În epoca progresului ştiinţific au loc schimbări radicale ale aspectelor interacţiunii dintre om şi societate. Pe de o parte democratizarea proceselor sociale duce la recunoaşterea necesităţii extinderii libertăţii personale şi intensificarea protecţiei ei juridice, pe de altă parte dezvoltarea sistemelor electronice, crearea mediului unic de calculatoare în multiple nivele, care permite fixarea diverselor laturi ale vieţii private ale individului, tot mai mult atentează la libertatea personală a acestuia. Viaţa privată este elementul indispensabil al libertăţii individului, care reflectă concomitent natura sa socială şi individuală. Din acest punct de vedere, respectarea vieţii private reprezintă o valoare socială, în protecţia căreia este cointeresată în mod obiectiv atât personalitatea, cât şi societatea în întregime. De aici îşi găseşte geneza problema protecţiei juridice a respectării vieţii private. Libertatea de exprimare reprezintă o valoare clasică europeană. Ramurile puterii în stat au obligaţia să asigure realizarea drepturilor ce ţin de libertatea de exprimare, inclusiv prin apărarea de abuzurile de diferit ordin din partea diferitor persoane sau instituţii, organizaţii etc., care tind a-i lipsi pe alţii de drepturile respective. Libertatea de exprimare şi dreptul la respectul vieţii private sunt drepturi garantate de Constituţia Republicii Moldova şi Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu toate acestea, nici libertatea de exprimare şi nici apărarea vieţii private şi de familie nu sunt absolute şi nu au prioritate una față de alta. În esență, ceea ce protejează dreptul la viața privată și îngrădește, într-un anumit fel, dreptul la informare, este ”hotarul” dintre public și privat, dintre aspectele intime, protejate de lege din viața unei persoane și cele care pot fi aduse la cunoștința consumatorului de media. Această linie de demarcare nu este fixă, ea suportă modificări generate de evoluția socio-politică a comunității. În cazul apariţiei concurenţei între aceste două drepturi fundamentale, instanţa este chemată de a stabili prevalarea unuia, pornind de la necesitatea protejării interesului legal în cadrul unei societăți democratice, într-un stat bazat pe drept.