La întemeierea, organizarea, şi continuitatea comunităţilor rurale mereu s-a ţinut cont de norme materiale şi spirituale pe care comunitatea a depus sârguinţă să le apropie de perfecţiune pentru a asigura un bun trai. Prezenta teză abordează legătura conceptuală dintre esenţa utopie-distopie rurală şi peisajul cultural rural. În esenţa sa generală, termenul de utopie este înţeles şi încadrat în domeniul sociopolitic, filozofic, fiind înţeles ca încercarea umană de a crea o societate perfectă. Dar odată cu evoluţia şi diversificarea tendinţelor de cercetare şi abordare a fenomenelor, proceselor lumii înconjurătoare, conceptul de utopie şi distopie este ataşat şi altor domenii, precum în cel de landshaftologie rurală. Astfel conform conceptului de utopie rurală, oamenii din mediul rural sunt văzuţi ca oameni promotori a valorilor tradiţionale, şi rămîn fideli modului lor de viaţă. Utopia rurală validează esenţa conceptului de peisaj cultural rural veritabil, autentic, prin care oamenii respectă armonia natură-om. Dacă utopia rurală vine să ne prezinte un peisaj rural ideal, de partea cealaltă- distopia rurală vine să ne pună în prim plan problemele, situaţia reală a peisajului rural, care nu este atât de pozitivă. Distopia rurală descrie o situaţie negativă şi în mare măsură nestabilă, şi ataşează omului din mediul rural etichetă (apartenenţă) locală. Concluzionăm că, utopia rurală oferă o viziune prospectivă asupra peisajului cultural rural, asigurându-i continuitatea şi o dezvoltare durabilă; şi nu în ultimul rând îi păstrează statutul de model ce reflectă armonios legătura om-natură. Prezenţa distopiei rurale prezintă criza prin care trece astăzi spaţiul rural, fiind pus în faţa unor probleme de existenţă, de reconturare şi reconcepere a funcţiei şi rolului acestuia pentru întreaga comunitate.