data de 28 martie 2013, Parlamentul Republicii Moldova adoptă legea cu privire la acordarea statutului de oraș - localității Tvardița, raionul Taraclia. A doua modificare aprobată de către Parlament a fost instituirea funcţiei de municipiu pentru cele mai importante orașe ale republicii - Chişinău, Bălţi, Tighina (Bender), Tiraspol. Ca urmare a apariției multor orașe a sporit rapid numărul populației urbane și respectiv, ponderea acestui indicator în numărul total al populației. Astfel, din anul 1950 pînă în anul 2013 acest indicator a sporit de 5,7 ori, fapt ce a fost determinat de creșterea economică și ritmurile înalte ale migrației externe. Iar ponderea populației urbane a evoluat de la 17% în anul 1950 la 45% în anul 2013. Ca urmare a nivelului diferit de industrializare, procesul de urbanizare în cadrul republicii a decurs neuniform. Cea mai înaltă pondere a populației urbane în totalul numărului de locuitori este caracteristic pentru Unitatea Teritorial-Administrativă din Stânga Nistrului (69,1%). A doua regiune urbanizată este Regiunea Centrală (54,8%). Acest indicator se explică prin prezența municipiului Chișinău și a localităților urbane mici din apropiere, care au cunoscut o creștere a numărului de locuitori în ultimii ani. Sub media pe Republica Moldova - 45,3% (2013), indicatorul respectiv este caracteristic pentru regiunea de Nord (34,3%), iar cel mai mic- pentru cea de Sud (28,7%). După anul 1990 populația urbană cunoaște o tendință de reducere ușoară. În același timp, numărul populației rurale nu s-a schimbat semnificativ, aceasta fiind determinată de migrația populației spre localitățile urbane.