Compensarea nu se aplică doar pentru anumite categorii de raporturi obligaționale tipice. Ea poate avea diferite forme care sunt configurate de necesitatea realizării intereselor părților raportului obligațional. Însă, potrivit autorului rus М. Егорова principiul ce stă la baza reglementării compensării este respectarea intereselor sferei juridice și patrimoniale ale subiectului pasiv – contragentului subiectului care inițiază compensarea. Principiul expus, după părerea noastră, stă și la baza limitării, dar și a configurării formelor compensării. În viziunea noastră analiza tipurilor compensării poate fi realizată multiaspectual pornind de la divizarea lor în dependență de sistemul compensării din care fac parte acestea. Astfel, acestea pot fi divizate în trei mari grupe: a) Tipuri ale compensării specifice sistemului unde compensarea operează de drept prin efectul legii. În cadrul acestui sistem al compensării există trei forme ale compensării: compensarea legală, compensarea convențională și compensarea judiciară. b) Tipuri ale compensării specifice sistemului unde compensarea operează prin declarația uneia din părți. În categoria acestui grup a tipurilor compensării, după cum afirmă și autorul rus, Фахретдинов Т., acestea sunt: compensarea benevolă (facultativă), compensarea forțată extrajudiciară și compensarea forțată judiciară. c) Din toate aceste forme, compensarea legală, în unele coduri civile problema de a ști că aceasta operează de plin drept este lăsată a fi mai mult o problemă de doctrină. d) Tipuri ale compensării comune ambelor sisteme. Aceste feluri de compensare sunt aplicate atât în sistemul în care acestea operează de plin drept, cât și cel în care compensarea operează prin declarația făcută de una din părți. În cele din urmă conchidem că totalitatea formelor compensării exprimă complexitatea acestei instituții juridice.