Cercetările privind tehnicile automate de detectare şi corectare a erorilor gramaticale datează din anii ’80 ai secolului trecut [1]. Realizări în acest domeniu se întâlnesc pentru limbile franceză, germană, spaniolă, greacă, cele mai avansate fiind pentru limba engleză. Instrumentarele privind corectarea gramaticală automată pentru limba română se reduc preponderent la ortografierea unui cuvânt în parte. Pe de altă parte, analizând diverse texte putem constata, că mai multe erori se comit nu atât la nivel de cuvânt (or acestea pot fi depistate uşor de un corector ortografic), ci la realizarea acordului dintre cuvinte. Una din problemele dificile întâlnite chiar şi de vorbitorii nativi de limbă română o prezintă acordarea articolului posesiv. Detectarea şi corectarea a astfel de erori necesită o preprocesare a textului, care poate fi realizată cu ajutorul aplicaţiilor existente precum UAIC Romanian Part of Speech Tagger[2] şi UAIC Romanian Noun Phrase Chunker [3] şi altele. Însăşi verificarea acordului este efectuată în baza unui set de reguli. Pentru finalizarea metodei sunt necesare resurse de antrenare și testare.