Articolul de față își propune să examineze modul în care se prezintă populismul radical de dreapta din România. Studiul de caz ales este scorul electoral al Partidului Poporului Dan Diaconescu, grupare ce a reușit să obțină la alegerile parlamentare din 2012 14% din fotoliile parlamentare. Această reușită ieșită din comun trebuie analizată prin prisma următoarelor puncte cheie. În primul rând, nu putem face abstracție de la rolul liderului de partid, Dan Diaconescu, o figura publică care și-a legat numele de un post de televiziune care i-a servit ani de zile creării unei imagini publice de personaj carismatic, fără a fi restricționat. În al doilea rând, ascensiunea partidului trebuie legată în mod obligatoriu de contextul politic românesc din perioada crizei economice. În acest sens, punctăm faptul că, neîncrederea electoratului în partidele mainstream s-a diminuat considerabil, iar cei care nu aveau intenția să voteze au fost motivați de imaginea carismatică a lui Dan Diaconescu și a programului său socio-economic promițător pentru cei nevoiași. Astfel, Partidul Poporului a obținut un nesperat punctaj electoral, vânzând electorilor speranțe deșarte pe bani grei virtuali. În al treilea rând, scăderea încrederii în însuși procesul democratic, a permis unui partid populist, cu puternice accente de dreapta, care s-a lansat în propagarea unui proiect economic extremist, adică practic nerealizabil, după orice standarde economice de bun simț. Disoluția partidului marcată de traseismul politic a venit fără nici o surpriză, ariviștii de partid trecând repede în alte tabere, în timp ce încrederea în partid a plonjat în sondaje la doar 3% în doar 2 ani de zile. Mirajul populist a pierit subit odată ce partidul nu a reușit (nici nu a încercat) să îți pună în aplicare programul cu care a făcut atâta vâlvă. Voturile cumpărate atât de ușor printr-o demagogie ieftină, s-au risipit, arătând că populația nu crede în vise deșarte, nici măcar în momente de criză economică. Să fii învățat românii că banii nu cad din cer?